Introducere in Feng Shui
- Feng Shui -
Introducere in Feng Shui
„Spune-mi unde locuieşti şi o să-ţi spun cine eşti.”
Fără a cădea în exagerare, în etichetarea intempestivă şi fatalmente reductoare, pare totuşi interesant să ne punem întrebarea: „Şi dacă ar exista într-adevăr între faţă şi revers, între exterior şi interior un raport direct legat de lumea simţurilor, a sensului şi nu acea senzaţie neclară atribuită de obicei hazardului?”
E lucru ştiut că omul îşi creează, în grade diferite, conştient (şi foarte adesea inconştient) o zonă personală, un spaţiu intim de protecţie, de libertate, în care sufletul să-i respire. Multe experienţe au demonstrat, prin încălcarea acestui teritoriu, intensitatea cu care fiinţa umană respingea intrusul şi se îndepărta, creând din nou în altă parte acest spaţiu sacru pe care îl considera ca fiind al său.
Ei, da! Omului îi place să fie la el acasă.
Prin locul pe care îl ocupă corpul, prin rădăcina fiinţei, prin habitat, acest mic „acasă” e locul unde ne descărcăm fără nici o oprelişte emoţiile noastre cele mai fragile. Nu se spune că o casă se impregnează cu sentimentele trăite, cu toate aceste prezenţe cu ecouri multiple şi uneori discordante?
Feng Shui permite să ne reînsuşim cea mai veche dintre locuinţe, cel mai uriaş dintre edificii şi să-i facem o renovare adecvată noilor locatari. Fiinţa umană are nevoie să se ataşeze de ceva: idei, o familie, o ţară, un ţinut, o cameră... şi să se simtă bine acolo. Ceea ce nu este întotdeauna cazul.
Feng Shui e o artă a cunoaşterii cu două axe. O pană bifurcată care nu aşteaptă decât mâna voastră ca să se pornească, să transforme, să echilibreze nenumăratele sinuozităţi ale vieţii voastre. Yin şi Yang, umbră şi lumina.
Feng Shui înseamnă să înveţi să te cunoşti, să te respecţi pe tine însuţi, ca şi pe ceilalţi, să apreciezi la justa sa valoare curentul de energie vitală care precede orice schimbare, orice dinamism, orice coloraţie subtilă şi care învăluie atât corpul, cât şi casa voastră, atât inima cât şi căminul familial.
Dacă există un asemenea schimb de energii între lucruri şi propria noastră conştiinţă, de ce nu le-am combina?
Discordia este epuizantă. Obiectele au o putere foarte mare, dar încă nu au dobândit libertatea de-a alege în locul vostru locul lor de rezonanţă.
Coloraţi, resimţiţi, înfrumuseţaţi, traversaţi puntea sufletului şi a lumii pentru a vă regăsi în sfârşit centrat, reunificat: că aceasta se întâmplă în voi, cu ceilalţi, cu locuinţa voastră, cu grădina voastră tainică, nu are importanţă, ce contează e să aibă loc şi să iradieze nemăsurat!
Ecoul dorinţelor voastre celor mai infime se va amplifica prin aspectul principalului vostru refugiu.
Veţi vedea că inima va fi prima care să-şi recapete pofta de viaţă care prezidă orice schimbare de decor. Deschideţi-vă ferestrele interioare, faceţi să danseze măturile fermecate, atingeţi beţia eternului reînceput.
Nu uitaţi: viaţa e mişcare!
Faceţi să circule Chi-ul în cercul unui dans pe care depinde doar de voi să-l armonizaţi după sunetele cele mai subtile ale melodiei voastre personale.
Nu este de altfel ciudat că acest simplu cuvânt, „interior”, are mai multe sensuri, dintre care cel de interior al unei case, sau cel de interior al unei fiinţe vii, adică vestigiile sale cele mai esenţiale, pulsiunile cele mai profunde. Visele sale. Nucleul său vibrant. Esenţa lui.
Fără a cădea în exagerare, în etichetarea intempestivă şi fatalmente reductoare, pare totuşi interesant să ne punem întrebarea: „Şi dacă ar exista într-adevăr între faţă şi revers, între exterior şi interior un raport direct legat de lumea simţurilor, a sensului şi nu acea senzaţie neclară atribuită de obicei hazardului?”
E lucru ştiut că omul îşi creează, în grade diferite, conştient (şi foarte adesea inconştient) o zonă personală, un spaţiu intim de protecţie, de libertate, în care sufletul să-i respire. Multe experienţe au demonstrat, prin încălcarea acestui teritoriu, intensitatea cu care fiinţa umană respingea intrusul şi se îndepărta, creând din nou în altă parte acest spaţiu sacru pe care îl considera ca fiind al său.
Ei, da! Omului îi place să fie la el acasă.
Prin locul pe care îl ocupă corpul, prin rădăcina fiinţei, prin habitat, acest mic „acasă” e locul unde ne descărcăm fără nici o oprelişte emoţiile noastre cele mai fragile. Nu se spune că o casă se impregnează cu sentimentele trăite, cu toate aceste prezenţe cu ecouri multiple şi uneori discordante?
Feng Shui permite să ne reînsuşim cea mai veche dintre locuinţe, cel mai uriaş dintre edificii şi să-i facem o renovare adecvată noilor locatari. Fiinţa umană are nevoie să se ataşeze de ceva: idei, o familie, o ţară, un ţinut, o cameră... şi să se simtă bine acolo. Ceea ce nu este întotdeauna cazul.
Feng Shui e o artă a cunoaşterii cu două axe. O pană bifurcată care nu aşteaptă decât mâna voastră ca să se pornească, să transforme, să echilibreze nenumăratele sinuozităţi ale vieţii voastre. Yin şi Yang, umbră şi lumina.
Feng Shui înseamnă să înveţi să te cunoşti, să te respecţi pe tine însuţi, ca şi pe ceilalţi, să apreciezi la justa sa valoare curentul de energie vitală care precede orice schimbare, orice dinamism, orice coloraţie subtilă şi care învăluie atât corpul, cât şi casa voastră, atât inima cât şi căminul familial.
Dacă există un asemenea schimb de energii între lucruri şi propria noastră conştiinţă, de ce nu le-am combina?
Discordia este epuizantă. Obiectele au o putere foarte mare, dar încă nu au dobândit libertatea de-a alege în locul vostru locul lor de rezonanţă.
Coloraţi, resimţiţi, înfrumuseţaţi, traversaţi puntea sufletului şi a lumii pentru a vă regăsi în sfârşit centrat, reunificat: că aceasta se întâmplă în voi, cu ceilalţi, cu locuinţa voastră, cu grădina voastră tainică, nu are importanţă, ce contează e să aibă loc şi să iradieze nemăsurat!
Ecoul dorinţelor voastre celor mai infime se va amplifica prin aspectul principalului vostru refugiu.
Veţi vedea că inima va fi prima care să-şi recapete pofta de viaţă care prezidă orice schimbare de decor. Deschideţi-vă ferestrele interioare, faceţi să danseze măturile fermecate, atingeţi beţia eternului reînceput.
Nu uitaţi: viaţa e mişcare!
Faceţi să circule Chi-ul în cercul unui dans pe care depinde doar de voi să-l armonizaţi după sunetele cele mai subtile ale melodiei voastre personale.
Nu este de altfel ciudat că acest simplu cuvânt, „interior”, are mai multe sensuri, dintre care cel de interior al unei case, sau cel de interior al unei fiinţe vii, adică vestigiile sale cele mai esenţiale, pulsiunile cele mai profunde. Visele sale. Nucleul său vibrant. Esenţa lui.
Tatiana Gerkens
