Sistemul solar
- Planete -
Locuim cu toţii într-un sistem solar cu o singură stea, aflat într-unul din braţele galaxiei spiralate numită Calea Lactee.
În centrul sistemului nostru solar se află Soarele, cu o greutate de 1,98x1030 kg, reprezentând mai mult de 99,8% din masa întregului sistem. El are un diametru de 6,9x108 m, de 54 de ori mai mare decât diametrul Pământului şi o perioadă de rotaţie în jurul propriei axe de 25 de zile.
Terra are un diametru de 12.756.280 km şi o greutate de 5,9x1024 kg; este a treia planetă a sistemului solar şi are un singur satelit natural.
Luna, deşi mică, influenţează în mod deosebit planul terestru deoarece este foarte aproape de acesta. Ea se roteşte în jurul Pământului, în 27 de zile şi 8 ore; înclinaţia orbitei pe planul eclipticii este de 5 grade; are o masă de 7,34x1022 kg şi se află la distanţa de 384.403 km de Pământ.
Celelalte planete ale sistemului solar se învârt în jurul Soarelui, fiecare urmând propriul ei ritm, iar întregul sistem se roteşte în jurul centrului galaxiei.
Cu privire la diferitele interferenţe energetice care fac ca planetele sistemului solar să fie dispuse numai în anumite zone orbitale precise datorită inefabilelor şi subtilelor echilibre dinamice ce se stabilesc între forţele contrarii (de tip centrifug sau centripet) este deosebit de semnificativ faptul că în astronomia occidentală se precizează că orbitele planetare sunt aranjate conform unor raporturi armonice.
Aceasta aranjare armonioasă, deloc întâmplătoare, a planetelor este exprimată sintetic de legea lui TITIUS-BODE: dacă alegem drept unitate de măsură unitatea astronomică (u.a.), adică distanţa medie dintre Pământ şi Soare (egală cu 149.675.000 km), atunci distanţa Mercur-Soare este egală cu 0,4 asemenea unităţi, distanţa Venus-Soare este 0,7 u.a.; cea dintre Marte şi Soare 1,6 u.a., etc.
La prima vedere, pentru cel ignorant nu există nici o legătură între aceste numere. Legea lui TITIUS-BODE exprimă însă această serie de distanţe planetare relative faţă de Soare (distanţa Pamânt-Soare fiind luată ca unitate de măsură) printr-o formulă simplă: a= 0,4+0,3x2n, unde a este poziţia planetară relativă faţă de Soare, pentru n= 1,2,3,4 etc.
Această lege, exactă pentru planetele de la Mercur la Uranus prezintă o aproximaţie foarte mare în cazul lui Neptun şi nu se aplică deloc în cazul lui Pluto, care are o orbită foarte eliptică, axa mare a acesteia fiind echivalentă cu 29,6+49,3=78,9 u.a., adică aproximativ distanţa calculată de BODE! De asemenea, la distanţa de 2,8 u.a. lipseşte o planetă, conform legii (între Marte şi Jupiter), în locul acesteia fiind descoperiţi sute de mii de asteroizi (centrul de greutate al ansamblului fiind situat la 2,8 u.a.!), care par a fi resturile unei planete care a explodat (se poate menţiona aici, ca o posibilă confirmare a acestui fapt că, în antichitate, se vorbea despre planeta JUNONA!).
În centrul sistemului nostru solar se află Soarele, cu o greutate de 1,98x1030 kg, reprezentând mai mult de 99,8% din masa întregului sistem. El are un diametru de 6,9x108 m, de 54 de ori mai mare decât diametrul Pământului şi o perioadă de rotaţie în jurul propriei axe de 25 de zile.
Terra are un diametru de 12.756.280 km şi o greutate de 5,9x1024 kg; este a treia planetă a sistemului solar şi are un singur satelit natural.
Luna, deşi mică, influenţează în mod deosebit planul terestru deoarece este foarte aproape de acesta. Ea se roteşte în jurul Pământului, în 27 de zile şi 8 ore; înclinaţia orbitei pe planul eclipticii este de 5 grade; are o masă de 7,34x1022 kg şi se află la distanţa de 384.403 km de Pământ.
Celelalte planete ale sistemului solar se învârt în jurul Soarelui, fiecare urmând propriul ei ritm, iar întregul sistem se roteşte în jurul centrului galaxiei.
Cu privire la diferitele interferenţe energetice care fac ca planetele sistemului solar să fie dispuse numai în anumite zone orbitale precise datorită inefabilelor şi subtilelor echilibre dinamice ce se stabilesc între forţele contrarii (de tip centrifug sau centripet) este deosebit de semnificativ faptul că în astronomia occidentală se precizează că orbitele planetare sunt aranjate conform unor raporturi armonice.
Aceasta aranjare armonioasă, deloc întâmplătoare, a planetelor este exprimată sintetic de legea lui TITIUS-BODE: dacă alegem drept unitate de măsură unitatea astronomică (u.a.), adică distanţa medie dintre Pământ şi Soare (egală cu 149.675.000 km), atunci distanţa Mercur-Soare este egală cu 0,4 asemenea unităţi, distanţa Venus-Soare este 0,7 u.a.; cea dintre Marte şi Soare 1,6 u.a., etc.
La prima vedere, pentru cel ignorant nu există nici o legătură între aceste numere. Legea lui TITIUS-BODE exprimă însă această serie de distanţe planetare relative faţă de Soare (distanţa Pamânt-Soare fiind luată ca unitate de măsură) printr-o formulă simplă: a= 0,4+0,3x2n, unde a este poziţia planetară relativă faţă de Soare, pentru n= 1,2,3,4 etc.
Această lege, exactă pentru planetele de la Mercur la Uranus prezintă o aproximaţie foarte mare în cazul lui Neptun şi nu se aplică deloc în cazul lui Pluto, care are o orbită foarte eliptică, axa mare a acesteia fiind echivalentă cu 29,6+49,3=78,9 u.a., adică aproximativ distanţa calculată de BODE! De asemenea, la distanţa de 2,8 u.a. lipseşte o planetă, conform legii (între Marte şi Jupiter), în locul acesteia fiind descoperiţi sute de mii de asteroizi (centrul de greutate al ansamblului fiind situat la 2,8 u.a.!), care par a fi resturile unei planete care a explodat (se poate menţiona aici, ca o posibilă confirmare a acestui fapt că, în antichitate, se vorbea despre planeta JUNONA!).
