Horoscopul zilei de azi, 7 mai 2011

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
    Horoscop zilnic, horoscopul zilei, horoscop azi - 7 mai 2011


Berbec
Vi se cere puţin curaj să puneţi la bătaie o parte din economii, sub formă de investiţie. Poate fi util să investiţi, de exemplu, în obiecte de care aveţi nevoie la serviciu, sau chiar îmbrăcăminte. La serviciu vă confruntaţi cu un paradox. Simţiţi că un coleg este preocupat de proiectele dvs., dar nu reuşeşte să vă comunice că ar dori şi el să se implice.


Taur
Nici dvs., nici partenerii dvs. de afaceri nu sunteţi în cea mai bună formă pentru a administra veniturile comune. Iniţiativele la care vă gândiţi ar trebui bine cumpănite. Dacă aveţi nevoie de motivare sau susţinere pentru a vă continua ascensiunea profesională, o găsiţi în sânul familiei. Vă spunem asta pentru că veţi avea categoric nevoie de suport emoţional.


Gemeni
Persoanele cu care intraţi în contact sunt nu doar oameni cinstiţi şi deschişi, dar pot fi animaţi de simpatie faţă de dvs. Contractele încheiate acum vă pot aduce şi prestigiu, dincolo de simplul câştig material.


Rac
Unele idei care vă vin la serviciu se pot transforma în bani sau vi se poate oferi o colaborare. O ultimă alternativă ar fi să vi se încredinţeze un proiect, în urma căruia vă puteţi alege cu un comision ori o bonificaţie. În cuplurile stabile pot apărea probleme, când partenerul se poate revolta din cauza răcelii dvs.


Leu
Se pare că există o oarecare pasă neagră, dar cum sunteţi perseverenţi veţi găsi ieşirea şi de această dată. Vă veţi recăpăta încrederea în voi şi vă veţi regăsi cu uşurinţă locul în cadrul cuplului ceea ce vă va da o stare de bine.


Fecioară
Lucrurile merg în direcţia dorită. Nu trebuie să vă fie teamă ci doar este necesară perseverenţa pentru a urma calea aleasă. Aveţi capacitatea de a lua lucrurile de la capăt şi sunteţi încrezători în steaua voastră, mai ales că vor urma câteva activităţi cu caracter creativ care vă vor face plăcere pentru că aici puteţi să vă arătaţi capacitatea profesională.


Balanţă
Este necesar să aveţi înţelepciunea de a nu lua parte la polemici şi mai ales nu vă enervaţi. Rămâneţi mereu calm şi lucid. Cei care sunt încă singuri nu trebuie să cadă pradă pesimismului şi descurajării deoarece astrele le vor zâmbi în curând şi vor întâlni persoane capabile să le schimbe destinul.


Scorpion
Modul în care spuneţi lucrurilor pe nume şochează anturajul şi vă aduce deservicii financiare. Nu veţi putea să lucraţi în mijlocul tensiunii. Situaţia în general vă va da motive de gândire!


Săgetător
Variaţiile bruşte de dispoziţie şi capacitatea deosebită de a face haz de necaz vă sunt aliaţi de nădejde şi reuşiţi să redresaţi lucrurile prin acţiuni ferme şi hotărâte. Faptele vin în întâmpinarea voastră şi vă dau dreptate.


Capricorn
Veţi avea puterea de a crea alianţe comerciale de mare forţă. Atrageţi şansa de partea dvs. prin încrederea în forţele proprii. Acum este necesar să lăsaţi lucrurile să se desfăşoare fără a împinge pe unii sau pe alţii să facă aşa după cum doriţi voi.


Vărsător
Călătoriile de afaceri întreprinse în trecut, în măsura în care aţi fost plecaţi în străinătate, se pot dovedi neaşteptat de lucrative şi se pot extinde asupra unor domenii noi. Anumite aspecte ale relaţiei de cuplu pot fi destul de dificile, mai ales dacă aţi decis să preluaţi responsabilitatea pentru ele. Poate fi vorba despre o rudă vârstnică a persoanei iubite sau despre un copil.


Peşti
Totul se va desfăşura cu repeziciune astăzi şi s-ar putea să fiţi luaţi pe neaşteptate de desfăşurarea evenimentelor. Va fi necesar să vă împotriviţi şi să acţionaţi după ce veţi înţelege încotro se îndreaptă lucrurile. Nu este momentul să demaraţi un nou proiect, dar totuşi puteţi să căutaţi altceva care să vă placă mai mult.


Emisiunea „Pasul Fortunei” pentru săptămâna 8 mai - 14 mai 2011, va fi disponibilă astăzi după ora 18.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS