Horoscopul zilei de azi, 10 iulie 2011
Horoscop zilnic, horoscopul zilei, horoscop azi - 10 iulie 2011
Berbec
Când unele planuri ale vieţii tale lasă de dorit, nu are rost să aluneci spre depresie, pentru că sigur există altceva mai bun în compensaţie. Când o uşă se închide undeva, se deschide o fereastră în altă parte, ca atare trebuie să-ţi păstrezi tonusul ridicat ca să poţi găsi imediat direcţia spre care să-ţi îndrepţi atenţia. Cineva drag are nevoie de tine, să-l îmbărbătezi, să-i ridici moralul, şi dacă şi tu ai fi trist şi deprimat, atunci unde aţi mai ajunge? Zâmbeşte de dragul celuilalt.
Taur
Dacă pleci la drum, e posibil să ai parte de tot felul de situaţii neprevăzute care să-ţi strice plăcerea călătoriei. Ceva nu iese conform planurilor de la plecare şi aproape că regreţi că nu ai rămas acasă. Dacă ai fi fost mai informat înainte de a porni la drum, poate aceste probleme nu ar fi existat, dar ai plecat orbeşte, fără să ştii ce te aşteaptă pe parcurs sau la destinaţie iar acum e normal să dai piept cu surprizele. E o lecţie bună pentru tine să dai măcar un telefon înainte ca să vezi dacă totul e pregătit.
Gemeni
Ţi se infiltrează în minte un gând negativ şi, odată instalat acolo, nu mai vrea să iasă. Nu e genul tău, de regulă ai o atitudine pozitivă, dar de data aceasta eşti copleşit de acest sentiment nefast care pune stăpânire pe tine. Nu mai eşti în stare de nimic atât timp cât acel ghimpe rămâne înfipt în inimă, ca atare cu el trebuie să lupţi mai întâi, ca să scapi de sub influenţa acestuia. Totul ţi se pare mai greu cât timp eşti prins în capcană, deci fă tot posibilul să scapi de acest gând negru care te face să spui nu pot la orice provocare.
Rac
Trebuie să faci o călătorie cu un scop foarte bine definit, nu neapărat din plăcere, fiind mai degrabă o obligaţie în interesul altcuiva. Laşi deoparte propriile plăceri de weekend şi pleci la drum pentru a-i face pe plac acelei persoane care aşteaptă multe de la tine. Datoria înainte de toate, îţi spui, de aceea faci un efort să duci la îndeplinire angajamentul luat. Vei lăsa o impresie foarte bună în ochii persoanei căreia i te dedici, pentru că arăţi că eşti un om demn de încredere la nevoie.
Leu
Unde e îndrăzneala ta caracteristică? Azi te comporţi de parcă ai fi timid sau ţi-ar fi teamă să-ţi exprimi sentimentele. Eşti intimidat de prezenţa persoane iubite şi aştepţi ca aceasta să facă primul pas în locul tău. Când te îndrăgosteşti, nu mai eşti la fel de stăpân pe tine, aşa ca de obicei, ci devii mai rezervat, aşteptând un semn de la cel de care îţi place. Cât timp nu ştii ce simte pentru tine, nu ai curaj să faci nimic.
Fecioară
Nu poţi rămâne captiv la nesfârşit într-o stare negativă ci trebuie să iei taurul de coarne şi să faci ceva să scapi de sentimentul nefast care te paşte. Trebuie să lupţi cu gândurile negative, cu propriile limite şi temeri, pentru că nimeni nu va veni să le dea la o parte în locul tău. E o chestiune de voinţă personală, ca atare adună-ţi forţele şi concentrează-le spre rezolvarea acelei probleme in care te simţi blocat. Deţii toate resursele să depăşeşti acest impas prin ambiţia ta proverbială, dar şi prin curajul de a acţiona aici şi acum.
Balanţă
Eşti copleşit de o stare emoţională sensibilă care te face să vezi în jur numai motive de supărare. Te simţi dezavantajat, dat la o parte, şi ai impresia că eşti singurul care se sacrifică pentru ceilalţi. E nevoie şi de astfel de compromisuri, din când în când, pentru că fără ele nu poţi depăşi diversele hopuri ale vieţii. După ce totul se va fi aşezat pe făgaş normal, ai să fii mulţumit că ai putut face aceste gesturi, chiar dacă acum, pe moment, par dureroase. Fă-le fără să regreţi, vor avea efectele scontate!
Scorpion
Nu sta singur când te paşte depresia, pentru că nu eşti în cea mai bună formă psihică şi orice amintire neplăcută te poate doborî. Trebuie să te alături unui grup mai larg de persoane printre care să găseşti subiecte interesante de discuţie. Concentrat la cu totul alte probleme decât cele personale care te-au copleşit, vei uita de toate şi, până la finalul zilei, te vei relaxa aşa cum trebuie. Fă un efort să ieşi din casă, din lumea ta sumbră, pentru că acolo e mediul în care crizele stau gata-gata să răbufnească şi nu-ţi fac bine.
Săgetător
Ca să poţi termina cu brio un proiect, ai avea nevoie de un ajutor din afară. Azi poţi găsi persoana potrivită care te poate ajuta în acest sens şi îi vei fi recunoscător pentru intervenţia sa salvatoare. Uneori ajunge doar să spui că ai nevoie de sprijin, pentru că adevăraţii prieteni vor veni alături de tine, oricât de greu ar fi. Şi tu ai face la fel pentru ei, la nevoie, pentru că asta înseamnă prietenia adevărată: un schimb permanent, egal şi reciproc de energii pozitive.
Capricorn
Primeşti exact informaţia de care aveai nevoie prin intermediul unui prieten care apare în calea ta la momentul potrivit. E un noroc, pentru că totul depinde de şansa de a trece prin locul respectiv în momentul oportun pentru a-ţi ieşi în cale vestea cea bună. Totul se rezolvă datorită acestei apariţii miraculoase pe care o vei trata ca pe cel mai important moment al săptămânii. Eşti fericit, se vede pe chipul tău că ţi-ai recăpătat optimismul şi curajul de a merge mai departe, pentru că depindeai întru totul de acea ştire excelentă.
Vărsător
Visele tale au toate şansele să se împlinească aşa cum doreşti şi azi începi să vezi cu ochii tăi cât de aproape eşti de scopul cel mare. Faci un pas înainte, mai depăşeşti un hop, mai atingi un succes parţial, şi eşti din ce în ce mai aproape de finalul fericit. Totul depinde de optimismul tău dus la extrem, pentru că, atât timp cât spui da, se poate, la orice, nimic nu te poate opri. Gândeşte pozitiv, nu renunţa nicio clipă la speranţă şi vei vedea că totul se îndreaptă spre succesul propus.
Peşti
Banii sunt la un nivel promiţător şi îţi dau curaj să faci planuri costisitoare. Meriţi şi tu din când în când un premiu, ca atare poţi visa la cumpărături scumpe, la o vacanţă de lux sau la o investiţie de milioane. Trebuie să ţinteşti cât mai sus, pentru că succesul depinde mult şi de încrederea proprie în reuşita visată. Deţii toate resursele să atingi un succes deplin, să ieşi în faţă, să te remarci printr-un atu doar al tău care te propulsează în frunte şi îţi dă mai multă încredere în propria valoare.