Berbec:
Sâmbătă, 7 septembrie 2013, încearcă să nu mai iei cu tine acasă problemele de la serviciu, căci starea ta de stres şi nervozitate le va strica buna dispoziţie celor dragi. Trebuie să înveţi să te mai şi relaxezi din când în când, căci munca o fi ea izvor de sănătate, însă asta nu este un motiv să îţi petreci tot timpul la job.
Taur:
Astăzi, 7 septembrie 2013, ai vrea să mai încetineşti ritmul alert în care munceşti, însă se pare că nu există ore suficiente într-o zi, astfel încât să mai ai timp şi de relaxare. Munceşti pe brânci pentru că vrei să faci totul bine, însă nu ai încredere în nimeni ca să delegi o parte din responsabilităţile tale. Din păcate, oboseala îţi scade randamentul şi productivitatea.
Gemeni:
Astăzi, 7 septembrie 2013, nu are sens să mai aduci, din nou, în discuţie lucruri care s-au întâmplat în trecut şi pe care oricum nu mai ai cum să le schimbi. Dacă te agăţi de trecut, în loc să îţi trăieşti prezentul, vei avea numai de pierdut. Gândeşte-te bine la ceea ce spui azi, căci ai putea răni pe cineva drag.
Rac:
Cu toate că încerci să fii obiectiv nu prea reuşeşti azi să interpretezi corect mesajele care ţi se transmit şi tragi concluzii greşite când analizezi reacţiile celorlalţi. Încearcă să citeşti printre rânduri tot ceea ce ţi se spune şi fii mai atent la comportamentul celor din jur. Cineva este foarte subtil, dar încearcă să îţi comunice ceva important.
Leu:
Sâmbătă, 7 septembrie 2013, o problemă din trecut reapare la suprafaţă atunci când cineva din anturaj va evoca o anumită situaţie, iar acest lucru te va face să suferi. Trebuie să încerci să laşi trecutul în urmă şi să îţi aminteşti că viaţa ta s-a schimbat şi că nu mai eşti aceeaşi persoană care erai cu ani în urmă. Trecutul nu mai poate fi schimbat, aşa că lasă-l în urmă.
Fecioară:
Azi ai tendinţa de a exagera şi rişti să faci din ţânţar armăsar în situaţii destul de importante. Spune exact ceea ce te nemulţumeşte, însă păstrează-ţi calmul şi nu te agita inutil. Cei din jur vor înţelege mult mai bine mesajul tău, dacă vei aduce argumente şi îţi vei păstra obiectivismul.
Balanţă:
Astăzi, 7 septembrie 2013, te vei simţi vulnerabil din punct de vedere emoţional şi vei încerca să îţi controlezi foarte atent sentimentele şi ceea ce spui. Cea mai bună strategie ar fi să încerci să te concentrezi cât mai mult asupra aspectelor profesionale şi să amâni pentru moment rezolvarea problemelor personale şi sentimentale.
Scorpion:
Ai învăţat de mult timp să îţi controlezi emoţiile intense, iar azi ai tendinţa de a-i încuraja pe ceilalţi să vorbească despre trăirile lor, astfel încât să nu fii tu tentat să dezvălui prea multe despre tine. Preferi să asculţi cu atenţie şi să nu vorbeşti decât strictul necesar.
Săgetător:
Sâmbătă, 7 septembrie 2013, ai o stare de agitaţie şi neastâmpăr şi ai tendinţa de a-ţi asuma mai multe responsabilităţi decât poţi duce sau de a te implica în tot felul de proiecte. Ar trebui însă să îţi rezolvi întâi sarcinile şi obligaţiile zilnice şi abia apoi să faci şi altceva, dacă mai rămâne timp. Vrei să ai cât mai multe realizări şi să câştigi cât mai mulţi bani.
Capricorn:
Te simţi copleşit de numărul mare de responsabilităţi şi sarcini pe care le ai de rezolvat şi ai tendinţa de a tot amâna momentul în care să îţi sufleci mânecile şi să te apuci efectiv de muncă. Din păcate problemele nu se vor rezolva de la sine, ci se vor înmulţi şi îţi va fi şi mai dificil să le rezolvi.
Vărsător:
Astăzi, 7 septembrie 2013, eşti hotărât să îţi atingi toate obiectivele, însă este posibil să te confrunţi cu tot felul de obstacole. Din păcate, felul tău de a fi unic şi diferit, te face să nu prea reuşeşti să colaborezi cu ceilalţi, astfel că eşti nevoit să faci totul de unul singur.
Peşti:
Ai vrea să te retragi în lumea ta şi să te izolezi de cei din jur, însă din păcate nu prea vei putea să faci asta. Apar o serie de răsturnări de situaţie care îţi dau planurile peste cap şi îţi schimbă radical programul. Lasă problemele personale pe planul doi şi concentrează-te asupra rezolvării sarcinilor şi achită-te de obligaţii mai întâi.