Horoscop Urania zilnic: marţi, 20 mai 2014

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - marţi, 20 mai 2014


Horoscop 20 mai, Berbec:

Astăzi vă veţi vedea nevoit să vă ocupaţi de o problemă dificilă pe plan personal. Nu vă place unde se îndreaptă relaţia cu partenerul de cuplu şi sunteţi decis să faceţi câteva schimbări pentru viitorul dumneavoastră. Aveţi nevoie de multă răbdare pentru a rezolva ceea ce v-aţi propus. Nu vă lăsaţi influenţat de cei din jurul dumneavoastră, ci ascultaţi-vă inima.


Horoscop 20 mai, Taur:

Sunteţi optimist cu privire la viaţa profesională. Lucrurile încep să se schimbe pentru dumneavoastră, lucru care vă bucură şi vă motivează să lucraţi şi mai mult. Urmează să începeţi noi proiecte şi veţi avea nevoie de ajutor din partea colegilor de muncă. Încercaţi să fiţi mai prietenos şi mai deschis în faţa celor alături de care lucraţi.


Horoscop 20 mai, Gemeni:

Marţi, 20 mai 2014, vă aşteaptă o zi destul de obositoare şi agitată pe plan profesional. Este posibil să primiţi mai multe sarcini noi, extrem de importante. În cazul în care reuşiţi să le îndepliniţi cu brio, veţi avea foarte multe de câştigat, iar viaţa financiară vi se va îmbunătăţi. Aceasta este şansa dumneavoastră de a demonstra că sunteţi o persoană profesionistă şi foarte descurcăreaţă.


Horoscop 20 mai, Rac:

Astăzi este o zi decisivă pentru dumneavoastră în ceea ce priveşte viaţa profesională. Partenerii de afaceri vor încerca să vă atragă de partea lor cu propuneri de colaborare. Înainte de a lua o decizie definitivă, vorbiţi cu partenerul de cuplu sau alte persoane. Luaţi în calcul toate aspectele şi asiguraţi-vă că analizaţi totul la rece.


Horoscop 20 mai, Leu:

Acesta este cel mai bun moment pentru a vă ocupa de viaţa dumneavoastră profesională. Vreţi să vă urmaţi visurile şi să încercaţi să mergeţi pe un alt drum. Mai multe persoane importante pot intra în această afacere dacă reuşiţi să le atrageţi de partea dumneavoastră. Trebuie să vă faceţi curaj şi să vă asumaţi riscurile, va fi o perioadă dificilă, însă extrem de frumoasă pentru dumneavoastră.


Horoscop 20 mai, Fecioară:

Vă aflaţi într-un moment în care nu mai reuşiţi să vă daţi seama ce este bine şi ce este rău pentru dumneavoastră. Vă este teamă să luaţi decizii şi să faceţi schimbări în viaţa dumneavoastră deoarece nu vreţi să îi răniţi pe cei dragi. O discuţie interesantă cu o persoană mai în vârstă vă va ajuta să vă limpeziţi mintea şi să luaţi cele mai bune decizii pentru viitorul dumneavoastră.


Horoscop 20 mai, Balanţă:

În sfârşit puteţi respira fericit; vă bucuraţi de numeroase beneficii pe plan profesional şi sunteţi extrem de mulţumit cu ceea ce faceţi la locul de muncă. Din păcate nu putem spune acelaşi lucru şi despre viaţa sentimentală. Relaţia cu partenerul de cuplu nu este deloc aşa cum vă aşteptaţi, iar acest lucru vă scoate din minţi. O discuţie serioasă şi sinceră vă poate ajuta să rezolvaţi problemele.


Horoscop 20 mai, Scorpion:

Vă bucuraţi de foarte mult succes pe plan profesional, însă în viaţa sentimentală este dezastru. V-aţi dedicat majoritatea timpul proiectelor de la locul de muncă încât v-aţi distanţat de partenerul de cuplu. Dacă ţineţi la această relaţie şi vreţi ca totul să meargă bine, veţi fi nevoit să învăţaţi să vă împărţiţi între cele două lumi.


Horoscop 20 mai, Săgetător:

Începeţi noi proiecte sau primiţi mai multe sarcini, de care va trebui să vă ocupaţi singur. Toate aceste schimbări pe plan profesional pot atrage invidia colegilor de muncă. Mulţi vor încerca să vă pună beţe-n roate; de aceea trebuie să fiţi vigilent, să vă păstraţi calmul şi să daţi dovadă de profesionalism pentru a lămuri toate problemele.


Horoscop 20 mai, Capricorn:

Ziua nu începe cu dreptul pentru dumneavoastră, din păcate relaţia sentimentală începe să se deterioreze. Poate că dorinţele dumneavoastră rămân aceleaşi, însă intenţiile partenerului s-au schimbat în această perioadă. Veţi primi ajutor de la o persoană dragă cu privire la această problemă şi dacă aveţi răbdare puteţi rezolva aceste probleme.


Horoscop 20 mai, Vărsător:

Aceasta este o perioadă excelentă pentru noi proiecte profesionale. Spre norocul dumneavoastră, mai mulţi parteneri de afaceri vor să colaboraţi. Aveţi idei originale, iar creativitatea este cel mai bun atu, cu care reuşiţi să vă impresionaţi participanţii la activităţile comune. Pe plan personal, vă faceţi planuri cu privire la vacanţă.


Horoscop 20 mai, Peşti:

Deşi a trecut weekendul, dumneavoastră încă visaţi la relaxare şi timp liber. Din păcate, proiectele şi sarcinile pe care le primiţi azi vă vor trezi imediat la realitate. Dacă vreţi să rezolvaţi tot ce v-aţi propus, va trebui să reveniţi cu picioarele pe pământ şi să încercaţi să vă concentraţi mai mult. Un coleg de muncă vă poate ajuta cu un sfat important.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS