Horoscop Urania zilnic: luni, 9 februarie 2015

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - luni, 9 februarie 2015


Horoscop 9 februarie 2015, Berbec:

Vă simţiţi puternici şi vedeţi ziua de luni ca fiind ziua tuturor posibilităţilor; este indicat să încercaţi să vă liniştiţi deoarece puteţi accepta oferte nepotrivite sau puteţi lua decizii greşite, care vă vor complica viaţa. Nu vă supraestimaţi abilităţile şi competenţele profesionale.


Horoscop 9 februarie 2015, Taur:

În prima zi din această săptămână, aveţi foarte multe lucruri de care vreţi să vă ocupaţi; pe plan profesional, tocmai ce aţi început un proiect care are nevoie de toată atenţia voastră pentru a creşte frumos. Sunteţi pricepuţi şi luaţi alegeri foarte bune pentru cariera voastră. După orele prânzului, reuşiţi să vă relaxaţi.


Horoscop 9 februarie 2015, Gemeni:

Ziua de astăzi ar trebui să fie dedicată relaxării. Este un moment foarte bun pentru plimbări scurte sau alte activităţi în aer liber, care să vă destindă. Este posibil ca după orele prânzului să întâlniţi o persoană din trecut, care vă va răscoli prin amintiri.


Horoscop 9 februarie 2015, Rac:

Ziua de luni se anunţă a fi una destul de relaxantă pentru nativii născuţi în semnul Racului; în prima parte a zilei reuşiţi să vă bucuraţi de momente frumoase petrecute alături de o persoană dragă. După orele prânzului sunt indicate activităţile lejere, care să vă ajute să vă încărcaţi bateriile şi să vă pregătească pentru ziua de marţi.


Horoscop 9 februarie 2015, Leu:

Ar trebui să aveţi mai multă grijă la executarea sarcinilor profesionale; nu vă grăbiţi deoarece puteţi face greşeli majore, la care cu greu veţi reuşi să găsiţi rezolvare. Aceasta nu este cea mai bună zi a voastră, aşa că cel mai bine este să vă axaţi doar pe treburile obişnuite.


Horoscop 9 februarie 2015, Fecioară:

Încercaţi să fiţi mai atenţi la persoanele din jurul vostru; este posibil ca astăzi să primiţi o ofertă foarte bună, ce pare a fi de nerefuzat. Totuşi, vă recomand să încercaţi să vedeţi dincolo de aparenţe. Asiguraţi-vă că munca pe care urmează să o faceţi merită tot efortul.


Horoscop 9 februarie 2015, Balanţă:

Este posibil ca ziua de luni să fie una complicată pentru nativii născuţi în zodia Balanţă; vă puteţi trezi în situaţia de a fi nevoiţi să luaţi o decizie importantă şi încă nu ştiţi ce trebuie şi ce vreţi să faceţi. Cel mai indicat este să vorbiţi cu o persoană de încredere, care vă poate ajuta cu un sfat bun.


Horoscop 9 februarie 2015, Scorpion:

Ziua de astăzi vă găseşte căzuţi pe gânduri; aveţi foarte multe pe cap, însă momentan vă aflaţi într-o dilemă şi nu ştiţi ce trebuie să faceţi mai departe. Aveţi mari dubii cu privire la drumul pe care trebuie să mergeţi şi nu aveţi încredere în nimeni. Vreţi să vă ocupaţi de această situaţie de unii singuri, fără a cere ajutorul celor din jurul vostru.


Horoscop 9 februarie 2015, Săgetător:

Prima parte a zilei aveţi o stare liniştită şi relaxată; după orele prânzului, vă întâlniţi din întâmplare cu o persoană din trecut, care vă trezeşte amintiri de mult timp uitate. Este posibil să regretaţi anumite decizii pe care le-aţi luat, însă din păcate nu mai este nimic de făcut. Trebuie doar să mergeţi mai departe.


Horoscop 9 februarie 2015, Capricorn:

Ziua de astăzi este una norocoasă pentru voi; vă simţiţi atât de puternici încât ajungeţi să credeţi că puteţi muta şi munţii pentru ca planurile voastre să nu dea greş. Este posibil să aveţi parte de numeroase oferte, însă fiţi foarte atenţi la alegerile pe care urmează să le faceţi.


Horoscop 9 februarie 2015, Vărsător:

Chiar dacă este o zi de muncă, ar trebui să vă relaxaţi; voi continuaţi să faceţi planuri şi să găsiţi idei pentru viitoarele proiecte. Este un moment foarte bun pentru a face schimbări profesionale sau a începe noi colaborări. Astrele sunt de partea voastră şi vă ajută în luarea celor mai bune decizii.


Horoscop 9 februarie 2015, Peşti:

Sunteţi nevoiţi să ţineţi întreaga zi garda sus în toate întâlnirile pe care le aveţi; încercaţi să rămâneţi concentraţi asupra sarcinilor voastre şi să încercaţi să acordaţi o atenţie deosebită detaliilor. Seara vine cu o surpriză foarte frumoasă din partea unei persoane pe care nu aţi mai văzut-o de foarte mult timp.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS