Horoscop Urania săptămânal: 30 martie - 5 aprilie 2015

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania 30 martie - 5 aprilie 2015


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Berbec:

În horoscopul vostru general, Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie ocupă o casă cardinală, cu mare potențial energetic și chiar dacă nu are un impact direct asupra sănătății voastre, mai mult ca sigur că veţi simți descărcările de tensiune din preajma acestei lunații și la acest capitol. Exercițiile de meditație vă pot ajuta să rămâneţi echilibraţi pe interior și să evitaţi stările de nervozitate.


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Taur:

Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie stimulează axa sănătății din horoscopul vostru general, cu semnalarea că influența acestui eveniment astral se va resimți, cu precădere, pe plan fizic. Orice afecțiune de ordin dermatologic care apare zilele acestea poate indica o problemă a rinichilor. Chiar și durerile în regiunea lombară semnalează același lucru. Nu lăsaţi lucrurile la voia întâmplării!


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Gemeni:

Zilele de 30 şi 31 martie par să nu fie cele mai reușite ale acestei săptămâni, cel puțin cât privește capitolul sănătate. Deși provocările lansate de astre nu țin de planul fizic, totuși vă reține ceva când vine vorba să vă bucuraţi de atmosfera veselă din jurul vostru. Cauza acestui trac pare să nu fie ceva concret, ci doar o frică care și-a făcut cuib în mintea voastră. Nu vă lăsaţi însă conduşi de această frică!


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Rac:

Pentru a reuși să vă impuneţi la locul de muncă și în societate, se cere să vă puneţi bine cu unii membrii ai familiei care v-au adus prejudicii emoționale la un moment dat în trecut, poate chiar în copilărie. Potrivit Eclipsei totale de Lună din 4 aprilie, spre acest subiect ar trebui să vă îndreptaţi atenția în zilele următoare. Aveţi doar de pierdut dacă purtați ranchiună pentru ceva ce aparţine trecutului!


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Leu:

Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie creează o punte de legătură între casa mentalului inferior, respectiv celui superior din horoscopul vostru general, ceea ce înseamnă că liniștea sufletească și echilibrul interior le veţi dobândi abia atunci când reuşiţi să cadeţi de acord cu ceilalți că aveți opinii diferite și că vă pierdeți timpul încercând să vă convingeți de contrariu.


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Fecioară:

Săptămâna pare să debuteze energic pentru nativii născuţi în semnul Fecioarei, dar este vital să găsiţi direcțiile în care vă canalizaţi acest suflu, căci altfel riscaţi să vă extenuaţi fără a realiza nimic notabil. Profitaţi de contextul astral al zilei de 31 martie și mergeţi la sală sau faceţi o drumeție după programul de la muncă. Nu vă va face bine doar fizic, ci și moral, scoţându-vă din zona de confort a agendei voastre zilnice.


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Balanţă:

Și în cazul vostru, Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie cade pe o axă cardinală extrem de puternică din punct de vedere energetic, motiv pentru care, deși nu vă vizează sănătatea, efectele acestei lunații se vor simți din plin. Vă recomand o schimbare de imagine în ceea ce vă privește, fie că este vorba de o tunsoare nouă, un tratament cosmetic sau un alt stil vestimentar. Fiţi creativi!


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Scorpion:

Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie interconectează casa sănătății fizice de cea a sănătății emoționale din horoscopul vostru general, semn că acele persoane care care au probleme de sănătate trebuie să se echilibreze pe interior pentru ca tratamentul să-și facă efectul. Atâta timp cât nu aţi ajuns la o stare de armonie în suflet, nu apar rezultatele nici la nivel fizic!


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Săgetător:

În cazul vostru, săptămâna pare să se sfârșească într-o notă destul de tristă. Deși nu se arată evenimente care v-ar putea îneca corăbiile, se pare că ziua de 5 aprilie vă surprinde într-o stare de spirit nostalgică, chiar melancolică. Poate că doar aveţi nevoie de clipe de liniște în compania propriei persoane și așa înțelege corpul vostru să-și manifeste această doleanță. Faceţi-i pe plac!


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Capricorn:

În mod obişnuit, sunteţi direcţi, dar chiar dacă aveţi o idee clară despre ceea ce vreţi să le transmiteţi celorlalți în zilele de 1 şi 2 aprilie, s-ar putea ca felul în care vă verbalizaţi viziunile să nu reflecte întocmai ceea ce gândiţi, motiv pentru care ajungeţi să vă judecaţi mult prea aspru pe voi înşivă. Poate n-ar strica dacă aţi fi ceva mai blânzi în ceea ce vă privește. Nu e nimic grav!


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Vărsător:

Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie creează o punte de legătură între casa mentalului inferior și cea a celui superior din horoscopul vostru general, recomandarea acestei lunații fiind aceea de a vă pune în ordine gândurile înainte de a încerca să le transmiteţi celorlalți. Dacă nu există o relație funcțională între ceea ce gândiţi și ce spuneţi, vă veţi simţi dezamăgiţi.


Horoscop 30 martie - 5 aprilie 2015, Peşti:

Ceea ce oferiţi în relație cu ceilalți trebuie să echivaleze cu ceea ce vi se oferă. Indiferent dacă, după ce priviţi retrospectiv, realizaţi că aţi așteptat mai mult decât aţi dat la rândul vostru sau invers, acum este momentul să faceţi o schimbare. Totuși, feriţi-vă să vă implicaţi sau să daţi curs unor legături de interdependență nesănătoase între voi și cei din jur, dar mai ales partener.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS