Horoscop 13-19 iulie 2015, Berbec:
Fiindcă Luna Nouă din data de 16 are loc în casa familiei, fundația universului vostru interior, este de așteptat să vă copleşească amintirile, ba chiar să vă gândiţi cu dor la momentele frumoase din trecut și/sau copilărie, stare de ușoară melancolie care vă este oarecum străină. Nu vă îngrijoraţi, este o toană trecătoare care vă va da din când în când târcoale săptămâna aceasta și nimic mai mult.
Horoscop 13-19 iulie 2015, Taur:
Este adevărat că Luna Nouă din ziua de 16 nu ocupă casa sănătății din horoscopul vostru general, dar merită amintit faptul că a venit momentul potrivit să-i împărtăşiţi cuiva apropiat câteva din frământările voastre care altfel ar putea să vă afecteze bunăstarea fizică. Așadar, dacă simţiţi că ceva vă supără și nu vă doriţi să degenereze într-o afecțiune medicală, căutaţi să vă confesaţi unui apropiat de-al vostru.
Horoscop 13-19 iulie 2015, Gemeni:
Casa a II-a în care se formează Luna Nouă din data de 16 nu simbolizează doar valorile voastre materiale, ci și cele morale pe care încercaţi să le respectați. În acest fel, vă scutiţi de dureri de cap inutile care ar putea ajunge să vă preocupe în detrimentul lucrurilor care contează cu adevărat.
Horoscop 13-19 iulie 2015, Rac:
Întrucât Luna Nouă din ziua de 16 ocupă casa personalității, dar și a vitalității voastre, este de așteptat să-i simţiţi influența destul de pregnant. Poate că nu vă conferă mai multă energie, dar urmărește să vă facă să conştientizaţi faptul că nu trebuie neglijată hrănirea sufletului. Altfel, v-aţi putea alege cu multe toane, capricii și schimbări bruște ale stării de spirit. Aveţi mai multă grijă de inima voastră!
Horoscop 13-19 iulie 2015, Leu:
Luna Nouă din data de 16 se formează în casa subconștientului vostru, deci nu ar fi de mirare dacă vă dă târcoale săptămâna aceasta sentimentul că nu sunteţi iubiţi, apreciaţi și admiraţi la adevărata voastră valoare. Aceste agitaţii vă pot cauza afecţiuni gastrice, ceea ce înseamnă că se recomandă să nu mai căutaţi validare și acceptare exterioară. Întâi de toate, trebuie să fiţi fericiţi cu voi înşivă!
Horoscop 13-19 iulie 2015, Fecioară:
Fecioarele care au probleme cu tensiunea arterială sau suferă de boli cardiace ar trebui să se țină sub atentă supraveghere medicală în intervalul 16-18 iulie. De asemenea, cei născuți în zodia aceasta care au în familie persoane diagnosticate cu afecţiuni cardiovasculare sunt sfătuiți să îşi facă un consult preventiv. În acest fel, se pot asigura că sunt în afara oricărui pericol.
Horoscop 13-19 iulie 2015, Balanţă:
S-ar putea ca ziua de 19 iulie să nu vă surprindă în toanele cele mai bune. Vă nemulțumește ceva la voi sau la cineva din jurul vostru și vă este mai greu decât de obicei să găsiţi resursele pentru a vă bucura de darurile cu care v-a cadorisit soarta. Luaţi aminte totuși că nemulțumitului i se ia darul și apreciaţi-vă pe voi înşivă și pe ceilalți așa cum sunteți!
Horoscop 13-19 iulie 2015, Scorpion:
Cum Luna Nouă din ziua de 16 se formează în casa filozofiei voastre de viață, este chiar recomandat să vă ajustaţi sistemul de valori și principii după care vă îndrumaţi. Acum ar fi indicat să vă găsiţi curajul de a fi vulnerabili. Nu înseamnă că trebuie să vă transformaţi în ținta agresivităților exterioare, ci doar să vă înfăţişaţi celor care merită încrederea și afecțiunea voastră așa cum sunteţi voi, fără nicio mască socială.
Horoscop 13-19 iulie 2015, Săgetător:
Luna Nouă din data de 16 se formează în casa transformărilor din horoscopul vostru general, deci aşteptaţi-vă la evenimente cu impact emoțional care vă provoacă să vă reevaluaţi investițiile de timp, energie, sentimente, chiar și bani în relațiile cu cei din jur. Acordaţi-vă câteva momente de meditație și introspecție săptămâna aceasta pentru a vă recalibra universul interior. Lăsaţi-vă îndrumaţi de intuiție!
Horoscop 13-19 iulie 2015, Capricorn:
Intervalul 16-18 se poate dovedi oarecum solicitant la nivel emoțional, fapt care ar putea să vă lipsească de energia pe care aţi putea-o folosi pentru a vă ocupa de chestiuni cu adevărat urgente. Deși nu vă este tocmai ușor să cedaţi controlul și să delegaţi o parte din sarcinile voastre celorlalți, căutaţi să nu vă luaţi în spate o cruce mai grea decât puteți duce. Fiţi conştienţi de capacitățile voastre fizice!
Horoscop 13-19 iulie 2015, Vărsător:
Luna Nouă din 16 iulie se formează în casa sănătății din horoscopul vostru general, devenind mai clar ca oricând că dincolo de detașarea voastră emoțională se ascunde o sensibilitate rară, vulnerabilă la energiile din afară. Neasumarea nevoilor și dorințelor poate atrage după sine dezvoltarea unor boli care nu fac altceva decât să semnaleze că se cere să vă racordaţi la sinele vostru profund.
Horoscop 13-19 iulie 2015, Peşti:
Rețeta optimismului și a poftei de viață de săptămâna aceasta presupune să redescoperiţi acele preocupări care odinioară, poate chiar în copilărie, vă fascinau și vă permiteau să vă cultivaţi talentele înnăscute. Nu numai că restabiliţi legătura cu copilul din voi, ci reuşiţi să vă încărcaţi cu energie și chiar să-i molipsiţi pe cei din jur cu voioşia și buna voastră dispoziție.