Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Berbec:
Din data de 12 până în data de 14, bateriile voastre ar putea funcționa la cote de avarie. Întrucât capacitatea voastră de concentrare, respectiv îndemânarea nu se ridică la cotele normale, nu vă înhămaţi la activități mult prea dificile. Alegeţi, în schimb, să vă răsfăţaţi puţin, făcându-vă o programare la masaj sau câteva ture la bazinul de înot. Lăsaţi-o mai moale și restructuraţi-vă agenda săptămânală dacă este cazul.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Taur:
În zilele de 16 şi 17, Luna se mișcă prin casa subconștientului din horoscopul vostru general, hiperbolizând orice motiv de enervare și aducându-vă în pragul de a răbufni în orice clipă. Evitaţi să vă manifestaţi nemulțumirea într-un mod agresiv pentru că riscaţi să spuneţi lucruri pe care mai apoi să le regretați. Nu ar fi rău ca în weekend-ul acesta să faceţi regulat exerciții de management al stresului.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Gemeni:
Ziua de 17 ianuarie v-ar putea surprinde într-o pasă reflexivă, dar destul de inflexibili în gândire. Deși de obicei sunteţi deschişi la idei noi, sunteţi pasibili la sfârşitul săptămânii să cedaţi tendinței de a fi încăpăţânaţi spre nenorocul vostru. Priviţi-vă obiectiv și dacă sesizaţi că persistă unele idei cu caracter negativ, alegeţi să vă îndreptaţi mintea către altceva. Este în puterea voastră să vă schimbaţi vibrația.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Rac:
Astrele par să nu vă pregătească surprize privind sănătatea. Reţineţi totuși că Venus și Saturn merg mână în mână pentru voi în casa sănătății voastre fizice, semn cum că vă puteți răsfăța în voie cu preparatele voastre favorite atâta timp cât vă cunoaşteţi limitele. În caz contrar, organismul voastre ar putea suferi.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Leu:
Aspectele zilelor de 13 şi 14 indică faptul că dacă acordaţi o mai mare importanță la ceea ce, cum și când mâncaţi, problemele voastre de sănătate s-ar putea ameliora vizibil. Dacă vă confruntați cu ele de ceva vreme încoace, poate nu ar fi rău să lăsaţi un nutriționist să vă îndrume în acest proces. Pentru moment, încercaţi să reduceţi cantitatea de sare, zahăr și grăsimi din meniul vostru zilnic.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Fecioară:
Contextul astral al zilei de 11 ianuarie ar putea pune presiune pe sistemul vostru imunitar, deci impuneţi-vă un echilibru în felul în care mâncaţi și vă trăiţi viața. În plus, bine ar fi să nu vă speriaţi la cel mai mic junghi ori disconfort întrucât situația s-ar putea să nu fie atât de gravă pe cât credeți voi. Dacă aveţi probleme de sănătate persistente, căutaţi remedii alternative la afecțiunea de care suferiţi.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Balanţă:
Din data de 12 până în data de 14, Luna traversează casa sănătății fizice din horoscopul vostru general, semn cum că s-ar putea să nu vă prea simţiţi în toane bune. Bine ar fi să nu vă așteptați ca în acest interval să dispuneţi de prea multă putere de muncă sau concentrare. Dacă vi se înmânează sarcini solicitante în aceste zile și nu vreţi să dezamăgiţi, mai bine aţi explica faptul că nu sunteţi în cea mai bună formă.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Scorpion:
Soluția majorității problemelor de sănătate la care sunteţi expuşi săptămâna aceasta este mișcarea. Este adevărat că dietele și programele sportive debutează de regulă lunea, dar dacă vă găsiţi motivația în data de 13, de exemplu, nu mai aşteptaţi începutul săptămânii viitoare și daţi-i bice. Dacă suferiţi de vreo afecțiune care vă îngrădeşte pe acest plan, lăsaţi un specialist să vă consilieze.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Săgetător:
În data de 17 v-ar putea fi destul de dificil să vă opriţi din ghiftuit și îndeplinit tot felul de pofte culinare și de altă natură. Organismului pare să nu îi priască asaltul, deci lăsaţi-o mai moale cu mâncărurile excesiv de grase, dulci ori sărate. Nu v-ar strica o cură de detoxifiere cu mai multe legume și fructe și mai puține alimente procesate acum după sărbători.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Capricorn:
Zilele de 13 şi 15 ianuarie v-ar putea surprinde într-o dispoziție profund meditativă. Dacă nu aţi apucat să faceţi pe îndelete bilanțul anului care nu demult a trecut, poate nu ar fi rău să vă oferiţi în aceste zile răgazul de a face o binemeritată recapitulare, setându-vă astfel înțelept dezideratele pe
2016. Deși nu sunteţi tocmai veseli și plin de energie, măcar vă puteți consola pe faptul că ştiţi unde și cum staţi.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Vărsător:
Încăpățânarea vă aduce de cele mai multe ori deservicii, dar atunci când îi iau locul determinarea și un accentuat simț al onoarei, cum ar fi în zilele de 13 și 14, aveţi capacitatea să treceţi prin foc și spadă și să ieşiţi victorioşi. Deși v-ar fi mai ușor, atât fizic, cât și emoțional, să o luaţi pe scurtătură, ambiţionaţi-vă și nu părăsiţi drumul cel lung și greoi. Satisfacțiile spirituale merită tot efortul.
Horoscop 11-17 ianuarie 2016, Peşti:
Ziua de 11 ianuarie s-ar putea să nu vă găsească într-o formă de zile mari, motiv pentru care puteți fi tentaţi să vă adăpostiţi în lumea imaginară sau să vă lăsaţi mânaţi în voia gândului decât să fiţi prezenţi în viața reală, fapt ușor de observat pentru toți cei din jurul vostru. Dacă ideile pe care le vehiculaţi în minte nu vă cultivă nicio latură pozitivă și nu contribuie la o eventuală reușită, abandonaţi-le.