Horoscop 28 martie 2016, Berbec:
Ai foarte multe planuri pentru astăzi, dar nu reuşeşti decât să realizezi unele dintre ele. Încearcă să nu faci foarte mult efort în activităţile pe care le întreprinzi şi rămâi la lucruri cât mai simple. Nu te pierde în detalii, imaginea de ansamblu contează cel mai mult.
Horoscop 28 martie 2016, Taur:
Primeşti o propunere interesantă de la un prieten care vrea să intre cu tine în afaceri. Nu accepta orice şi încearcă să analizezi foarte bine posibilităţile pe care le ai. Poate poţi promova la locul de muncă sau poţi obţine o mărire de salariu. Nu renunţa la serviciu până nu ai dovezi că lucrurile vor merge bine.
Horoscop 28 martie 2016, Gemeni:
Eşti foarte energică şi este surprinzător pentru cei apropiaţi, pentru că în ultima vreme ai fost abătută şi tristă. Ai avut şi unele neplăceri pe care nu le-ai discutat cu nimeni, dar începi să scapi de povara lor. Nu uita să îţi faci timp şi pentru tine. Relaxează-te, fă lucruri care îţi plac şi lasă pentru mâine treburile importante.
Horoscop 28 martie 2016, Rac:
Eşti foarte optimistă şi oamenii din jurul tău au grijă să îţi păstreze zâmbetul pe buze. Se întâmplă multe lucruri interesante, cunoşti oameni care îţi atrag atenţia şi te bucuri de lucrurile simple. Aşteaptă-te să primeşti o vizită de la un prieten vechi, care te va ajuta să vezi lucrurile într-o perspectivă nouă.
Horoscop 28 martie 2016, Leu:
Nu este indicat să fii impulsivă! Fii prudentă în tot ceea ce faci, pentru că nu degeaba se spune că graba strică treaba. Cunoşti oameni noi şi interesanţi, fermecători, care te vor ajuta să îţi dai seama mai bine ce îţi doreşti. Nu ţine cont de aparenţe, pentru că sunt înşelătoare.
Horoscop 28 martie 2016, Fecioară:
Obţii, în sfârşit, suma de bani pe care o aştepţi de multă vreme. Încearcă să nu o cheltuieşti pe lucruri de care nu ai nevoie şi păstreaz-o pentru momentele ceva mai dificile din punct de vedere financiar. Afli că o prietenă încearcă să îţi întindă o cursă sau să afle lucruri pe care are de gând să le spună altora.
Horoscop 28 martie 2016, Balanţă:
Te aşteaptă o zi plăcută, pe care o vei petrece în sânul familiei. Veţi dezbate probleme importante, care te vor ajuta să găseşti răspunsuri pe care le cauţi de multă vreme. O persoană din anturajul tău se pregăteşte să facă o schimbare majoră în viaţa sa. Încearcă să o susţii, chiar dacă nu eşti de acord cu ea.
Horoscop 28 martie 2016, Scorpion:
Ai o zi destul de agitată! În ultima vreme ai avut unele probleme cu cei din jurul tău, poate şi pentru că eşti mai melancolică decât de obicei. Vor continua şi astăzi dacă nu încerci să fii ceva mai înţelegătoare cu oamenii din jurul tău. Prietenii tăi te pot ajuta să te detensionezi, dar trebuie să le spui ce te deranjează.
Horoscop 28 martie 2016, Săgetător:
Primeşti o aprobare de la superiori sau de la persoane importante din viaţa ta, care îţi va alunga grijile făcute în ultimul timp. Ai o zi bună, dar cele mai bune momente vor fi spre seară, când vei afla că ai susţinători de încredere la locul de muncă şi s-ar putea să primeşti o promovare.
Horoscop 28 martie 2016, Capricorn:
Ai o idee care te va ajuta să faci lucruri importante la locul de muncă. Nu eşti, însă, mulţumită de tine, iar neîncrederea îţi pune multe piedici în drumul tău. Sunt şanse să rezolvi o problemă serioasă de sănătate. Poate o durere de cap pe care o credeai foarte gravă se dovedeşte a fi doar o migrenă.
Horoscop 28 martie 2016, Vărsător:
Eşti o persoană foarte înţeleaptă de obicei, dar astăzi eşti stăpânită de gelozia pe care o ai împotriva unei persoane de s#x opus. Încearcă să te calmezi, mai ales că nu ai motive reale să ai astfel de trăiri. Un prieten apropiat te ajută într-un proiect important la locul de muncă.
Horoscop 28 martie 2016, Peşti:
Nu este cea mai liniştită zi de care ai putea avea parte. Pot apărea unele probleme din cauza unor intrigi ţesute de oameni pe care nu îi cunoşti foarte bine. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să nu pleci urechea la bârfele despre tine. Nu ezita să faci lucruri care îţi fac plăcere şi te ajută să ieşi din rutină.