Horoscop Urania zilnic: duminică, 12 iunie 2016

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - duminică, 12 iunie 2016


Horoscop 12 iunie 2016, Berbec:

O persoană atractivă, care la prima vedere vă intrigă, vă va ieşi în cale azi. După ce reuşiţi să depăşiţi prima impresie veţi descoperi un om foarte interesant de care veţi deveni rapid dispuşi să vă legaţi viaţa. Sunteţi foarte bucuroşi şi transmiteţi această stare şi familiei voastre. Aveţi nevoie de recreere.


Horoscop 12 iunie 2016, Taur:

Adunaţi pe lângă voi o mulţime de prieteni, oameni în aparenţă diferiţi, dar care au măcar un punct comun: pe voi. Întâlnirea va fi una cu adevărat spectaculoasă, în urma căreia se vor naşte idei interesante şi chiar unele relaţii nesperate.


Horoscop 12 iunie 2016, Gemeni:

Situaţia financiară se îmbunătăţeşte după ce vă intră nişte bani frumoşi în buzunar azi în urma unei tranzacţii importante. Vă cumpăraţi un obiect util, poate profitaţi de nişte reduceri de weekend. Împărţiţi-vă ziua în aşa fel încât să vă împăcaţi şi familia, şi prietenii.


Horoscop 12 iunie 2016, Rac:

Vă doriţi o casă nouă, un alt partener, un alt serviciu, o viaţă nouă şi chiar o lume nouă dacă se poate. Visaţi cu ochii deschişi, sunteţi idealişti şi nimeni şi nimic nu vă poate aduce cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să păstraţi secretul asupra visurilor voastre, ci să le împărtăşiţi cu cei dragi.


Horoscop 12 iunie 2016, Leu:

Faptul că interveniţi şi sunteţi dispuşi să salvaţi situaţii vă face să vă simţiţi ca nişte supereroi. Răbdarea de care daţi dovadă acum va fi răsplătită cândva cu rezultate importante. Încercaţi să ascultaţi cu atenţie argumentele invocate de partenerul de viaţă. Are nevoie de atenţia voastră.


Horoscop 12 iunie 2016, Fecioară:

Vă încolţeşte în minte ideea unei afaceri şi vă faceţi deja planuri pentru demararea ei. Vedeţi asta ca pe o şansă pentru un parteneriat cu o persoană de care sunteţi interesaţi. S-ar putea să daţi piept azi şi cu o surpriză neplăcută. Din fericire, vă ambiţionaţi şi treceţi peste ea până să apuce să producă efecte nefaste.


Horoscop 12 iunie 2016, Balanţă:

Astrele vă îndeamnă să vă daţi viaţa sentimentală pe o viteză mai mare. Dacă nu sunteţi singuri, azi este foarte posibil să luaţi o decizie în privinţa logodnei sau a căsătoriei. Dacă, în schimb, sunteţi deja căsătoriţi, spuneţi clar ceea ce simţiţi. La final de zi este loc şi de puţină distracţie.


Horoscop 12 iunie 2016, Scorpion:

Vă merge gura într-una, vorbiţi mult şi fără rost. Aveţi grijă ce spuneţi, fiindcă riscaţi să jigniţi sau să stârniţi animozităţi. Incisivitatea voastră îi determină pe oameni să fie defensivi. Fiţi mai diplomaţi. Nu toate ies ca la carte, mai există şi momente critice pe parcurs, dar din toate aveţi ceva de învăţat.


Horoscop 12 iunie 2016, Săgetător:

Acţionaţi cu calm în tot ceea ce faceţi şi aveţi şanse de reuşită. Nu vă permiteţi să faceţi niciun fel de greşeală, aşa că cel mai bine este să staţi în casă şi să vă ocupaţi de treburi gospodăreşti. Puteţi să vă regândiţi spaţiul de lucru sau să adăugaţi un aer personal casei voastre.


Horoscop 12 iunie 2016, Capricorn:

Inspiraţia vă dă târcoale şi vă face să tânjiţi după toate lucrurile creative. Vă puneţi imaginaţia la contribuţie şi vă apucaţi de făcut obiecte artizanale pentru casă, astfel încât să vă faceţi din locuinţă un adevărat rai. Spre seară, daţi-vă întâlnire cu prietenii, căci vă vor face să vă simţiţi excelent.


Horoscop 12 iunie 2016, Vărsător:

Vă dedicaţi întreaga zi curăţeniei pentru că vreţi să scăpaţi de dezordinea acumulată. Încercaţi să vă detaşaţi cât mai mult de problemele stresante care s-au tot acumulat în ultima vreme la serviciu. Relaxaţi-vă mintea şi faceţi ceea ce vă place şi ce vă face să vă simţiţi bine.


Horoscop 12 iunie 2016, Peşti:

Microbul dragostei v-a molipsit azi, aşa că vă dedicaţi întreaga zi persoanei iubite sau porniţi în căutarea uneia dacă nu o aveţi deja. Organizaţi-vă bine bugetul pentru a achita toate dările acestei perioade.


Horoscopul zilei de ieri, horoscopul acestei săptămâni, horoscop iunie 2016.


Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS