Horoscop Urania săptămânal: 29 august - 4 septembrie 2016

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania 29 august - 4 septembrie 2016


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Berbec:

Luna Nouă din data de 1 septembrie se desăvârșește în casa sănătății din horoscopul vostru general, deci luaţi în calcul ideea de a aduce unele modificări serioase stilului vostru de viață și/sau alimentație. Acest eveniment astral semnifică noile începuturi și nu va dura mai mult de două săptămâni până când veţi vedea primele rezultate. Acestea promit să fie remarcabile, deci nu aveţi motive să nu vă ţineţi de ele.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Taur:

Din data de 30 încolo, Venus se mișcă prin casa sănătății din horoscopul vostru general, dar nu este exclus să îi resimţiţi energiile abia în zilele de 3 și 4 septembrie, zile în care și Luna se află în același sector al vieții voastre. Silueta voastră poate avea de suferit de pe urma acestui tranzit dacă daţi dovadă de delăsare sau o indulgență prea mare în raport cu voi înşivă. Sunt favorizate însă tratamentele de frumusețe.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Gemeni:

Luna Nouă din ziua de 1 septembrie se desăvârșește într-o casă de finalitate din horoscopul vostru general, semn cum că dacă vreţi să deschideţi perioada aceasta un nou capitol în viața voastră, este imperios necesar să închideţi altele vechi. Recomandarea acestui eveniment astral este aceea de a căuta să închideţi unele răni cauzate de rudele de origine și/sau în copilărie. Nu puteți merge mai departe dacă vă raportaţi la ele.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Rac:

Luna Nouă din 1 septembrie are loc în casa comunicării din horoscopul vostru general, motiv pentru care opiniile celorlalţi despre voi și planurile voastre vă pot fi de un real ajutor când vine vorba de a vă seta o direcție de evoluție pentru viitorul apropiat. Chiar dacă pare că vă critică, conştientizaţi că părerile apropiaților sunt bine intenționate. Reflectaţi la vorbele lor și nu vă va părea rău.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Leu:

Luna tranzitează în zilele de 29 şi 30 semnul nașterii voastre, motiv pentru care nivelul vostru de energie din primele două zile ale săptămânii poate fluctua destul de mult. Ar fi bine să nu vă propuneţi să realizaţi prea multe lucruri atunci întrucât există riscul ca organismul să nu țină cu voi. Exercițiile de respirație vă pot ajuta să vă regăsiţi echilibrul în momentele stresante.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Fecioară:

Luna Nouă din data de 1 septembrie se formează tocmai în casa vitalității din horoscopul vostru general, indiciu că aţi putea simți cum nivelul vostru de energie crește peste media cu care v-aţi obișnuit. Cu toate că forțele voastre sunt mai mari decât în mod normal, vă recomand să nu vă solicitați prea mult. Permiteţi-vă să vă umpleţi bateriile așa cum se cuvine și abia apoi ocupaţi-vă de activitățile ceva mai solicitante.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Balanţă:

Luna Nouă din ziua de 1 septembrie se formează în casa subconștientului din horoscopul vostru general, motiv pentru care ar trebui să vă concentraţi, cel puțin pe perioada următoarelor două săptămâni, pe cultivarea unei gândiri sănătoase. Folosiţi-vă de tendința de a fi criticaţi cu voi înşivă uneori și încercaţi să scăpaţi pe tiparele de gândire coercitive și învechite. Acestea nu vă permit să vă dezvoltați mai mult.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Scorpion:

Luna vă vizitează casa subconștientului din horoscopul general în zilele de 3 şi 4 septembrie, indiciu că se prea poate să nu vă aflaţi într-o dispoziție prea socială în cea mai mare parte a sfârșitului de săptămână. Probabil că starea voastră este accentuată sau chiar generată de unele probleme de ordin relațional, deci dacă vă doriţi să reveniţi în apele voastre, nu aveţi decât să faceţi ceva în privința lor.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Săgetător:

Astrele vă sar săptămâna aceasta la numărătoarea zodiilor greu încercate, motiv pentru care dispuneţi de liber arbitru în această privință. Ar fi bine să nu uitați totuși că Saturn va trece prin semnul nașterii, motiv pentru care aveţi nevoie de mai multă odihnă pentru a vă bucura de nivelul de energie cu care v-aţi obișnuit până acum. Încercaţi să vă puneţi la somn la ore rezonabile.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Capricorn:

Luna Nouă din data de 1 septembrie se formează în casa filozofiei de viață din horoscopul vostru general, semn cum că a venit momentul să aduceţi unele ajustări sistemului vostru de valori, principii și credințe. Recomandarea ar fi aceea de a pune mai mult preț pe calitate, dar și să vă cultivaţi simțul de răspundere, cel organizatoric și etica profesională. Veţi ajunge departe dacă procedaţi astfel.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Vărsător:

Luna Nouă din 1 septembrie se desăvârșește în casa transformărilor din horoscopul vostru general, indiciu că puteți avea parte de evenimente cu impact emoțional destul de puternic săptămâna aceasta. Indicat ar fi să încercaţi să le abordaţi dintr-o perspectivă analitică, astfel încât să vă daţi seama ce anume puteți învăța de pe urma lor. Acestea vă pot ajuta să evoluaţi mult dacă rămâneţi cu ceva de pe urma lor.


Horoscop 29 august - 4 septembrie 2016, Peşti:

În zilele de 29 şi 30 august, Luna se plimbă prin casa sănătății voastre fizice, semn cum că persoanele născute în acest semn care suferă de afecțiuni cardiovasculare ar trebui să fie mai atente decât de obicei. Indicat ar fi să nu se ocupe de activități solicitante și să îşi rezerve suficient timp odihnei. În caz contrar, există riscul să apară surprize neplăcute. Prevenția chiar este mama sănătății.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS