Anul 2017 este unul de sfârșit și început deopotrivă în care este recomandat să puneţi punct anumitor capitole de viață pentru a putea deschide altele noi. Nu trebuie decât să vă descoperiţi forța de a nu mai bate la uși care rămân mereu închise. În acest fel, veţi putea observa că există uşi descuiate care așteaptă de multă vreme să fie accesate.
Previziuni astrale pentru anul 2017
Horoscop 2017, Berbec
Dragoste şi cuplu:
Până în luna octombrie, Jupiter se află în casa cuplului, aducând fericire pe acest plan, iar apoi trece în semnul Scorpionului, răsplătind acele persoane care s-au axat pe cultivarea relației avute cu cel drag.
În luna ianuarie, atât Venus, cât și Marte se află în casa necunoscutului din horoscopul vostru general, aducând în peisaj o fostă iubire sau ispitindu-vă să vă dedaţi unei aventuri. Dacă acest din urmă scenariu devine realitate, relația cu persoana iubită poate avea de suferit în luna februarie.
În lunile mai și iunie, abilitățile voastre de comunicare și socializare cresc considerabil, ceea ce vă poate ajuta să cunoaşteţi persoane noi, să vă întăriţi prieteniile deja avute și să puneţi relația sentimentală pe făgașul normal. Dacă încercaţi să scăpaţi de anumite preconcepții din luna mai încolo, veţi putea observa că relațiile cu ceilalți vor avea mult de câștigat.
Dragostea plutește în aer în al treilea trimestru al anului. Parcă nu se mai opresc ocaziile de flirt, cel puțin în luna iulie. Așa că dacă nu aveţi partener/ă, nu trebuie decât să ieşiţi și să socializaţi. Restul, poate și o relație cu o persoană deosebită, vine de la sine. Nu vă avântaţi totuși prea tare. Este posibil să nu fie vorba decât de un foc de paie, deci fiţi atenţi cui îi oferiţi iubirea voastră. Riscaţi să vă dezamăgească.
În lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, bate un vânt al schimbării în viața voastră sentimentală. Situaţia ia o întorsătură îngrijorătoare în majoritatea relațiilor începând din luna octombrie: unii îşi achiziţionează obiecte în rate, alții iau credite sau își deschid un cont comun. Unele perechi riscă să nu poată face față presiunii, ajungând să încerce să îşi verifice partenerul/a, fie făcând exces de putere, fie șantajându-l/o emoțional. Nu cedaţi acestei tentații.
Bani şi carieră:
Poate că primele şase luni ale anului trecut v-a solicitat destul de mult pe acest plan, dar dacă aţi dat dovadă de profesionalism și simț de răspundere, înseamnă că v-aţi ușurat destul de mult misiunea din 2017.
Începeţi acest an în forță pe frontul muncii. În luna ianuarie, părerile voastre ajung să cântărească greu în ochii superiorilor dacă vorbiţi doar în cunoștință de cauză. Din luna februarie încolo, se micșorează numărul de clienți noi, iar dacă sunteţi implicaţi într-un parteneriat de afaceri, acesta poate să stagneze. Vestea bună este că tot din luna februarie încolo, vă poate veni o idee de afaceri sau concepeţi cu prietenii un proiect de grup.
Șansele de câștig se arată chiar de la începutul lunii martie. Fiţi totuși selectivi și focusați-vă pe acelea de lungă durată. Puneţi-vă nişte bani deoparte, deoarece se anunță vremuri grele în luna aprilie. Din luna mai încolo, aşteptaţi-vă ca ascensiunea voastră profesională să fie mai înceată, dar cu toate acestea, puteți avea parte de şanse de bani cândva în luna iunie a acestui an.
În luna august, nu este exclus să vă confruntați cu termene-limită greu de respectat, așteptări dificil de îndeplinit, obligaţii care vă testează experiența de muncă sau care vă depășesc fișa postului. Este posibil ca provocările cele mai mari să le aibă persoanele care lucrează peste hotare sau pentru companii care vin din altă țară.
Sectorul profesional nu vă slăbește nici în luna octombrie. Nu doar că lucraţi la fel de mult, dar mai trebuie și să luaţi o hotărâre cu partenerul de cuplu și/sau afaceri în privința banilor sau bunurilor avute la comun. Se arată posibilitatea de a face o investiție profitabilă, dar trebuie să fiți atenţi. Se prea poate, de asemenea, să intraţi în posesia unei moșteniri importante.
Așa cum bine puteți observa, nu aveţi timp să vă plictisiţi în acest an. Deși probabil nu mai sunteţi forjaţi ca în prima parte a anului trecut, nu înseamnă că trebuie să slăbiţi ritmul în muncă. Nu veţi duce lipsă de succese, atât profesionale sau financiare, dacă daţi dovadă de conştiinciozitate. Asiguraţi-vă că veţi duce la capăt tot ceea ce începeţi în 2017. Doar aşa veţi ajunge acolo unde v-aţi propus.
Casă şi familie:
Anul acesta, la fel ca și anul trecut, astrele nu vă rezervă prea multe provocări pe acest plan. Dacă vă confruntați cu o atmosferă explozivă acasă, aceasta se datorează, cel mai posibil, faptului că se ajunge la conflicte între voi și rudele apropiate, ale voastre sau ale partenerului de cuplu, din pricina diferențelor de mentalitate și viziune dintre voi. Nu trebuie decât să le depăşiţi pentru a evita certurile.
În lunile aprilie, mai şi iunie, încercaţi să schimbaţi câte ceva la modul în care vă raportaţi la rudele voastre de origine. Deși nu aveți concepţii și valori similare, este totuși probabil să aveți o relație apropiată.
Următorul trimestru al acestui an se anunță a fi unul încărcat în ceea ce privește viața de familie, a celei de origine, dar și a celei pe care v-aţi format-o voi. Nevoile emoționale ale rudelor apropiate vă pot stoarce de energie în iulie, poate chiar și în august, deci încercaţi să tăiaţi cordonul ombilical. Persoanele care plănuiesc să îşi mărească familia pot avea şanse de reuşită în luna august.
Pot spune că obiectivul vostru pe acest plan rămâne același din 2016 : să învăţaţi să îi preţuiţi pe cei dragi, apreciind ceea ce îi face unici. Nu vă risipiţi energia încercând să îi schimbaţi și investiţi-o în dezvoltarea unei relații bazate pe respect față de crezurile lor.
Sănătate:
Anul 2017 se arată ceva mai indulgent din acest punct de vedere. Scopul vostru pe acest plan ar trebui să fie acela de a vă ține de schimbările aduse anul trecut stilului vostru de viață și alimentație. Dacă nu aţi adus ajustările care se impuneau în 2016, vă recomand să luaţi măsuri de data aceasta.
Nu daţi dovadă de o energie debordantă în primele trei luni ale anului. Cu toate că bateriile voastre ar mai trebui să stea la încărcat, se prea poate ca tranzitul lui Marte prin domiciliul său diurn, semnul nașterii voastre, să vă acorde un plus de vitalitate. Chiar și așa, ar fi bine ca în aceste trei luni să renunţaţi la obiceiurile nesănătoase.
Lunile aprilie, mai şi iunie vă surprind într-o bună dispoziţie. Există şi o veste proastă: riscaţi să vă risipiţi forțele sau mai rău, le administraţi greşit. Așa se face că în luna aprilie puteți fi constrânşi să o lăsaţi din nou mai moale pentru a recupera. Micile accidente vă pot pândi în acea lună, semn cum că ar trebui să fiţi atenţi.
Nivelul vostru de energie se poate reduce destul de mult în a doua jumătate a acestui an. Sănătatea ar trebui să nu lipsească din lista voastră de priorități în al treilea trimestru al anului, dar mai ales în luna septembrie. Dacă vă dă de furcă, nu vă abateţi de la sfatul doctorului și cereţi o a doua părere dacă credeţi că ar fi nevoie.
Chiar dacă nu veţi avea probleme grave de sănătate în ultimele trei luni ale anului, nu înseamnă că puteți răsufla uşuraţi. Ba din contră, ar fi indicat ca până la mijlocul lunii octombrie să vă puneţi la punct un regim de viață și alimentație strict. Încercaţi să aduceţi îmbunătățiri de care vă puteți ține chiar și în perioada sărbătorilor.
Horoscop 2017, Taur
Dragoste şi cuplu:
Dacă de la sfârşitul primei părți a lui 2016 viața voastră sentimentală a intrat într-un con de umbră, descoperiţi că aceasta începe să prindă viaţă începând cu luna octombrie a acestui an. Nu vă gândiţi însă că până atunci vă veţi plictisi foarte tare. Pregătiţi-vă pentru acțiune!
Ianuarie, februarie şi martie stau sub influența lui Venus și Marte care împart casa prieteniei, a ţelurilor comune și a perspectivelor de durată pe tot întregul lui ianuarie. Dacă vă aflaţi în căutarea dragostei, o puteți găsi în persoana unui/ei amic/e apropiat/e. În cazul în care aveţi deja un/o partener/ă, ar fi bine să gândiţi planuri de viitor împreună. Relația de cuplu pare să evolueze.
Aprilie, mai şi iunie vă servesc una caldă, alta rece. În luna aprilie, dacă aţi început o relație cu un/o amic/ă, v-aţi putea gândi să reveniți la statutul inițial. În cazul în care voi și persoana dragă v-ați făcut planuri împreună, puteți afla că v-a ascuns ceva și ajungeţi să nu mai aveţi încredere în perspectiva unui viitor în doi. Dar nu duceţi lipsă de idile datorită carismei și abilităților de comunicare și socializare crescute.
Dragostea plutește în aer în iulie, august şi septembrie, dar nu uitaţi că nu tot ce zboară se mănâncă. Mercur retrogradează la sfârşitul acestui trimestru în domiciliul său nocturn căruia îi corespunde casa iubirii din horoscopul vostru general, indiciu că vă așteaptă o întreagă încurcătură pe plan sentimental. Doar voi ştiţi dacă vă țin pingelele să vă tot despărţiţi și să vă tot împăcaţi cu persoana dragă.
Aşadar, se întrevede un an plin pentru voi atât pe plan sentimental, cât și social. Fiţi convinşi că veţi avea parte de momente frumoase alături de persoana la care ţineţi. Realismul vostru caracteristic vă va ajuta să nu vă pierdeţi direcția când lucrurile par să o ia razna.
Bani şi carieră:
Anul 2017 pare a fi unul bun cât privește sectorul carierei și al finanțelor. Dacă în a doua jumătate a anului trecut nu v-aţi concentrat asupra acestor aspecte, ar fi bine să o faceţi cel puțin până în luna octombrie 2017. Aveţi ocazia de a vă face cunoscuţi pe plan profesional şi puteți ajunge să câştigaţi mai mult decât până acum.
Începând cu luna februarie, Jupiter retrogradează în casa muncii din horoscopul vostru general, scăzându-vă randamentul, fapt pentru care trebuie să depuneţi mai multe eforturi pentru a vă duce îndatoririle la bun sfârșit cu viteza cu care i-aţi obișnuit pe superiori până acum.
Deși câștigurile voastre din al doilea trimestru al anului nu sunt tocmai de neglijat, mai ales în luna iunie, parcă tot nu vă puteți achita de rate la timp. Nu este de mirare așadar că lunile acestea nu este indicat să recurgeţi la împrumuturi. Ţineţi o evidență clară a bugetului vostru și nu cheltuiţi mai mulţi bani decât aveţi! Altfel, intraţi în datorii.
În al treilea trimestru al anului 2017, aţi putea observa că planurile voastre de viitor avansează, dintr-un motiv sau altul care pare să vă scape, mai lent decât aţi plănuit. Norocul face că reveniţi, cam în același timp, la randamentul vostru obișnuit, motiv pentru care nu vă va fi dificil să vă daţi seama ce este de făcut pentru a le accelera ritmul.
Ultimele trei luni ale anului nu prea ies în evidență cât privește finanțele și cariera. Reţineţi însă că primele douăzeci de zile ale lunii decembrie pot plana greu asupra buzunarelor voastre. Deși nu staţi ca pe roze în 2017, puneţi câte ceva deoparte în restul anului pentru a vă permite cadourile promise persoanelor dragi. În caz contrar, va trebui să faceţi sacrificii pentru a le putea achiziționa. Încercaţi să faceţi economii!
Casă şi familie:
Chiar dacă provocările deosebite lipsesc în acest an, perioada cuprinsă între lunile iulie-septembrie vă va împinge totuși să luaţi atitudine. Asiguraţi-vă că rolurile fiecăruia din familie sunt clare!
Primul trimestru al acestui an se distinge prin evenimentele din prima jumătate a lunii ianuarie. Nu este exclus ca voi și rudele persoanei iubite să aveți ceva de împărţit atunci, posibil din cauza banilor. Lămuriţi situația urgent, iar relația voastră cu ei nu va avea de suferit. Dacă ați ajuns totuși să vă certați de la un asemenea motiv, ar fi recomandat să vă regândiți legătura pentru ca istoria să nu se repete.
Nici relația cu rudele voastre de origine nu scapă din colimatorul astrelor. Feriţi-vă să ţineţi secret anumite lucruri, mai ales în luna iulie și încurajaţi-i să fie cinstiţi şi ei! Viața de familie prinde aripi şi ea și se prea poate să vă mutați, dintr-un motiv sau altul, cu copiii la părinți în luna august. Nativii născuţi în zodia Taur care vor să îşi mărească familia revin asupra deciziei pentru că nu se simt pregătiți pentru așa ceva.
Octombrie, noiembrie şi decembrie nu aduc nimic impresionant pe plan familial. Dacă aţi aranjat lucrurile cum trebuie cu rudele persoanei iubite ori cu cei dragi ai voştri care nu prea îşi dădeau silinţa să mențină contactul în ciuda distanței, faptul că vă întâlniţi sau vă contactați cu ocazia sărbătorilor vă va face mare plăcere. Oricare ar fi situația, vestea bună este că toate par să revină ușor-ușor pe făgașul obișnuit.
Sănătate:
Anul acesta, sănătatea ar trebui să fie prima pe lista voastră de priorități. Misiunea voastră pe acest plan este aceeași de anul trecut: să vă impuneţi un stil de viață și alimentație sănătos. Dar cum puteți să treceţi ușor în cealaltă extremă, devenind neglijenţi, ar fi bine să vă ţineţi sub atentă observație.
Vă recomand să nu exageraţi în niciun fel în primul trimestru al anului 2017. Din luna februarie încolo, Jupiter începe să retrogradeze în casa sănătății din horoscopul vostru general, reducând eficacitatea tratamentelor ori mărind perioada de vindecare. Duceţi-vă la doctor de îndată ce nu vă simţiţi tocmai bine, cereţi o a doua părere dacă nu sunteţi siguri pe diagnosticul dat și urmaţi cu sfințenie indicațiile medicului!
Starea de alertă se menține și în al doilea trimestru al anului. De la sfârşitul lunii aprilie până la mijlocul lunii mai, planează riscul ca bărbaţii să fie diagnosticați cu prostată mărită, iar femeile născute în acest semn se pot alege cu inflamații renale. Exercițiile de eliminare a stresului și excluderea alimentelor fierbinți și/sau condimentate din alimentație, pot fi de un real ajutor.
Lucrurile par să îşi revină la normal în următoarele trei luni ale anului, dar luaţi aminte că începând cu luna august, Uranus se mișcă în sens aparent invers prin casa subconștientului din horoscopul vostru general. Încercaţi să vă redobândiţi pacea interioară!
Odată ce intraţi în ultimele trei luni ale anului 2017, puteți să respiraţi uşuraţi. Jupiter părăseşte casa sănătății, semn cum că nu mai sunteţi la fel de încercaţi pe acest plan. Ajustaţi-vă stilul de viaţă şi alimentaţie şi axaţi-vă mai mult pe cultivarea armoniei!
Horoscop 2017, Gemeni
Dragoste şi cuplu:
Anul acesta, la fel ca în a doua jumătate a anului trecut, sectorul sentimental vă ține în priză mai mereu. Lucrurile încep să se aşeze începând cu luna octombrie. Felul în care aţi administrat situațiile apărute până în prezent decid dacă intrarea lui Jupiter în zodia Scorpionului vă va încurca și mai mult viața de cuplu.
Primul trimestru al acestui an se remarcă prin faptul că atât Venus, cât și Marte ocupă în luna ianuarie casa carierei și a statutului social din horoscopul vostru general. Nativii/ele născute în această zodie pot începe o relație cu un şef sau cineva de pe o treaptă mai ridicată în ierarhia profesională și/sau socială; pot apărea probleme la începutul lunii.
În următoarele trei luni ale lui 2017, dar mai ales în aprilie și iunie, șarmul și carisma voastră sporesc vizibil, reușind să vă faceţi plăcuţi cu mai multă ușurință decât în mod normal. Există şi o veste proastă: bateți pasul pe loc în cuplu.
Iulie, august şi septembrie aduc o detensionare a atmosferei din relația cu persoana dragă. Jupiter se întoarce la mersul obişnuit în luna iunie, iar Saturn se mișcă din nou în sens direct prin casa cuplului începând cu luna august. Toate acestea, pe fondul faptului că abilitățile voastre de comunicare și socializare sunt activate, vă trezesc pofta de idile. Dacă sunteţi într-o relație, remarcaţi că lucrurile revin încet pe traseul normal.
Lucrurile se schimbă în ultimele trei luni ale anului. În cazul în care nu aţi lămurit cu partenerul/a ce anume s-a întâmplat de relația voastră a bătut pasul pe loc sau chiar a involuat, problemele voastre pot căpăta proporții uriaşe din luna octombrie încolo.
După cum bine puteți observa, faceţi un pas în față și doi înapoi pe plan sentimental în anul 2017. Cuplurile formate de ani de zile par a fi cele mai greu încercate de astre, dar dacă vor face față tuturor acestor probe, vor deveni şi mai rezistente. Nici cuplurile formate recent nu scap de încercări, deși nu multe vor rezista piedicilor. Dacă vă doriţi într-adevăr un viitor alături de persoana pe care o iubiţi, trebuie să luptați pentru acest lucru.
Bani şi carieră:
Primele zece zile din luna ianuarie vă pot aduce certuri cu asociații, clienții și/sau colaboratorii, posibil pe seama banilor. În luna februarie 2017, sunt avantajate seminarele cu somități din domeniu și schimburile de experiență. Ar fi indicat să vă programaţi atunci și delegațiile peste hotare sau la mare distanță de casă. Toate acestea vă pot ajuta să vă impuneţi ca profesionişti și să creşteţi în ochii superiorilor.
Cât privește banii, şansele de câștig se întrevăd încă din aprilie și continuă până în luna iulie. Acestea atrag după ele și cheltuieli exagerate, mai ales dacă plănuiţi să mergeţi într-o vacanță de vis. Profesional, puteți simți că nu progresaţi din luna iulie încolo, dar bine ar fi să aveţi răbdare și să vă concentraţi pe regândirea relațiilor voastre de muncă, dacă activaţi într-un parteneriat sau lucraţi cu oamenii.
Ultimele trei luni ale anului se prefigurează a fi cele mai solicitante pe frontul muncii. Jupiter pătrunde în zodia Scorpionului căreia îi corespunde casa muncii din horoscopul vostru general în octombrie, semn cum că vă trebuie nervi de oțel și multă putere de muncă pentru a face față treburilor care vin de atunci încolo. Încercaţi să nu vă pierdeţi calmul și rămâneţi stăpâni pe situație!
Casă şi familie:
Nu se anunță nimic impresionant; aţi trecut de partea dificilă de îndată ce s-a încheiat prima jumătate a lui 2016, motiv pentru care puteți respira uşuraţi anul acesta. Nu se întrevăd mari încercări la orizont, dar nu vă culcaţi pe-o ureche, cu atât mai mult dacă au rămas probleme nesoluţionate din trecut.
Primele trei luni ale anului nu vă solicită prea mult pe aceste planuri. Totuși, puteți fi tentaţi să așteptați confirmare din partea unei figuri autoritare din viața voastră. Luaţi aminte că voi sunteţi singurii în măsură să decidă pentru voi.
Nici al doilea trimestru al lui 2017 nu solicită prea mult din atenția voastră pe frontul casnic și în familie. În cazul în care se arată totuși încercări, acestea se pot datora, mai ales în luna aprilie, tot faptului că nu vă puteți baza pe susţinerea din partea celor de la care așteptați indicaţii. Așa riscați să ajungeţi la conflicte sau chiar să se producă o ruptură între voi. Ar fi bine să regândiţi relația cu acest membru al familiei.
Al treilea trimestru al lui 2017 se anunță a fi chiar liniștit. Parcă se mai linişteşte atmosfera între voi și acea figură autoritară din viața voastră care v-a făcut zile amare în prima parte a lui 2017, cel puțin din luna noiembrie încolo. Aşadar, veţi avea parte de pace și armonie în familie cu ocazia sărbătorilor de iarnă, indiciu că le veţi întâmpina așa cum se trebuie.
Sănătate:
Până în luna octombrie al lui 2017, sănătatea nu ar trebui să vă dea de furcă. Deși astrele vă scutesc o bună bucată din acest an, reţineţi totuși că sănătatea a constituit un subiect delicat în ultimii ani. Așadar, ar fi înţelept să daţi dovadă de atenţie sporită chiar și în perioadele mai liniștite din acest punct de vedere. Gândiţi-vă un stil de viață și alimentație pe care îl puteți menține în timp!
Primele luni ale lui 2017 se anunță a fi unele destul de lejere. În luna februarie, ar fi bine să scăpaţi de sub jugul tiparelor de gândire învechite și coercitive. Dacă suferiţi de o boală cronică, documentaţi-vă întâi în legătură cu cele mai noi tratamente. Reveniţi-vă dacă v-aţi pierdut speranța și pregătiţi-vă moral să le acordaţi o șansă!
Dacă v-aţi învins încăpățânarea, deschizându-vă unui remediu revoluționar creat să vă scape de o afecţiune mai veche, feriţi-vă să îl încercaţi în luna aprilie. Gândiţi-vă bine dacă aveţi răbdarea necesară și resursele suficiente pentru a îl urma o vreme mai îndelungată! Dacă v-aţi hotărât să o luaţi pe acest drum, începeţi procedurile în luna iunie și toate vor merge aşa cum trebuie.
Iulie, august şi septembrie nu ies prea mult în evidență. Reţineţi totuși că în luna iulie puteți avea parte de mai multă energie decât până atunci, iar dacă luna aceasta vă surprinde bolnavi, procesul de vindecare se poate derula mai rapid. O schimbare de imagine v-ar putea ajuta să aveţi o părere mai bună despre voi, ceea ce vă face bine din punct de vedere moral. Încercaţi să vă reînnoiţi stilul!
Începând din luna octombrie, fiţi precauţi pe acest plan. Ar fi indicat să fiţi mai ordonaţi și atenţi cu propriul organism. Dacă nu v-aţi îngrijit la timp și/sau corespunzător, în special cât Saturn s-a perindat prin semnul Scorpionului, vă recomand să o faceţi în ultimele trei luni din an. Altfel, riscaţi ca bolile din trecut să revină într-o formă mai gravă.
Horoscop 2017, Rac
Dragoste şi cuplu:
În 2016, astrele v-au oferit un repaus pe plan sentimental. Între anii 2012 și 2015, probabil că ele v-au solicitat mult pe acest plan, oferindu-vă atât momente frumoase, cât și clipe pe care aţi vrea să le ştergeţi din memorie. În 2017, dragostea revine în tendințe prin intrarea lui Jupiter în casa dragostei din horoscopul vostru general.
În primele zece zile ale lunii ianuarie, munca casnică sau profesională ori afecţiunile de sănătate pot pune presiune pe cupluri. Dacă nu aveţi partener/ă, puteți începe în luna ianuarie o relație la distanță sau cu o persoană de peste hotare ori de altă religie/naționalitate. Pot apărea certuri dacă vă cere să renunţaţi la profesie pentru a putea fi împreună.
În lunile aprilie şi mai nu încercaţi să vă împrieteniţi cu superiorii pentru că se pot folosi de amiciția voastră pentru a vă manevra să faceţi anumite lucruri.
În lunile iulie și august, șarmul și carisma voastră sunt la cote ridicate, deci nu duceţi lipsă de persoane care vă plac. În plus, începând cu luna septembrie, lucrurile se aşază și în planul cuplului. Luna septembrie vă surprinde cu abilitățile de comunicare și socializare crescute, indiciu că puteți cunoaște oameni noi cu care puteți avea conversaţii mai mult decât interesante. Ușor-ușor, vi se poate mări anturajul.
Ultimele trei luni ale anului se arată a fi unele incendiare. În luna octombrie, Jupiter trece pragul casei iubirii, aducând în calea voastră o relație cu scântei care riscă totuși să devină dăunătoare.
Dacă v-aţi vindecat de gelozie și posesivitate, învățând câte ceva din lecțiile de iubire care v-au fost prezentate nu demult, vă veţi împlini și pe acest plan. Luaţi lucrurile domol și nu sufocaţi persoana iubită. Lăsaţi-i loc să se desfășoare și nu cedaţi tentaţiei de a cerși afecțiune! Toate se vor așeza așa cum vreţi dacă aveţi răbdare.
Bani şi carieră:
Anul acesta, la fel ca anul trecut, aveţi parte de un program încărcat la locul de muncă. Vă puteți încuraja cu faptul că ceea ce realizaţi în acest an va fi de lungă durată. Luaţi aminte că veţi culege ceea ce semănaţi!
Vi s-ar putea cere să urmaţi un curs de perfecționare continuă ori calificare într-o anumită profesie. Se prea poate, mai mult, să fiţi trimişi în delegații peste granițe sau la mare distanță de casă, indiciu că se anunță un început de an în care nu staţi prea mult acasă.
Ghinionul poate face să sesizaţi în luna aprilie că studiile efectuate nu vă folosesc prea mult. Tot ceea ce aţi realizat a fost doar să vă încărcaţi și mai mult la serviciu. Nu vă miraţi dacă nu vă mai vedeţi capul de treabă în aprilie.
Nu negociaţi contracte în lunile august și septembrie, fiindcă puteți ajunge să bateți palma pe o sumă mai mică decât v-aţi dorit. Vestea bună este că reuşiţi să ajungeţi la zi cu munca în luna septembrie și puteți respira mai uşuraţi, deși sarcinile de lucru sunt la fel de greu de executat.
Nici în ultimele trei luni ale anului nu aveţi cum să vă trageţi sufletul. Primele douăzeci de zile ale lunii decembrie se arată a fi mai încărcate decât v-aţi așteptat, motiv pentru care v-aţi putea teme că nu veţi reuși să vă pregătiţi așa cum trebuie de sărbători. Lucraţi peste program dacă este cazul și veţi face față acestui volum de muncă.
Casă şi familie:
În 2017, la fel ca în a doua parte a anului trecut, familia se află în capul listei voastre de priorități. Din luna octombrie încolo, trebuie să schimbaţi ceva la felul în care vă desfăşuraţi munca de părinţi. Cuplurile care au în gând să îşi mărească familia pot avea parte de succes pe acest plan cândva în ultimele trei luni ale anului grație lui Jupiter din Scorpion.
Începeţi anul 2017 în forță în frontul casnic și în familie. Este posibil să locuiţi cu părinții un timp ori relația voastră cu ei să nu progreseze din luna februarie încolo. Ar fi bine să nu cumpăraţi terenuri, apartamente sau case lunile acestea pentru că nu sunt ceea ce par a fi.
Feriţi-vă să faceţi afaceri cu rudele partenerului ori cu persoanele dragi stabilite peste hotare, mai ales în lunile aprilie, mai şi iunie! Nu vă bizuiţi pe ei să vă deschidă uși pe plan profesional fiindcă vă pot decepţiona. Ar fi bine să nu amestecaţi aceste două domenii de viață dacă nu vă doriţi să apară complicații fără rost.
Dacă o persoană apropiată vă roagă să o împrumutați cândva în luna iulie, gândiţi-vă bine dacă este înțelept să vă înhămaţi la așa ceva. S-ar putea să nu vi-i înapoieze când ați hotărât și să se ajungă la certuri în august sau septembrie. Nu lăsaţi emoțiile să îndrume astfel de decizii și cântăriţi lucrurile foarte bine!
Copiii vă pot face destule probleme în ultimul trimestru al anului, cu atât mai mult dacă sunt mici. Mai aveţi de lucrat atât la relația cu rudele de origine, cât și la cea cu proprii copii. Încercaţi doar să nu le îngăduiţi celorlalți să se folosească de sentimentele voastre pentru a obține favoruri din partea voastră!
Sănătate:
În 2017, la fel ca anul trecut, sănătatea ar trebui să se numere pe lista voastră de priorităţi. Trataţi-vă afecţiunile hepatice sau cele articulare, altfel există riscul de a se croniciza! Apelaţi așadar cu încredere la un specialist imediat ce simţiţi că se petrece ceva ieșit din comun pe acest plan.
Ianuarie, februarie şi martie nu vin la pachet cu provocări la adresa bunăstării voastre fizice și mentale. Excepția ar putea constitui-o însă primele zece zile ale lunii ianuarie când probabil că vă mişcaţi mai greu și nu dispuneţi de prea multă energie.
Gluma se îngroaşă în lunile aprilie, mai şi iunie. Saturn începe să retrogradeze în casa sănătății din horoscopul vostru general în luna aprilie, predispunându-vă la afecţiuni ale ficatului şi ale articulaţiilor.
Puteți observa o îmbunătăţire a stării voastre de sănătate în iulie, august şi septembrie. Chiar și așa, dacă vă aflaţi sub medicaţie și dă rezultate, nu renunţaţi la ea. Există riscul ca situația să se agraveze dacă o întrerupeţi înainte de vreme. Încercaţi să aveţi mai multă răbdare!
În primele douăzeci de zile ale lunii decembrie nu vă aflaţi în cea mai bună formă. Dacă luaţi atitudine în timp util, veţi reuși să vă înzdrăveniţi până de sărbători.
Atitudinea pozitivă și mai multă exigenţă în ceea ce privește propriul organism se pot dovedi prielnice în asigurarea unei sănătăți de fier pe tot parcursul anului. Folosiţi tehnica vizualizării şi credeţi în puterea minţii pentru a vă vindeca!
Horoscop 2017, Leu
Dragoste şi cuplu:
Încercaţi să fiţi optimişti și veţi observa că dispuneţi de liberul arbitru să faceţi cum credeţi de cuviință pe aceste planuri! Aveţi parte de contexte astrale favorabile, aşadar lucraţi la relația de cuplu. Aceasta poate crește frumos în acest an dacă investiţi mai mult din timpul și energia voastră.
Pe plan sentimental, vă conectaţi cu persoana iubită fără probleme în prima lună a anului. Din luna februarie încolo, aţi face bine să petreceţi mai mult timp cu partenerul/a; chiar dacă veţi avea unele probleme de comunicare, învăţaţi să vă înţelegeţi cu cel/a drag/ă din priviri.
Începând cu luna aprilie, unele evenimente cu impact emoțional mai puternic vă schimbă concepția despre relații. Se prea poate ca acestea să implice o separare de scurtă durată, dintr-un motiv sau altul. Astfel, din luna aprilie încolo, puteți simți că relația de cuplu nu progresează sau chiar involuează. Vestea bună este însă că aveţi persoane care vă sunt alături și vă puteți baza pe sprijinul lor pentru a trece cu bine peste această perioadă dificilă.
Începând cu luna august, lucrurile încep să revină la normal pe plan sentimental. La aceasta se adaugă faptul că șarmul și carisma voastră sunt la înălţime, indiciu că se prefigurează o vară a cuceririlor în cazul Leoaicelor fără parteneri. Dacă aveţi deja pe cineva, este posibil să vă fie mai ușor să îi menţineţi interesul treaz partenerului, dar și să îl recuceriţi dacă s-a instalat rutina în cuplul vostru.
Ultimele trei luni ale anului nu vă privează de iubire pe care o simţiţi mai mult decât de obicei încă din luna noiembrie. Aşadar, fiecare persoană născută în această zodie va avea pe cineva special alături, dacă nu de Crăciun, măcar cu ocazia petrecerii dintre ani.
2017 se anunță a fi un an lejer pe plan sentimental și social. Este adevărat că mai apar provocări din când în când, dar dacă relațiile voastre de cuplu și cele de prietenie sunt rezistente, nu aveţi niciun motiv să vă faceţi griji că nu le veţi face față.
Bani şi carieră:
S-ar părea că anul începe în forță pentru persoanele născute în acest semn zodiacal pe acest plan și probabil reintraţi în activitate începând cu data de 11 ianuarie. Din februarie încolo, nu negociaţi contracte pentru că există pericolul să fie unele neavantajoase.
Din aprilie încolo, parcă nu mai daţi dovadă de aceeași eficacitate, depunând eforturi în plus ca să vă menţineţi ritmul de lucru obișnuit. Tot în această lună sau în cea care urmează, puteți pierde o promovare din cauza faptului că vă lipsesc unele calificări. Probabil că acesta este un indiciu că ar trebui să investiţi mai mult timp și energie în proiectele de grup sau în planurile de viitor.
Şansele de câștig consistente apar din luna august, dar luaţi aminte că vin la pachet cu cheltuieli pe măsură. Nu investiţi în imagine în lunile august și septembrie! Faceţi tot posibilul să puneţi câte ceva la ciorap și nu veţi duce grija banilor de sărbători!
Lunile octombrie, noiembrie şi decembrie se anunță a fi unele destul de lejere. Încercaţi să nu vă feriţi de muncă pentru că acest lucru riscă să se întoarcă împotriva voastră cândva în 2018! Faceţi-vă treaba cu profesionalism!
Vă așteaptă un an dinamic și ofertant în acest sector de viață. Dar trebuie să daţi dovadă de inițiativă, fiindcă lucrurile bune nu vă vor pica din cer. Oportunităţi de a vă face remarcaţi pe plan profesional, precum și de a vă suplimenta veniturile există, dar trebuie să fiţi în stare să le detectaţi și să profitați de ele imediat. Altfel, riscaţi să nu ajungeţi prea departe în 2017.
Casă şi familie:
Provocările apar încă din primele trei luni ale anului. Începând cu luna februarie, parcă nu mai puteți vorbi pe limba rudelor apropiate. Vă înţelegeţi cu ei mai greu decât de obicei, fapt pentru care se pot produce conflicte serioase. Acestea pot ajunge să vă afecteze randamentul pentru că vă stă mintea doar la problemele cu ei.
Lunile aprilie, mai şi iunie se arată ceva mai liniștite, dar este posibil ca în aprilie și/sau mai să aveţi parte de schimburi de replici destul de acide cu tatăl vostru sau o altă figură autoritară din viața voastră. Se prea poate ca diferențele dintre mentalitățile voastre să vă aducă în această situație. Învăţaţi să îi respectați credințele și să vedeţi lucrurile din perspectiva sa!
Lunile iulie, august şi septembrie nu aduc nimic spectaculos pe acest plan, dar dacă lucraţi în aceste trei luni la relația cu acel membru al familiei voastre cu care aveţi cele mai multe conflicte, aceasta va deveni mai puțin tensionată. De asemenea, puteți sesiza o îmbunătăţire și în felul în care relaţionaţi cu rudele de origine.
Începând cu luna octombrie, familia unora dintre voi se poate îmbogăţi cu un membru. Se prea poate, de asemenea, să vă apropiaţi mai mult de ai voştri. Dacă vă doriţi o locuință mai spațioasă, porniţi în căutarea unui apartament sau a unei case în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. În cazul în care vă doriţi să construiţi una, puteți începe demersurile tot în acea perioadă.
Sănătate:
Dacă apar probleme de ordin medical în 2017, aflaţi că sunt de fond și cu siguranță v-aţi mai întâlnit cu ele în trecut, dar nu le-aţi tratat sau nu aţi făcut-o corespunzător. Poate ar fi bine să vă aplecaţi asupra lor în acest an pentru a nu se întoarce în viitor.
Primul trimestru al acestui an nu vă rezervă mare lucru pe acest plan, cu excepția lunii ianuarie. Dacă aveţi dureri de dinți în primele zece zile ale acestei luni, poate ar fi bine să vă revizuiţi stilul în care mâncaţi, ce anume includeţi în meniul vostru și care vă este igiena orală după mese.
Din luna aprilie încolo, Pluto retrogradează în casa sănătății din horoscopul vostru general, predispunându-vă la afecțiuni dermatologice sau ale articulaţiilor cu care v-aţi mai confruntat în trecut și care pot avea o componentă emoțională destul de puternică. Lunile aprilie şi mai se pot dovedi cele mai dificile din anul acesta. Nici în luna iunie nu scăpaţi de provocări pentru că atunci sunteţi mai sensibili decât de obicei.
Dacă luna/ile august şi/sau septembrie nu vă găsesc tocmai într-o formă fizică bună și urmaţi un tratament, aveţi răbdare și fiţi optimişti. Sprijinul moral al persoanelor apropiate sau chiar al unui psiholog vă pot fi de ajutor, în special în luna august. Apelaţi la ei cu încredere și nu vă temeţi să le spuneţi că aveţi nevoie de susţinere.
Astrele vă slăbesc în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, dar ar fi indicat să nu consumaţi de sărbători mâncăruri grase ori care vă pot provoca reacții alergice. Nu numai că puneţi mai repede kilograme în plus, dar riscaţi și să vă treziţi cu o erupție care vă va compromite sfârșitul de an. Dacă nu vă dedaţi la excese și aveţi grijă cum, ce și cât consumaţi, nu veţi avea parte de nicio problemă.
Horoscop 2017, Fecioară
Dragoste şi cuplu:
În acest an astrele vă rezervă multe lucruri pe plan sentimental, indiferent dacă aveţi partener/ă sau sunteţi încă în căutarea persoanei potrivite. Dar cum nu prea agreaţi neprevăzutul, nu toate surprizele pe care vi le pregătesc ele vă fac plăcere. Dacă aveţi încredere în voi și în partenerul/a voastră, nimic nu vă poate distruge relaţia.
În primele zece zile ale lunii ianuarie, faptul că rolurile în gospodărie nu sunt bine conturate ori implicarea prea mare a rudelor apropiate în cuplu se poate interpune între voi și persoana iubită. Faceți tot posibilul să rezolvați această problemă și vă va fi bine pe plan sentimental în primele trei luni ale lui 2017. Banii, gelozia sau dezamăgirile pot aduce însă neînţelegeri între parteneri în februarie sau martie.
Tensiunea poate dura până la sfârşitul lunii aprilie dacă nu faceţi ceva în acest sens. Este posibil să se prelungească, dat fiind că din acea lună încolo retrogradează Pluto în casa iubirii din horoscopul vostru general. Vă recomand să luați taurul de coarne, căci altfel urmările se vor vedea pe termen lung. Începând cu luna iunie vi se animă viața socială. Întâlniţi persoane care au idealuri comune cu ale voastre.
Lunile iulie, august şi septembrie nu se anunță a fi prea grozave, dat fiind că atât în casa dragostei, cât și în cea a cuplului, două planete se mișcă în sens aparent invers. Este posibil să aveţi impresia că stagnaţi sau chiar involuaţi pe aceste planuri. Încercaţi să fiţi mai puțin critici cu voi înşivă și veţi avea de câștigat!
Lunile octombrie, noiembrie şi decembrie se pot dovedi a fi cele mai bune cât privește sectorul sentimental. Revin la traiectoria firească planetele din casa iubirii și cea a căsătoriei, indiciu că lucrurile încep să se miște pe aceste planuri. Nu vă faceţi griji că veţi petrece singuri sărbătorile dacă nu v-aţi întâlnit marea dragoste. Venus vă poate face o surpriză foarte plăcută, aducându-vă în cale o persoană interesantă.
Bani şi carieră:
În acest an se anunță mai multă activitate pe plan financiar decât în sectorul carierei. Cu toate acestea, acest lucru poate să vă avertizeze că se schimbă ceva în bine și la nivel profesional. Oricare ar fi situația, este adevărat că se întrevede un an dinamic și ofertant.
În lunile aprilie și mai, evitaţi să plecaţi la muncă în străinătate. Se prea poate să nu vă înţelegeţi cu şeful la bani sau chiar să fiţi înşelaţi. Nici cursurile nu sunt recomandate decât dacă sunteţi siguri că instituția care le organizează este acreditată. Altfel, s-ar putea să vă subţieze bugetul aceste decizii greşite. Gândiţi bine lucrurile, mai ales dacă presupun o grămadă de bani!
Din luna octombrie încolo, sunt avantajate negocierile, indiferent dacă privesc legarea unui parteneriat sau reînnoirea altuia mai vechi. Capacitatea voastră de a face față tuturor acestor activități ține de cât de bine vă organizaţi programul. Dacă sunteţi dezordonaţi, vă veţi risipi forțele fără să rezolvaţi nimic.
După cum puteți observa, nu aveţi timp de pierdut în 2017. Banii rămân însă un subiect fierbinte pe ordinea de zi, motiv pentru care trebuie să vă străduiţi să îi produceţi și să îi păstraţi. Nu vă temeţi de provocări întrucât acestea vă asigură ascensiunea, fie ea de ordin profesional sau financiar. Profitaţi de şanse și veţi fi răsplătiţi pe măsura muncii depuse!
Casă şi familie:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, părinții s-ar putea implica prea mult în viața voastră sentimentală sau poate că încearcă să vă impună cum să vă creşteţi copiii. Gândiţi-vă la sfaturile primite și ascultaţi-le pe cele care vi se par adecvate! În rest, nu îi certaţi pentru că și-au exprimat opinia, deși nu le-aţi cerut-o. Vor avea această dispoziţie cam pe tot parcursul anului, deci formaţi-vă o strategie să îi puteți rezista cu succes.
În lunile aprilie și mai, gândiţi-vă bine dacă ar fi indicat să împrumutaţi rudele partenerului/ei sau să le cereţi voi sprijinul financiar. Nu este exclus ca lucrurile să nu iasă așa cum voiaţi, deci nu luaţi o decizie ca aceasta în grabă. Aceeași avertizare se aplică și dacă este vorba de cei dragi ai voştri din afara ţării.
Începând tot cu luna aprilie, este posibil să trebuiască să vă îngrijiţi unul dintre părinți până cândva în luna august. Feriţi-vă de orice fel de tranzacție imobiliară în această perioadă și nici nu vă apucaţi de lucrări de construcție sau amenajare a unei locuințe! Altfel, pot dura mai mult decât v-aţi fi imaginat.
În ultimele trei luni ale anului, reflectorul cosmic se mută pe rudele voastre de origine și pe cei mici. Așa se face că din luna octombrie încolo, rudele vor fi mai prezente în viața voastră. La sfârșitul lunii decembrie, se produce o apropiere de copii, favorabilă mai ales dacă v-ați distanțat în intervalul dintre aprilie şi septembrie.
După cum bine puteți vedea, nu veţi avea timp de pierdut în 2017 nici pe aceste planuri. Se prea poate ca această atenție sporită pe care se cere să o acordaţi anul acesta sectorului familiei, din care proveniţi sau pe care v-aţi întemeiat-o voi, se trage de pe urma faptului că în anii trecuți v-aţi axat în principal pe alte aspecte ale vieții voastre. Munciţi mai mult și cu ocazia aceasta și ordonaţi relațiile cu persoanele dragi!
Sănătate:
În acest an nu se anunță nicio amenințare la orizont. Cu toate acestea, controalele regulate nu ar trebui să lipsească, mai ales că sunteţi persoane prevăzătoare. Chiar dacă nu se anunță provocări mari pe acest plan, vă recomand să fiţi precauţi! Altfel, lipsa de atenţie poate ajunge să vă creeze probleme.
Ar fi bine să vă ţineţi sub o mai atentă supraveghere sănătatea în a doua lună a anului. Este adevărat, nu pare vă pună mari probleme, dar niște analize de rutină nu au făcut nimănui niciun rău. În cazul în care staţi mult la birou sau în picioare, încercaţi să vă schimbaţi poziția cât mai des. Altfel, vă puteți pricopsi cu afecţiuni circulatorii. Aveţi grijă mai mult de membrele inferioare în acea lună!
Lunile aprilie, mai şi iunie pot veni cu încercări pe plan interior. În luna aprilie, se arată evenimente cu impact emoțional destul de puternic care vă determină în luna imediat următoare să schimbaţi câte ceva la felul în care vedeţi lumea. Nu este nimic rău în a impune, vouă și celor din jur, standarde mai înalte, dar încercaţi să nu aveţi așteptări mari. Altfel, cu greu veţi mai găsi lucruri care să vă mulțumească.
Lunile iulie, august şi septembrie nu se arată prea grozave. Nu vă simţiţi apreciaţi, iar dacă vi se oferă atenție, vă copleșește. Parcă nici nu vă mai place, mai ales în lunile august și septembrie. Nici cu energia nu staţi foarte bine, oscilând între perioade în care sunteţi plini de vigoare și altele în care nu reuşiţi să staţi în picioare. Dozaţi-o în așa fel încât să nu vă lipsească niciodată, căci altfel vă va fi greu!
Ultimele trei luni ale anului vă slăbesc din acest punct de vedere. Din câte se pare, nu veţi avea probleme grave de sănătate, motiv pentru care faceţi față cu succes oricăror activități, fie ele profesionale sau de altă natură. În aceeași stare echilibrată vă găsesc și sărbătorile de iarnă, indiciu că nu vă va fi dificil să le pregătiţi așa cum trebuie.
Aşadar, nu aveţi multe motive să vă faceţi griji cât privește sănătatea. Încercaţi doar să nu exageraţi proporțiile oricărui mic junghi cu care v-aţi putea pricopsi cândva în acest an! Puteți fi tentaţi să cădeţi în această extremă, dar nu depinde decât de voi să gândiţi logic lucrurile. Este greşit să vă irosiţi timpul și energia astfel! Există alte preocupări unde v-ar fi necesare.
Horoscop 2017, Balanţă
Dragoste şi cuplu:
În prima lună a anului, vă poate deveni drag dintr-o dată un/o coleg/ă de serviciu sau un/o subaltern/ă. Din a doua lună a anului încolo, retrogradează Jupiter în casa personalității voastre, fapt pentru care se prea poate să nu mai fiţi la fel de conştienţi de șarmul și carisma voastră. Acest lucru poate face să vă scadă pofta de aventuri sentimentale.
Dacă aţi început o relaţie cu acel/a coleg/ă de muncă, lucrurile se înrăutăţesc în luna aprilie. Dar indiferent de cine vă este partener/ă, este sigur faptul că în acea lună și în cea imediat următoare banii și gelozia se vor interpune între voi. Dacă nu aveți încredere mai multă unul în celălalt, totul se va termina.
În lunile august și septembrie, anturajul vostru se va selecta considerabil. Aveţi mare grijă în cine vă încredeţi că există pericolul să aveţi parte de decepţii! Luaţi aminte că se întâmplă frecvent ca în spatele unui zâmbet aparent prietenos să se ascundă intenții rele! Vestea bună este însă că în luna august vă cresc abilitățile de comunicare și socializare, reușind să vă faceţi alți amici într-un timp scurt.
În lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, nu se anunță evenimente deosebite în acest sector. Reţineţi totuși că nu va dispărea în totalitate tensiunea din relaţia de cuplu! Astfel, dacă vreţi ca de sărbători să aveţi parte de liniște în casă și în gând, nu începeţi subiecte de discuție care accentuează diferențele de mentalitate dintre voi și persoana iubită. Concentraţi-vă pe chestiunile pe care le aveți în comun!
După cum puteţi observa, se întrevede la orizont un an al schimbărilor pe plan sentimental. Dacă sunteţi în căutarea persoanei potrivite, aşteptaţi-vă să treceţi prin multe relații scurte, dar intense până o veţi găsi. Cu toate acestea, aveţi încredere că o veţi întâlni. Asiguraţi-vă că aveţi așteptări realiste!
Bani şi carieră:
În prima lună a anului 2017, puteți primi sarcini care nu numai că vă scot din obişnuinţă, dar și vă oferă posibilitatea de a vă exersa talentele. Dacă colegii voştri de muncă au personalități dintre cele mai diferite, vă poate fi greu să vă înţelegeţi cu ei în a doua sau a treia lună a anului. Învăţaţi să le înţelegeţi reacțiile și ascultaţi-vă vocea interioară când nu ştiţi cum să le vorbiţi!
Dacă nu vă forţaţi să citiţi printre rânduri, climatul poate rămâne tensionat la locul de muncă și în a patra lună a anului. Începând din aprilie, bine ar fi să nu negociaţi legarea de parteneriate și nici înnoirea altora vechi. Se prea poate să semnaţi contracte dezavantajoase. Tot atunci, unul dintre asociații voştri ar putea face exces de finanțele și/sau bunurile deținute la comun.
Aveţi grijă în ce proiecte de grup vă implicaţi, pe finanţările cui vă bazaţi și ce sume investiţi în planurile voastre de viitor în luna septembrie! Totul se poate ruina într-o clipă dacă nu gândiţi lucrurile la rece. Din luna octombrie încolo, situația voastră materială se poate îmbunătăţi exponențial, dar nu este exclus să apară și cheltuieli pe măsură, mai ales cu ocazia sărbătorilor. Puneţi bani deoparte pentru a le putea suporta cu succes!
2017 va fi un an aglomerat și solicitant din punct de vedere profesional, dar și financiar. Aveţi multe de rezolvat pe aceste planuri, dar și câştigurile vor fi direct proporționale cu cât aţi muncit pentru ele. Oricare ar fi situația, cert este că nu veţi avea timp de pierdut în acest an. Fiţi prudenţi și nu vă aruncaţi cu capul înainte! Veţi regreta acest gest mai devreme sau mai târziu.
Casă şi familie:
Dacă aveţi ceva de împărţit cu o rudă apropiată în primele zece zile ale lunii ianuarie, părinții vor interveni în conflictul vostru. Intervenţia lor se poate dovedi de bun augur, liniștind apele între voi. Nu același lucru se poate spune totuși despre tendința lor de a se interesa prea mult de viața voastră de cuplu și ce se întâmplă în ea. Spuneţi-le că nu acceptaţi ca ei să se amestece în intimitatea voastră!
Din luna aprilie încolo, relația cu rudele apropiate poate avea de suferit. Aşteptaţi-vă la momente când parcă nu vă mai înţelegeţi defel! Tot în acest trimestru al anului, joacă un rol-cheie persoanele dragi ai partenerului/ei. Străduiţi-vă să vă înţelegeţi bine!
Lucrurile revin ușor-ușor la normal. Interacțiunile cu rudele apropiate devin mai liniştite din luna august, iar cele cu părinții se îmbunătăţesc începând cu luna septembrie. Se instalează o perioadă de linişte, ocazie perfectă să vă cultivați relația. Această armonie temporară vă poate ajuta să lucraţi la crearea unui mediu liniștit continuu în familie. Aflaţi cum puteți face să se întâmple acest lucru!
Ultimele trei luni ale anului 2017 vă aduce mai aproape ca oricând de persoanele dragi. Se anunță un an plin pe plan familial. Sunteți mai puternici împreună și evenimentele din 2017 vă vor demonstra din nou acest lucru, în cazul în care l-aţi uitat. Deschideţi-vă mai mult față de membrii familiei și problema este aproape rezolvată!
Sănătate:
Din luna februarie încolo, parcă nu mai aveţi aceeaşi energie, oricât aţi dormi și v-aţi relaxa. Acest lucru poate semnala faptul că sunteţi extenuaţi, iar concediul de iarna trecută nu v-a ajutat să reveniţi cu forțe proaspete. Înotul, mezoterapia sau masajele vă pot ajuta să refaceţi legătura între minte și trup, dar și să vă restabiliţi echilibrul interior necesar pentru a vă înzdrăveni.
Începând cu luna aprilie, ar fi bine să faceţi unele schimbări și în filozofia voastră de viață. Gândiţi-vă care sunt lucrurile importante pentru voi perioada aceasta și dacă nu cumva există altele care ar merita să fie prioritare! Poate că oboseala voastră cronică se datorează și faptului că faceţi eforturi să atingeţi anumite standarde ori să realizaţi așteptări pe care nu vi le-aţi setat voi de fapt.
Din luna iunie încolo, Neptun retrogradează în casa sănătății din horoscopul vostru general, indiciu că, dacă acest trimestru al anului vă prinde bolnavi, convalescența poate dura ceva mai mult decât aţi fi crezut. Oricare ar fi situația, cert este că starea voastră de sănătate nu se va îmbunătăţi dacă nu sunteţi optimişti.
În ultimele trei luni ale lui 2017, parcă nu mai planează atât de greu atmosfera acestui sector de viață asupra voastră. Vă administraţi rezervele de energie cu mai multă îndemânare și vă revine ușor-ușor pofta de viață. Iată un moment ideal să aduceţi ajustări binevenite regimului vostru de viață și alimentație! Alegeţi odihna, mișcarea și mâncarea sănătoasă!
Horoscop 2017, Scorpion
Dragoste şi cuplu:
Dragostea plutește în aer încă din primele trei luni ale anului. În luna ianuarie, se reaprinde scânteia între voi și partener/ă, iar dacă sunteţi în căutarea dragostei, este foarte posibil să daţi peste ea. Încercaţi totuși să nu vă bucuraţi prea repede pentru că există riscul ca lucrurile să nu meargă așa cum v-aţi dori! Nu faceţi greșeli care ar putea să vă coste!
O problemă de sănătate, a voastră sau a partenerului/ei, vă poate da de furcă în aprilie sau în mai. Luaţi-o ca pe un test menit să vă arate cât de puternici sunteți ca și cuplu! Din luna aprilie încolo, abilitățile voastre de comunicare și socializare par să nu mai fie la fel, fapt pentru care discuțiile cu persoana iubită ajung rareori acolo unde v-aţi propus.
În lunile august și septembrie, viața voastră socială poate avea de suferit. Din cauza muncii, vă puteți distanța de amici sau poate că unii dintre ei vă pătează imaginea din cauza reputației lor. Oricare ar fi situația, cert este că nu merită să aveţi lângă voi oameni care atrag atenție negativă asupra voastră. Trebuie doar să ieşiţi și să socializaţi pentru a cunoaște alți oameni.
Ultimele trei luni ale lui 2017 nu ies în evidență cu mare lucru pe acest plan, atât doar că Neptun iese din retrogradare în luna noiembrie, aducând armonie în viața de cuplu. Iată un moment ideal să clarificaţi unele chestiuni confuze dintre voi și persoana iubită! Dacă aveţi unele suspiciuni, discutați deschis despre ele.
Bani şi carieră:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, poate trebui să renegociaţi un contract, legarea unui parteneriat sau reînnoirea altuia mai vechi, cel mai probabil pentru că vă nemulţumesc banii. Când vine vorba de semnat, faceţi-o pe la sfârșitul lunii. Vestea bună este că daţi dovadă de o eficienţă sporită până în luna februarie când vă dispare cheful, poate pentru că primiţi doar sarcini care nu vă plac deloc.
În luna aprilie, se prea poate să fiţi la fel de nemulţumiţi de ceea ce trebuie să lucraţi la serviciu. Dacă sunteţi implicaţi într-un parteneriat, vă poate fi dificil în aprilie sau în mai să vă hotărâţi care este volumul de muncă al fiecăruia. Nu vă ajută nici faptul că din luna aprilie încolo comunicaţi parcă mai puțin eficient. Așa se face că banii îi veţi obţine mai greu și nu vor fi nici mulți, cel puțin o perioadă.
Din luna august încolo, Uranus retrogradează în casa muncii din horoscopul vostru general, semn că graba vă poate strica treaba, deci aveţi grijă să nu rămâneţi în pană de timp! Tot în august sau în septembrie, vi se poate face o ofertă de lucru de nerefuzat. Gândiţi-vă dacă vă oferă şanse de evoluție pe termen lung! Ar fi bine să nu o acceptați dacă nu vă permite să avansaţi într-o ierarhie.
În octombrie, noiembrie şi decembrie, se mută reflectorul cosmic pe planul financiar. Veniturile vă pot crește începând cu luna noiembrie, dar bine ar fi să puneţi câte ceva la ciorap. De la începutul lunii decembrie până aproape de sărbători, Mercur retrogradează în casa finanțelor din horoscopul vostru general, indiciu că riscaţi să nu vă puteți pregăti așa cum trebuie de sărbători.
Astrele vă pun la muncă și în acest an, dar dacă vă implicaţi cu totul la locul de muncă, acest lucru va fi apreciat cum se cuvine. Dispuneţi de toate avantajele pentru a ajunge cât mai sus, dar trebuie să aveţi încredere în forţele proprii și în abilitățile voastre. Ţineţi minte că lucrurile bune vin persoanelor care au răbdare, deci nu vă alarmaţi dacă ascensiunea vă ia ceva timp!
Casă şi familie:
Atenția vă este atrasă asupra acestui sector de viață chiar de la începutul lui 2017 când în luna ianuarie puteți afla că vi se extinde familia. Dacă aveţi deja copii și au ajuns la vârsta la care simt fluturi în stomac, discutaţi mai mult cu ei pe marginea acestui subiect în prima lună a anului. Reţineţi totuși că în luna martie s-ar putea să se îmbolnăvească, deci asiguraţi-vă că se îngrijesc de sănătatea lor!
Din luna aprilie încolo, Pluto retrogradează în casa rudelor apropiate din horoscopul vostru general, semn cum că parcă nu prea vă mai înţelegeţi cu rudele apropiate. Problemele ar putea fi unele mai vechi, pe care nu le-ați rezolvat atunci. Urmările riscă să fie unele grave, deci încercaţi să fiţi deschişi și să vedeți ce se poate face. În caz contrar, situația poate degenera.
Armonia se instalează între voi și rudele partenerului/ei, în special în lunile de vară când aveți timp să îi vizitați mai des. Totuși, aceștia v-ar putea reproșa faptul că nu faceţi nimic să vă împăcaţi cu persoanele dragi vouă. De dorit ar fi să le ascultați sfatul și să discutați despre ce anume vă supără. Comunicarea este cheia împăcării.
Ultimele trei luni ale anului nu se remarcă decât prin faptul că intrarea lui Venus în casa familiei se produce chiar în prima zi de Crăciun, semn cum că sărbătorile vă găsesc foarte liniştiţi şi împăcaţi. Vizitaţi-vă rudele sau măcar sunaţi-i cu această ocazie și le veţi face o mare bucurie! Încercaţi să fiţi mai calzi cu persoanele dragi și veţi vedea că vă vor aprecia deschiderea!
2017 va fi un an relativ liniștit cât privește acest sector de viață. Fiţi hotărâţi şi puneţi capăt o dată pentru totdeauna eventualelor tensiuni care există între voi și cei dragi! Dacă nimeni nu ia inițiativa, faceţi-o voi! Nu ar trebui să existe loc de orgolii pe acest plan.
Sănătate:
Începând cu a doua lună a anului 2017, vă puteți alege cu o boală renală sau cu dureri de cap puternice. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că axa medicală din horoscopul vostru general este activată prin aspecte nu tocmai armonioase, deci propuneţi-vă ca încă de la începutul anului să aduceţi ajustări stilului vostru de viață și alimentație. Altfel, riscaţi să o ţineţi tot așa pe durata întregului an. Încercaţi să vă menajaţi!
Eventualele probleme de sănătate din luna aprilie, indiferent că sunt ale voastre sau ale persoanei iubite, vă fac zile amare atunci. Abuzurile pot constitui cauza lor, deci consumaţi cu moderaţie alimente sau băuturi care v-ar putea cădea greu. Poate ar fi bine să vă impuneţi mai multă rigoare în felul în care vă trăiţi viața. Moderația este cheia.
Din luna august încolo, Uranus retrogradează în casa sănătății din horoscopul vostru general, îngreunând și amânând vindecarea, semn că intervențiile chirurgicale fără responsabilitate nu vor fi reușite. Gândiţi-vă foarte bine înainte de a intra în sala de operație! Cereţi părerea încă unui medic pentru a vă asigura că nu există altă alternativă decât cea invazivă! Încercaţi să vă informaţi cât mai bine!
Începând cu luna octombrie, Jupiter se află în casa vitalității voastre, indiciu că rezervele voastre de energie cresc vizibil. Vă simţiţi cu poftă de viață și capabili să faceţi față la efort timp mai îndelungat. Încercaţi să nu vă risipiţi forțele în toate direcţiile, mai ales că aveţi această tendință! Căutaţi să nu exageraţi cu nimic și veţi vedea că starea voastră de sănătate se va conforma! Iar apoi depinde doar de voi să o menţineţi.
Încercaţi să rămâneţi stăpâni pe voi înşivă și să nu vă pierdeţi optimismul, mai ales dacă nu staţi prea bine la acest capitol! Aşteptaţi răbdători a doua jumătate a lui 2017 și ocupaţi-vă atunci de treburile care vă solicită mai mult, atât intelectual, cât și fizic! Aveţi grijă și nu vă extenuaţi!
Horoscop 2017, Săgetător
Dragoste şi cuplu:
Din luna februarie încolo, relația voastră cu amicii nu mai progresează, cel mai probabil pentru că nu mai aveţi timp să ieşiţi sau poate voi sunteţi cei care nu reușesc să mențină contactul stabil. În lunile februarie și martie, părinții pot fi tentați să se amestece prea mult în alegerea unui/ei partener/e de viață, ceea ce vă poate încurca pe acest plan.
În aprilie sau mai, vă puteţi îndrăgosti de un/o coleg/ă de serviciu, dar gândiţi-vă foarte bine dacă ar fi înțelept să începeţi o relație cu o persoană din mediul profesional. Pe termen lung, acest lucru se poate dovedi a fi un obstacol. Fiţi optimişti şi aveţi încrederea în șarmul și carisma voastră! Va apărea cu siguranță omul capabil să vă vadă așa cum sunteţi cu adevărat.
Din luna august încolo, scânteia dintre voi și persoana iubită riscă să îşi piardă din intensitate dacă nu faceţi eforturi să o menţineţi vie. În cazul în care începeţi o relație cu cineva în lunile iulie, august şi septembrie, se poate dovedi a fi fost nimic mai mult decât un foc de paie. Cântăriţi lucrurile și încercaţi să conştientizaţi ce vă doriţi de fapt pe acest plan! Atrageţi oameni nepotriviţi pentru că nu ştiţi ce vreţi de fapt.
Prietenii joacă un rol-cheie în viața voastră în ultimul trimestru al lui 2017, dar în special în octombrie. Este posibil ca tranzitul lui Jupiter prin casa care îi simbolizează în horoscopul vostru general să vă fi adus în cale persoane care vă împărtășesc viziunile și idealurile. Petreceţi mai mult timp în compania lor și veţi învăţa multe lucruri bune! Puteți să progresaţi mult doar ascultându-le poveștile de viață.
Bani şi carieră:
Din luna februarie încolo, puteți observa că proiectele voastre de grup și/sau planurile de viitor parcă încetinesc sau chiar nu progresează deloc. Ajustaţi-le din mers pentru a le determina să o ia din loc! Financiar, vă merge bine în primele trei luni ale anului 2017, iar abilitățile voastre de comunicare nu vă lasă la greu, ceea ce înseamnă că lucrurile merg de la bine în sus pe plan profesional în această perioadă a anului.
În lunile aprilie și mai, vă trataţi sarcinile primite cu o oarecare superficialitate care se poate întoarce împotriva voastră. Daţi dovadă de responsabilitate și profesionalism și nu vă veţi alege cu somaţii sau penalizări! Tot din aprilie încolo, Pluto retrogradează în casa banilor și a bunurilor din horoscopul vostru general, semn cum că ar trebui să depuneţi mai multe eforturi pentru a câștiga aceleași sume ca și până acum.
Lunile iulie, august şi septembrie nu se evidențiază pe aceste planuri. Din câte se pare, nu se cere de la voi să faceţi mai multă treabă decât până acum, iar câştigurile nu se diferențiază mult de cele avute până acum. Însă, nu înseamnă că ar trebui să deveniţi nepăsători cu ceea ce faceţi. Se arată și vremuri mai bune, dar trebuie să aveţi răbdare puţin. Până atunci, fiţi la fel de implicaţi în munca voastră!
Aşadar, nu aveţi timp să vă plictisiţi în acest an. Este adevărat că trebuie să lucraţi mai mult pentru a vă face remarcaţi și a vă dovedi îndemânarea în domeniul de activitate, dar nu vă îndoiţi că veţi fi răsplătiţi cum trebuie pentru realizările voastre din planul profesional. Așa că nu vă pierdeţi cheful de muncă și puneţi-vă amprenta personală pe tot ceea ce faceţi. Veţi avea de câștigat dacă procedaţi așa.
Casă şi familie:
Se pare că astrele nu vă slăbesc nici în sectorul familial. Ele creează contextul astral favorabil unei regândiri a rolurilor pe care voi și cei dragi ai voştri le jucați pe acest plan, mai ales dacă au existat unele neplăceri în ultima vreme cu privire la acest aspect. Îmbrăţişaţi aceste schimbări ale dinamicii din familie și încercaţi să le faceţi față! Lucrurile tărăgănau de prea multă vreme și trebuiau să se schimbe.
2017 începe în forță și cât privește acest domeniu al vieții voastre. Se anunță linişte în căminul personal în prima lună a anului, deși nu lipsesc nici certurile. În cazul în care sunteţi în căutarea unei locuințe, ar fi ideal să o faceți luna ianuarie. Este posibil să găsiţi chiar ceea ce căutaţi la un preț foarte avantajos. Sunt favorabile și tranzacțiile imobiliare de orice fel.
Relația cu cei mici poate ajunge sub lupa cosmică în următoarele trei luni ale lui 2017. Axaţi-vă mai mult pe nevoile lor în aprilie și mai, chiar dacă acest lucru presupune să nu vă terminaţi sarcinile de muncă la timp! Părinții pot deveni ceva mai greu de înţeles în luna iunie, indiciu că trebuie să daţi dovadă de mai multă înțelegere.
Lunile iulie, august şi septembrie nu vin cu schimbări mari pe acest plan. Chiar și așa, retrogradarea lui Uranus în casa copiilor poate face ca creșterea acestora să devină ceva mai greoaie. Sau poate sunt mai capricioşi decât de obicei, ceea ce îi face probabil mai greu de controlat. Oricare ar fi situația, luaţi aminte că multe se pot rezolva dacă învăţaţi să vorbiţi pe limba lor!
În luna noiembrie, Neptun revine la mersul direct prin casa familiei, semn că se ameliorează relația cu părinții. Așa se face că sărbătorile de iarnă vă surprind cu liniște în casă, într-un cadru mai mult decât potrivit pentru a sărbători Crăciunul. Este adevărat că mai pot apărea certuri, cauzate mai degrabă de faptul că lăsaţi voi loc de interpretări sau le răstălmăciţi involuntar vorbele.
Sănătate:
Tranzitul lui Saturn prin casa vitalității voastre vă poate pune probleme și în 2017, reducându-vă nivelul de energie. Dacă nu aţi învățat până acum în ce fel vă puteți administra rezervele de forță pentru a face față activităților extenuante, concentraţi-vă pe acest aspect în acest an. Altfel, există riscul să ajungeţi să vă epuizaţi. Nu vă risipiţi energia întrucât vă poate fi mai mult decât greu să o recuperaţi la loc!
În lunile ianuarie, februarie şi martie, nu vă aşteptaţi la schimbări mari pe acest plan. Din câte se pare, staţi bine la acest capitol, fapt pentru care vă puteți simți în stare să duceţi la capăt sarcini dintre cele mai grele. Cu toate acestea, ar fi bine să vă gândiţi de două ori înainte dacă dispuneţi de forța de care aveţi nevoie pentru a vă achita și de celelalte activități care stau în așteptare pe lista voastră de priorități.
În lunile aprilie și mai, feriţi-vă de excese, dar și de sarcinile care presupun un grad mai mare de risc. Sunteţi predispuşi fie la mici accidente, fie la boli care trădează faptul că moderația nu s-a numărat printre principiile voastre de viață în ultima perioadă. Așa se face că veţi obosi mai repede și riscaţi să nu aveţi suficientă energie pentru a face față primăverii aglomerate care se prefigurează.
Lunile iulie, august şi septembrie nu vă rezervă nici ele răsturnări de situație în acest sector de viață. Aţi trecut prin multe întâmplări care v-au schimbat felul în care priviţi viața, dar vă ghidaţi tot după vechile voastre convingeri. V-ar face bine să reflectaţi puţin la modul în care vedeţi lumea acum.
Din luna octombrie încolo, Jupiter trece prin casa subconștientului din horoscopul vostru general, reactivând zonele sensibilizate de trecerea lui Saturn pe acolo în perioada cuprinsă între anii 2012 și 2015. Astfel, pot apărea din nou vechi frustrări cu puteri înzecite. Amintiţi-vă câte probleme v-au creat, atât fizic, cât și emoțional și veţi reuși să luptați cu succes împotriva lor!
Horoscop 2017, Capricorn
Dragoste şi cuplu:
Vă poate fi destul de greu în primele zece zile ale lunii ianuarie să luptaţi cu timiditatea, dar până la sfârşitul lunii o veţi învinge. Rudele apropiate vă pot prezenta tot în acea lună o persoană cu totul specială. Se anunță şanse de a alunga singurătatea chiar de la începutul anului, cu toate că rușinea vă poate juca feste chiar în primele zile ale anului.
Părinții pot fi tentați, în aprilie sau în mai, să se amestece prea mult în alegerea cu privire la partenerul/a vostru/astră de viață. Spuneţi-le politicos, dar răspicat că vă privește această hotărâre! Dacă aţi legat o relație de curând, aceasta poate trece prin momente grele dacă apare în discuție perspectiva întemeierii unei familii. Poate este mai bine să mai așteptați puţin înainte de a face pasul.
Dacă sunteţi implicaţi într-o relație la distanță, costurile ridicate pe care le implică faptul că încercaţi să o menţineţi vie vă pot face să luaţi în calcul ideea separării de persoana dragă în august sau septembrie. Gândiţi-vă de două ori înainte dacă merită să faceţi o asemenea alegere doar pentru că vă ridică anumite greutăți de ordin financiar! Probabil ar trebui să puneţi acest aspect pe ultimul loc și să vă axaţi pe relația de cuplu.
Din luna octombrie încolo, Jupiter tranzitează casa prietenilor din horoscopul vostru general, indiciu că planul social va înflori în ultimele trei luni ale lui 2017. Cercul vostru de prieteni se va mări vizibil, cunoscând persoane care vă împărtășesc idealurile și viziunile. Prin intermediul lor, puteți fi invitaţi să vă alăturaţi la proiecte care vă inspiră și vă ajută să vă apropiaţi mai mult de aspiraţiile voastre. Staţi în compania amicilor!
Bani şi carieră:
Din luna februarie încolo, Jupiter începe să retrogradeze în casa carierei din horoscopul vostru general, semn că ascensiunea voastră profesională poate întârzia să apară sau este nevoie să vă impuneţi și mai mult în fața superiorilor. Nu vă descurajaţi și dacă este necesar, petreceţi timp mai mult la serviciu.
Lunile aprilie, mai şi iunie nu vă rezervă nimic spectaculos pe acest plan. Luaţi aminte că nu se recomandă să negociaţi legarea de noi parteneriate, reînnoirea celor vechi sau a contractelor de muncă în luna aprilie! Se prea poate ca termenii asupra cărora cădeţi de acord să nu fie favorabili în ceea ce vă privește, deci evitaţi-le în această lună. Reveniţi asupra lor când climatul astral este mai favorabil.
Dacă lucraţi pentru o companie străină, în afara ţării, ori cu persoane de o altă naționalitate sau religie, aspectul financiar v-ar putea pune probleme în lunile august și septembrie. Luaţi în calcul posibilitatea de a vă căuta un alt loc de muncă dacă nu reuşiţi nicidecum să ajungeţi la un fel de înțelegere cu angajatorii sau partenerii de afaceri! Altfel, situația poate să degenereze.
Din luna octombrie încolo, Jupiter tranzitează casa proiectelor de grup și a oamenilor de bine. În ultimele trei luni ale lui 2017 este indicat să căutaţi sponsori pentru o idee de afaceri pe care o aveţi de mult timp, dar pe care nu aţi avut curajul să o puneţi în aplicare până acum. Este posibil, de asemenea, să apară oferta alăturării la o afacere dezvoltată de unii prieteni, şansă care vă atrage și inspiră mult.
Casă şi familie:
Se prea pare că relația cu rudele apropiate va fi una de tipul iubire-ură în prima lună a anului. Motivul devine evident mai târziu, cel mai probabil în a doua lună a anului, când se vede cu ochiul liber că se fac diferențe în familie între voi. Chiar dacă unul dintre membrii familiei este favoritul/a părinților și altul/a nu, acest lucru nu ar trebui să vă deprime. Nu aveţi nevoie decât de propria voastră validare în viață.
Bătălia dintre voi și rudele apropiate pe confirmări din partea părinților apar și în a patra lună a anului. Ar fi bine să le domoliţi cumva, dat fiind că lucrurile pot degenera începând cu a şasea lună a anului. Părinţii se amestecă mai mult decât este cazul, în aprilie sau mai, în felul în care vă creşteţi copiii. Dacă relația cu persoana dragă este una serioasă și vreți să vă extindeţi familia, succesul în acest sens se poate lăsa așteptat.
În a opta şi a noua lună a anului, feriţi-vă să apelaţi la rudele din afara ţării ori la apropiații partenerului/ei dacă aveţi nevoie de bani. De asemenea, se recomandă să vă gândiţi foarte bine înainte de a le oferi un împrumut. Din luna august încolo, retrogradează Uranus în casa familiei, semn cum că s-ar putea tensiona atmosfera din familie. Aveţi impresia că staţi pe un butoi cu pulbere gata să explodeze.
Începând cu a unsprezecea lună a anului, se mai potolesc spiritele și parcă vă înţelegeţi mai bine cu neamurile, semn cum că sărbătorile de iarnă vă surprind cu pace și armonie în familie. Poate că pare că nu este decât o perioadă de amorţeală, dar dacă nu treceţi cu vederea semnalele din partea lor, se prea poate totuși să se fi instalat o liniște care va dura mult și bine. Depinde foarte mult și de voi.
Sănătate:
S-ar părea că vă intraţi cam greu în ritm, cel puțin în primele zece zile ale lunii ianuarie. Din acest motiv, bine ar fi să nu vă propuneţi să faceţi activități extenuante încă de la începutul lui 2017. Poate că nu v-aţi încărcat cum trebuie bateriile în concediul de iarnă și mai aveţi nevoie de timp ca să vă refaceţi. În restul lunii, staţi ceva mai bine la acest capitol, dar nu vă luaţi în spate mai mult decât puteți duce.
Lunile aprilie, mai şi iunie nu aduc vești importante pe acest plan, indiciu că aveţi parte de o stare de sănătate relativ bună care vă permite să vă duceţi planurile la bun sfârşit. Ar fi indicat să căutaţi să evoluaţi, țintind să atingeţi adevăratul vostru potențial. Schimbările aduse stilului de viață și alimentație se pot dovedi de un real ajutor în acest sens. Nu abuzaţi, optând pentru schimbări mult prea mari!
Din luna aprilie începând, Saturn retrogradează în casa subconștientului din horoscopul vostru general, semn că frustrările și temerile vă pot face să stagnaţi. Dacă nu încercaţi să scăpaţi de sub jugul lor, puteți cădea pradă melancoliei și depresiei. Aveţi puterea să luptați cu ele, deci concentraţi-vă pe eliminarea lor. În caz contrar, vă creaţi un deserviciu vouă înşivă și chiar puteți ajunge să dezvoltați boli.
În lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, parcă nu vă mai simţiţi la fel de apăsaţi. Încetul cu încetul, redeveniţi persoanele de dinainte, recăpătându-vă optimismul și atitudinea pozitivă. De la începutul lunii decembrie până către sărbători, v-ar mai putea încerca gândurile pesimiste, cu atât mai mult dacă sunteţi singuri, dar vă veţi da seama rapid câți oameni dragi aveţi lângă voi. Schimbaţi-vă optica și veţi avea mult de câștigat!
Horoscop 2017, Vărsător
Dragoste şi cuplu:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, vi se poate împărţi serios anturajul încât aveţi impresia că sunteţi singuri. Vestea bună este că abilitățile voastre de comunicare cresc în următoarele două luni ale anului, semn cum că reuşiţi să cunoaşteţi alţi oameni care vă împărtășesc viziunile și idealurile. Petreceţi timp în preajma acestora!
În lunile aprilie, mai şi iunie, reflectorul cosmic se mută pe sectorul sentimental. Totul pare să meargă bine pe acest plan. În lunile mai și iunie sunt avantajate tentativele de a vă recuceri partenerul/a, mai ales dacă a intervenit plictiseala în cuplu, dar și primele întâlniri dacă sunteţi în căutarea unei persoane cu care să vă potriviţi. Flirtaţi, glumiţi, radeţi și fiţi naturali!
Dacă încercaţi să duceţi relația cu partenerul/a la un nivel superior, cu atât mai mult dacă nu sunteți de mult timp împreună, încercaţi să nu grăbiţi lucrurile în august sau septembrie. Nu este exclus ca persoana dragă să considere că este prea devreme pentru acest pas. Este posibil, de asemenea, ca tot atunci să apară certuri pe seama banilor sau a faptului că unul dintre voi exagerează cu gelozia.
2017 se anunță un an ofertant la acest capitol. Nu lipsesc ocaziile de flirt, dar nici cele de a pătrunde în noi anturaje care vă inspiră cu convingerile și poveștile lor. Ar fi bine ca în 2017 să vă descotorosiţi de uscături. Renunţaţi la acele persoane a căror prezență nu are un efect benefic asupra voastră! Veţi cunoaște altele mai bune.
Bani şi carieră:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, vă poate lăsa baltă un finanţator ori sunteţi nevoiţi să ieşiţi dintr-un proiect de grup sau să renunţaţi la un plan de viitor. Însă, se pare că răsturnările de situație nu vor avea un impact negativ asupra veniturilor voastre, cel puțin în a doua lună a anului. În luna februarie, nu vă apucaţi de cursuri de calificare și feriţi-vă să plecaţi în delegații peste hotare.
Ar fi bine ca în luna aprilie să evitaţi negocierile. Din luna iunie încolo, banii parcă vin tot mai puţini și astfel se face că trebuie să depuneţi eforturi în plus pentru a câștiga la nivelul de până acum. Cu puțină ambiție, veţi trece și de această perioadă. Din luna august încolo, gândiţi-vă de două ori înainte să spuneţi ceva. Puteți zice lucruri pe care veţi ajunge să le regretați.
Din luna octombrie încolo, Jupiter tranzitează casa carierei din horoscopul vostru general, indiciu că se arată şanse de promovare. Se prea poate, de asemenea, să vă curteze companii care vă propun un post mai bun decât cel pe care îl aveţi deja. Cântăriţi bine lucrurile înainte de a lua o decizie finală!
Astrele nu stau degeaba în 2017, iar dacă ele au o activitate intensă în sectorul profesional și cel financiar, le veţi simți inevitabil influența. Cum răspundeţi energiilor lor ține însă numai de voi, deci încercaţi să nu cădeţi pradă predispozițiilor negative și folosiţi-vă productiv de cele pozitive. Reţineţi că voi dispuneţi, iar liberul arbitru vă poate ajuta să le faceţi față așa cum trebuie!
Casă şi familie:
Din luna februarie încolo, Jupiter începe să retrogradeze în casa a noua din horoscopul vostru general, răcind relațiile voastre cu persoanele dragi stabilite în afara ţării ori la mare distanță de localitatea de baștină. Poate ar fi bine să vă reevaluaţi atitudinea față de ei. Introspecția vă este aliat de nădejde.
În luna aprilie, există riscul ca banii să intervină între voi și rudele apropiate. Spălați-vă rufele între voi și nu mai lăsați pe nimeni să intervină în treburile voastre! Astfel, situația se linişteşte până la mijlocul lunii mai. Fiți ceva mai rezervați și nu se va implica nimeni între voi!
Începând cu luna august, Uranus retrogradează în casa rudelor voastre apropiate, indiciu că se poate tensiona și mai mult relația cu membrii familiei, alții decât părinții. Gândiţi-vă foarte bine înainte de a spune sau a face ceva care ar putea crea dezacorduri suplimentare între voi și persoanele dragi!
Din luna octombrie încolo, se liniștesc spiritele cât vă privește pe voi și rudele apropiate ale partenerului/ei ori membrii familiei voastre aflați peste hotare sau într-o localitate la depărtare de casa părintească. Acest domeniu al vieții voastre vă poate rezerva suficiente bătăi de cap încât să nu îl puteți pierde din ochi prea mult timp pe parcursul anului.
Sănătate:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, puteți ajunge să vă faceţi griji destul de multe pentru viitorul vostru, motiv pentru care puteți cădea pradă melancoliei și depresiei. Poate dacă aţi lua lucrurile încetul cu încetul și nu v-aţi mai încărca mintea cu scenarii care mai de care mai pesimiste, toate s-ar întâmpla în avantajul vostru. Din luna februarie încolo, regândiţi-vă sistemul de valori, principii și credințe. Încercaţi să îi aduceţi schimbări!
Începând cu luna aprilie, Pluto retrogradează în casa subconștientului din horoscopul vostru general, semn că încăpăţânarea vă poate opri să mergeţi la doctor atunci când este cazul. Dacă aţi suferit de boli ale oaselor, ar fi bine să îi faceţi o vizită specialistului să vă informaţi dacă le-aţi moștenit și riscaţi să se dezvolte mai târziu. Încercaţi să fiţi prevăzători!
Casa sănătății din horoscopul vostru general se populează rând pe rând cu planete în lunile iulie și august, indiciu că ar trebui să acordaţi o atenție specială acestui aspect al vieții voastre. Dacă vă pricopsiţi cu o boală, mai mult ca sigur că au contribuit la instalarea ei și unele chestiuni emoționale care vă cam supără. Vindecarea trebuie să pornească din interior spre exterior, deci detoxificaţi-vă atât mental, cât și fizic. Din luna octombrie încolo, parcă nu vă mai apasă la fel de puternic gândurile pesimiste.
Anul 2017 vă servește una caldă, alta rece cât privește acest sector de viață. Reţineţi însă că totul depinde de felul în care vedeţi lucrurile și cât de mult vă lăsaţi să vă afecteze! Este în avantajul vostru să priviţi partea plină a paharului, deci zâmbiţi mai mult.
Horoscop 2017, Peşti
Dragoste şi cuplu:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, unii prieteni dispar din viața voastră din cauza serviciului vostru ori al lor. Vestea bună este că emanaţi șarm și carismă prin toți porii în ianuarie, motiv pentru care vă faceţi plăcuţi mai uşor, atrăgând atenția unor persoane cu totul și cu totul interesante.
În luna iunie, sectorul sentimental intră în colimatorul astrelor. Pare că lucrurile vor decurge bine între voi şi persoana iubită, cu toate că nu mai sunteţi la fel de conştienţi de farmecul vostru personal. Ușoara voastră stângăcie se poate dovedi mai mult decât irezistibilă dacă vă daţi întâlniri luna aceasta, deci nu vă feriţi să ieşiţi și să socializaţi ori de câte ori aveţi ocazia.
Munca ori starea de sănătate mai puțin bună, a voastră sau a partenerului/ei, poate interveni între voi cândva în august sau septembrie. De la începutul lunii decembrie până către sărbători, Mercur retrogradează în casa prietenilor, indiciu că se anunță conflicte, cel mai probabil din cauza unor planuri de vacanță amânate. Atmosfera se linişteşte mult odată cu venirea Crăciunului și a Revelionului, dar ar fi bine să clarificaţi cumva această problemă.
Sectorul de viață care rămâne și anul acesta greu încercat de astre este cel al vieții sociale. A venit timpul să vă evaluaţi anturajul și să îl selectaţi, astfel încât să mai rămână cu voi doar persoanele care sunt suficient de mature pentru a îşi asuma responsabilitatea propriilor acțiuni.
Bani şi carieră:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, nu este recomandat să renunţaţi la locul de muncă pentru a vă axa pe proiecte de grup. Dacă totuși credeţi că aţi realiza mai multe în acea direcție, gândiţi-vă bine înainte de a vă părăsi slujba. Ar fi indicat, cel puțin în restul lunii, să le duceţi pe ambele în paralel. Astfel, vă daţi seama mai bine dacă ar fi o alegere bună să o luaţi pe cont propriu. Până atunci, nu vă decideţi!
Luna aprilie nu se anunță a fi tocmai prielnică pentru bugetul vostru. Tot în aprilie, dar și în luna mai, evitaţi negocierile contractuale ori care țin de legarea sau reînnoirea de asocieri cu terțe persoane. Tot din acea lună, ascensiunea voastră profesională poate stagna.
Lunile august și septembrie se întrevăd a fi extrem de solicitante și aglomerate pentru persoanele născute în acest semn care sunt implicate în parteneriate profesionale. Pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie, este necesar să vă împărţiţi sarcinile într-un mod echitabil. Altfel, pot apărea discuții destul de aprinse pe seama acestui subiect, ceea ce vă poate afecta iremediabil randamentul ca echipă.
Din luna octombrie încolo, vă dezvoltați mult dacă investiţi în studiile voastre. Este posibil, de asemenea, să începeţi să avansaţi puţin câte puţin în ierarhia profesională, chiar dacă în luna decembrie nu prea simţiţi progresul. Este sigur însă că evoluaţi ușor-ușor.
Casă şi familie:
În primele zece zile ale lunii ianuarie, pot avea loc certuri cu tatăl sau altă figură autoritară din viața voastră pe seama cercului de prieteni pe care îl frecventaţi ori a planurilor voastre de viitor. În lunile aprilie și mai, se pot naște conflicte aprinse cu rudele apropiate, pornite cel mai probabil de la unele chestiuni de ordin financiar.
Lunile iunie, iulie şi august aduc în atenția voastră viața de familie. Totul pare să meargă bine între voi, fapt vizibil mai ales la nivelul relației cu tatăl ori tutorele autoritar. Parcă vă înţelegeţi mai mult unul pe celălalt și reușiți să treceți cumva peste diferențe. Nu mai încercați să vă schimbați reciproc!
Din luna octombrie încolo, Jupiter tranzitează casa rudelor apropiate ale partenerului/ei, dar și persoanelor dragi ai voştri stabiliți peste hotare ori la mare distanță de localitatea de baștină. Dacă nu aţi mai ţinut legătura sau nu v-ați prea avut la inimă de ceva vreme încoace, iată momentul perfect să reînnodați legăturile. Veți avea parte de multe avantaje dacă restabiliți conexiunea, deci căutați să găsiți un teren comun.
În afara momentului că planeta norocului trece într-un sector de viață care face referire la domeniul vieții de familie, nu se poate spune că acest aspect vă va solicita prea mult în acest an. Chiar și așa, ar fi bine să nu îl ignoraţi complet, neglijându-l în favoarea altor activităţi. Încercaţi să găsiţi un echilibru și în felul acesta nu vi se va putea imputa că nu vă implicaţi destul pe frontul domestic!
Sănătate:
Începutul de an vă găsește cu bateriile încărcate la maxim. Încercaţi să vă conservaţi cumva acest tonus pentru a vă ține și în a doua lună a anului când se poate ca forțele voastre să fie mai reduse! Axaţi-vă deci pe o administrare eficientă a nivelului de energie ca să faceţi față cu succes și momentelor în care sunteţi mai predispuşi decât în mod normal să vă extenuaţi fizic!
În luna aprilie, ar fi indicat să fiţi mai atenţi la ce/cât/cum mâncaţi. În august ori septembrie, voi sau partenerul/a sunteți pasibili de o boală serioasă, fapt ce poate pune presiune pe relația voastră. Segmentul de corp vizat este aparatul cardiovascular, dar se prea poate să fie vorba de o altă afecţiune care are drept o cauză subtilă lipsa de atenție din partea persoanelor dragi.
Din luna octombrie încolo, Jupiter tranzitează casa filozofiei voastre de viață, semn că ar trebui să reconsideraţi lucrurile pentru care credeţi că ar merita să vă sacrificaţi. Scădeţi nivelul de toxicitate din viața voastră și lăsaţi doar ceea ce este pozitiv!
Astrele nu vă aduc vești nici bune, dar nici rele cât privește sănătatea. Însă, trebuie să observaţi semnalele trimise de organism atunci când ceva este în neregulă cu el. Firea voastră empatică vă ajută să vedeţi când cei din jur suferă, dar rareori se întâmplă să conştientizaţi că voi înşivă nu sunteţi tocmai bine. Îngrijiţi-vă mai mult în 2017!
Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.