Horoscopul zilei de joi, 8 Martie 2018

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop zilnic adevărat: joi, 8 Martie 2018


Horoscop 8 Martie 2018, Berbec:

Aştrii sunt de partea voastră pe plan profesional, motiv pentru care încercaţi să vă adunaţi gândurile şi să vă concentraţi întreaga atenţie asupra vieţii profesionale. Încercaţi să aveţi mai multă încredere în voi deoarece doar aşa veţi reuşi să ajungeţi acolo unde vă doriţi.


Horoscop 8 Martie 2018, Taur:

Este posibil ca astăzi să faceţi o alegere de care până acum vă era teamă; lucrurile par să se schimbe destul de mult în următoarea perioadă, motiv pentru care aveţi nevoie de sprijinul partenerului/ei de cuplu. După ziua de azi veţi fi mult mai împăcaţi/te şi vă veţi simţi relaxaţi/te.


Horoscop 8 Martie 2018, Gemeni:

Conjunctura astrală de joi indică o zi prosperă din toate punctele de vedere. Pe plan profesional este posibil să vă ocupaţi de un proiect pe care până acum l-aţi tot amânat. Seara este dedicată relaţiei sentimentale; petreceţi momente frumoase în compania partenerului/ei de cuplu.


Horoscop 8 Martie 2018, Rac:

Dacă vă doriţi ca lucrurile să se rezolve pe plan profesional, aştrii vă recomandă să vă abţineţi de la speculaţii şi să nu forţaţi mâna norocului. Ocupaţi-vă doar de sarcinile obişnuite, care nu necesită foarte multă concentrare deoarece sunteţi destul de obosiţi/te şi nu reuşiţi să vă ocupaţi aşa cum trebuie de treburile importante.


Horoscop 8 Martie 2018, Leu:

Aceasta este o perioadă foarte frumoasă pentru voi, în special în ceea ce priveşte viaţa financiară. Este posibil să primiţi o sumă de bani importantă, care vă va ajuta să investiţi într-o afacere importantă pe care vreţi să o începeţi de ceva timp.


Horoscop 8 Martie 2018, Fecioară:

În această perioadă relaţiile cu superiorii şi partenerii/ele de afaceri se pot îmbunătăţi vizibil dacă reuşiţi să vă călcaţi pe orgoliu şi să învăţaţi să faceţi compromisuri. După orele prânzului faceţi o scurtă călătorie pentru a discuta despre un posibil proiect interesant.


Horoscop 8 Martie 2018, Balanţă:

În a opta zi a lunii martie încercaţi să vă planificaţi cât mai bine timpul deoarece vă aşteaptă foarte multe sarcini importante pe care trebuie să le rezolvaţi în următoarea perioadă. Spre seară, trebuie să faceţi o vizită unei persoane dragi pe care nu aţi mai văzut-o de foarte mult timp.


Horoscop 8 Martie 2018, Scorpion:

Astăzi situaţia financiară se îmbunătăţeşte considerabil datorită unui bonus pe care îl primiţi de pe urma unui proiect mai vechi. Reuşiţi să investiţi într-un vis important care se va transforma într-un proiect foarte frumos, de lungă durată. Seara va fi una liniştită.


Horoscop 8 Martie 2018, Săgetător:

Azi puteţi avea mici probleme de sănătate cauzate în mare parte de oboseală. Încercaţi să vă relaxaţi şi să încercaţi să vă ocupaţi doar de sarcinile cu adevărat importante. Spre seară, este posibil ca partenerul/a de cuplu să vă facă o surpriză foarte frumoasă.


Horoscop 8 Martie 2018, Capricorn:

Prima parte a zilei de joi este dedicată vieţii profesionale, unde încercaţi să rezolvaţi câteva probleme urgente. Imediat după orele prânzului, este posibil să faceţi o vizită în afară localităţii pentru a surprinde o persoană foarte dragă, pe care nu aţi mai văzut-o de mult.


Horoscop 8 Martie 2018, Vărsător:

Aceasta nu este o perioadă tocmai bună pentru schimbări importante; aştrii vă sfătuiesc să vă concentraţi atenţia activităţilor obişnuite. Spre seară, o discuţie cu partenerul/a de cuplu vă poate convinge că sunteţi în relaţia potrivită, însă trebuie ca împreună să munciţi la ea.


Horoscop 8 Martie 2018, Peşti:

Conjunctura astrală de astăzi favorizează activităţile casnice; sunteţi foarte concentraţi/te asupra schimbărilor pe care vreţi să le faceţi în locuinţă, motiv pentru care este posibil ca azi să faceţi o listă cu toate lucrurile pe care trebuie să le achiziţionaţi în următoarea perioadă.




Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS