Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018. Unicul horoscop veridic din România.


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Berbec:

Încercaţi să vă îmbunătăţiţi relația cu cei/le mici sau cu partenerul/a? Nimic mai simplu! Organizaţi o excursie scurtă ad-hoc la începutul săptămânii, de preferat chiar în ziua de 18, care să includă neapărat plimbări lungi în aer liber. Indiferent de numărul pretendenţilor/telor care roiesc în jurul vostru ori al capriciilor pe care urmăriţi să le faceţi copiilor, e recomandat ca ziua de 22 să v-o petreceţi cu prietenii/ele, scrie horoscop-urania.org.


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Taur:

Cât anume sunteţi dispuşi/se să lăsaţi de la voi de dragul prieteniei voastre cu unele persoane la care ţineţi mult? Se pune această problemă weekendul care vine, probabil în jurul zilei de 23. Poate e nevoie să renunţaţi la convingeri personale sau să sacrificaţi unele credințe pentru a îi/le păstra aproape pe unii/ele membrii/e ai/le cercului vostru de prieteni/e. Nu va fi ușor, dar dacă merită, ar fi bine să o faceţi!


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Gemeni:

Într-un fel sau altul, ceea ce transpare în exterior despre relația pe care o aveţi cu partenerul/a sau legat de viața voastră sentimentală la modul general nu e conform cu realitatea, fapt care vă îngrijorează în zilele de 23 şi 24. Simţiţi că trebuie să vă luptați cu preconcepțiile celorlalți/te în raport cu un domeniu de viață care nu ar trebui să îi/le intereseze deloc. Încercaţi să nu alimentaţi zvonurile și mai mult, arată horoscopul săptămânal!






Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Rac:

În mod normal, vă bucură faptul că cel/a pe care îl/o iubiţi își asumă rolul de cap al familiei care implică greutăți care pe voi, în anumite cazuri, v-ar copleși cu totul. Dar această calitate nu îi dă niciun drept în zilele de 19 şi 20 de a îşi vărsa nervii pe voi. Apelaţi la duhul blândeţii și dezamorsaţi bomba înainte să explodeze. Provocaţi-l/o să discute despre ce se întâmplă la locul de muncă.


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Leu:

Profitaţi de timpul vostru liber flirtând când aveţi ocazia dacă sunteţi singuri/e și bucurându-vă de hobby-urile voastre. Dar se pare că persoana pe care aţi pus ochii nu vă acordă atenția pe care v-aţi dori-o vinerea aceasta, fapt care vă dezamăgește. Aştrii îi/le anunță însă pe cei/le care se află într-o relație că ei/le, în schimb, vor avea parte de o perioadă de linişte după niște zile mai tensionate.


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Fecioară:

Evenimentele prefigurate pe plan sentimental în jurul zilelor de 19 şi 20 vă oferă indicii despre ce se va întâmpla în weekend între voi și persoana iubită. Așadar, dacă vă simţiţi manipulaţi/te, nu cădeţi la finele săptămânii în capcana scuzelor și a rugăminților persoanei iubite care speră la o împăcare. Când vasul fragil al încrederii se sparge, cioburile nu pot fi lipite la loc întotdeauna.


S-ar putea să vă placă şi: Horoscopul sănătăţii, 18-24 iunie 2018


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Balanţă:

Ce atitudini relaționale pe care le-aţi perceput în cuplul părinților voştri v-aţi promis că nu le veţi adopta în raport cu partenerul/a de viață? Ar fi bine să vă puneţi această întrebare încă din prima zi a acestei săptămâni, astfel încât să nu vi se reproșeze de către persoana iubită că repetați unele comportamente nocive din familia voastră de origine în propriul vostru cămin. Încercaţi mereu să deveniţi un/o soț/ie mai bun/ă.


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Scorpion:

Dacă vă petreceţi seara de 22 în compania membrilor/elor familiei voastre, se poate să aveţi senzația, la un moment dat, că sunteţi într-o încăpere plină de oameni care vă ignoră, deși daţi semne clare că vă preocupă ceva. Poate că, în asemenea momente, ar fi recomandat să spuneţi pe șleau ce anume vă supără și să nu mai aşteptaţi ca ei/le să vă prindă din zbor mesajele subliminale. Nu vă face bine să ţineţi în voi!


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Săgetător:

În zilele de 23 şi 24, se produce o ciocnire de proporții între convingerile voastre și ale membrilor/elor familiei, indiciu că ei/le se așteaptă să evoluaţi într-o direcție, în timp ce voi aţi ales un alt culoar de destin. De dragul păstrării aparențelor sau a armoniei în cadrul căminului, puteți alege să nu daţi curs discuțiilor în contradictoriu, dar demonstraţi-le că sunteţi maturi/e și capabili/e să decideţi pentru voi.






Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Capricorn:

Probabil că nu sunteţi pregătiţi/te să acceptaţi faptul că viața voastră de familie a luat-o pe o pantă descendentă în ultimul timp şi persistaţi în faza de negare, dar în timp ce voi priviţi nepăsători/are, se poate ca micul vostru univers să se dezintegreze cu o viteză amețitoare. Se cere să vă schimbaţi atitudinea vizavi de cei/le dragi și chiar să preluaţi inițiativa reparării situației de acasă dacă nu o face altcineva.


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Vărsător:

Cel puțin în zilele de 23 şi 24, nevoia constantă de atenție a partenerului/ei atrage un efect complet opus din partea voastră, căutând să îi evitați prezența și momentele în care vă presează să spuneţi lucruri la comandă. Tânjiţi după o conexiune intelectuală, într-un plan superior, dar nu reuşiţi să vă acordaţi pe aceeaşi frecvenţă. Propuneţi-i să discutaţi despre un subiect care vă intrigă pe amândoi!


Horoscopul dragostei, 18-24 iunie 2018 – Peşti:

Nu doar la începutul acestei săptămâni, dar și în general, este important să nu le permiteți părerilor celorlalți/te să dicteze ce anume credeţi despre voi înşivă/sevă sau să decidă care este valoarea voastră ca oameni. Totuși, dacă timpul v-a demonstrat că puteți avea încredere în anumite persoane, merită să plecaţi urechea atunci când vă spun că aţi început să nu vă prea mai luaţi în serios. Aveţi grijă cui daţi crezare!



Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS