Horoscopul dragostei, 10-16 septembrie 2018

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscopul dragostei, 10-16 septembrie 2018


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Berbec:

S-ar putea ca în zilele de 14 şi 15 să fiţi la mare căutare pe plan social și să se înmulțească simțitor interacțiunile cu rudele apropiate și vecinii/ele, de exemplu. Totuși, nu e momentul să abordaţi subiecte de discuție pe marginea cărora nu puteți cădea de acord. În ultima zi din această săptămână vă permiteți să staţi mai mult în compania familiei, fapt care ar putea readuce pe tapet chestiuni sensibile.


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Taur:

În prima zi a săptămânii devine din ce în ce mai clar faptul că deși sunteţi pe aceeași lungime de undă cu soţul/ia în ceea ce privește copiii sau petrecerea timpului liber, când vine vorba de planurile de viitor, vă doriți cu totul altceva. Încercați să ajungeți la un numitor comun curând. Se arată o călătorie întreprinsă în ultima zi din săptămână sau o activitate de weekend reușită vă aduce la sentimente mai bune.


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Gemeni:

Viața voastră socială înflorește sub influența aspectelor astrale din zilele de 10 şi 11 septembrie. În afara unor posibile dovezi de invidie primite din partea unor prieteni/e, totul pare să meargă ca uns pe acest plan. În 12 şi 13 ale lunii vă puteți leza ușor, deci evitaţi să vă antrenaţi în discuții care v-ar putea răscoli. Bine ar fi să vă petreceţi orele libere în preajma celor care vă fac să vă simţiţi confortabil.






Horoscop 10-16 septembrie 2018, Rac:

Dedicaţi-vă mai mult vieții sociale în zilele de 12 şi 13, mai ales dacă v-aţi cam neglijat prietenii/ele în ultima perioadă. Discuțiile purtate în ultima zi din săptămână cu partenerul/a vor da roade mai repede decât aţi crede dacă lăsaţi rațiunea să primeze în fața simțirii. Ascultați-vă reciproc argumentele și încercați să vedeți lucrurile unul din perspectiva celuilalt. Veţi avea surprize!


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Leu:

Ieșirile cu amicii/ele și activitățile în gașcă vă ocupă cea mai mare parte a weekendului, ocazia perfectă să vă puneţi la curent cu ultimele noutăți din viețile lor. Totodată, șansele sunt mari să cunoaşteţi figuri noi sau chiar să vă faceţi intrarea în noi anturaje. Vă face bine să petreceţi timp lângă aceia/lea care vă împărtășesc viziunile și crezurile. Se pot naște prietenii de durată!


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Fecioară:

Nici în cuplu începutul de săptămână nu se arată prea grozav, indiciu că se poate să se nască un conflict între voi și partener/ă, probabil pe seama banilor sau a altor chestiuni sensibile. Chiar și așa, se prognozează că supărarea nu vă va ține prea mult. Cu ocazia sfârșitului de săptămână, o dați la pace și chiar vă faceți planuri de a ieși alături de prietenii/ele comuni/e. Important e să comunicați!


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Balanţă:

Primele două zile ale săptămânii vin la pachet cu evenimente surprinzătoare în cuplu. Persoanele singure pot cunoaște un om cu totul special, cu o personalitate diferită de a lor care le pune inima pe jar. Totuși, pare că zilele următoare se lămuresc că acel/a cineva nu este omul de care au nevoie în această etapă a vieții lor. Nu vă îmbătaţi cu apă rece și vedeţi lucrurile așa cum stau.






Horoscop 10-16 septembrie 2018, Scorpion:

Cu excepția micilor ciocniri cu persoana dragă pe seama carierei unuia/eia dintre voi, interacțiunile voastre din zilele de 12 şi 13 se arată a fi armonioase și productive. Planurile de viitor, dar și investițiile realizate cu finanțele deținute la comun ar putea face subiectul discuțiilor din 14 şi 15 ale lunii. Chiar dacă apar nepotriviri de viziuni, nu înseamnă că nu reușiți să cădeți de acord!


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Săgetător:

Săgetătoarele care sperau să îşi mărească familia ar putea afla în zilele de 10 şi 11 că așteaptă un copil, iar persoanele singure pot întâlni pe cineva special/ă tot în aceste zile. Progresul înregistrat la începutul săptămânii este susținut de evenimentele din 14 şi 15 ale lunii care colorează viața de cuplu și îi oferă un suflu nou. Viața voastră sentimentală merge înspre bine.


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Capricorn:

În primele două zile ale acestei săptămâni pot avea loc evenimente cel puțin surprinzătoare în sfera familiei care vă demonstrează încă o dată că sângele apă nu se face. Se întâmplă ceva în 12 şi 13 ale lunii care vă determină să daţi dovadă de gelozie și posesivitate în raport cu partenerul/a. Încercaţi să nu îl/o sufocaţi prea tare, oricât de puternice ar fi sentimentele pe care i le purtați. Respectaţi-i libertatea personală!


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Vărsător:

Un telefon sau e-mail de la o persoană cu care nu aţi menținut un contact stabil ori o întâlnire-surpriză vă fac ziua/lele de 10 sau 11 mai bună. O chestiune de familie, locativă sau neîndeplinirea sarcinilor gospodărești ar putea interveni între voi și partener/ă în 12 și/sau 13 septembrie. Cu toate acestea, în zilele de 14 şi 15 vă scăldați din nou în ape limpezi. Nu daţi curs conflictelor!


Horoscop 10-16 septembrie 2018, Peşti:

Se poate spune despre voi în zilele de 14 și 15 că sunteţi nişte familişti/ste convinşi/se pentru că faceţi tot posibilul să petreceţi timp cu părinții. Reuşiţi totuși să vă faceţi timp și pentru partener/ă, respectiv cei/le mici, dar abia în ultima zi a săptămânii. În loc să stați acasă, mai bine ați opta pentru o ieșire în afara orașului. Nu numai că evadați din cotidian, dar aveți ocazia să faceți ceva care vă aduce mai aproape.









Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS