Berbecii vor avea de luat decizii-fulger, care necesită o analiză foarte atentă, în ciuda timpului redus. Ar fi bine să te înconjori de oameni serioși și maturi, în care ai încredere deplină, pentru orice eventualitate, și nu ezita să ceri sfaturi, dacă simți nevoia de ajutor. Este momentul în care nativii din zodia Berbec își arată adevărata capacitate de a rezista în presiunii.
Horoscop 1 iulie 2019, Taur:
Săgetați de Cupidon, Taurii simt nevoia de o aventură romantică, în care să-și dea frâu liber sentimentelor. Ghidați de un entuziasm molipsitor, nu puțini sunt cei dispuși să meargă până în pânzele albe, doar pentru a-și îndeplini cele mai pasionale dorințe. Și la serviciu atmosfera este excepțională, iar momentul cât se poate de potrivit pentru o mărire de salariu. Încearcă, nu ai nimic de pierdut!
Horoscop 1 iulie 2019, Gemeni:
Gemenii sunt implicați direct în rezolvarea unor probleme de familie. Par a fi anumite tensiuni sau cel puțin probleme nediscutate, iar acestea trebuie rezolvate înainte de a se agrava. Buni negociatori, nativii din zodia Gemeni vor reuși să împace poziții aparent opuse, confirmând spiritul de dreptate ce le însoțește fiecare pas.
Horoscop 1 iulie 2019, Rac:
Oricât de tentați ar fi să ducă relația de cuplu la un alt nivel, Racii sunt sfătuiți să nu ardă etapele. Este spre binele lor, chiar dacă, pe moment, simt că irosesc timp prețios. Înainte de a face planuri serioase de viitor, Racii trebuie să se asigure că persoana de care s-au îndrăgostit este serioasă și implicată. Altfel, riscă să alerge singuri, într-o cursă pierdută din start.
Horoscop 1 iulie 2019, Leu:
Nativilor din Leu le va fi greu să lucreze în echipă azi, deoarece alinierea stelelor va genera o destabilizare a stării lor de spirit. Asigurați-vă că luați în considerare cuvintele înainte de a le lăsa să iasă cu prea multă emoție. Încercați să vă petreceți timpul liber în mod creativ sau cu planificarea oricăror schimbări semnificative pe care vă așteptați să le faceți în curând, pentru a vă asigura că totul va funcţiona fără probleme atunci când va veni timpul.
Horoscop 1 iulie 2019, Fecioară:
Fecioara are parte de multe surprize astăzi. Este posibil să fiți reunit cu un vechi prieten sau să aflați că ați reușit să economisiţi suficient pentru a face o achiziție mult așteptată. Când vine vorba de lucru, asigurați-vă că faceți ceea ce trebuie să faceţi, dar nu forţaţi prea tare nota, pentru că nu vă ridică nimeni statuie. Spre seară s-ar putea să aflaţi de unele schimbări la locul de muncă, nu neapărat bune.
Horoscop 1 iulie 2019, Balanţă:
Balanţa încearcă să se rupă azi de vechile obiceiuri. Indiferent că este vorba despre fumat sau alt viciu, astăzi este ziua în care puteţi să începeți schimbarea. Aveți grijă de dvs. și asigurați-vă că acordați și ceva timp prietenilor dvs., în special dacă, de obicei, nu le acordaţi atenţia pe care o merită.
Horoscop 1 iulie 2019, Scorpion:
Pentru Scorpion, timpul poate însemna întreaga lume pentru tine astăzi, pentru că practic nu ai nici câteva minute pentru tine. Munceşti într-un ritm care, la un moment dat, deşi îţi aduce beneficii financiare, îţi va pune probleme de sănătate. Luaţi o pauză, respiraţi câteva ore aer curat, petreceți timp cu prietenii sau jumătatea voastră. Dacă sunteți singur, acum ar fi un moment minunat să întâlniți pe cineva nou. Bucuraţi-vă de viaţă.
Horoscop 1 iulie 2019, Săgetător:
Pentru Săgetători, această luni ar putea fi ziua alegerilor dificile. E posibil să fiți nevoiți să faceți o schimbare importantă fie la serviciu, fie în viața personală. E bine să priviți și partea bună, o decizie de schimbare vă va ajuta să scăpați de starea de nemulțumire care vă afectează, spune horoscopul. În relația cu apropiații, e posibil ca cineva să vă ceară un mic sprijin financiar. E o zi favorabilă pentru a face sport, de a vă ocupa de hobbyul vostru preferat și de a vă întâlni cu prietenii, întrevăd aștrii.
Horoscop 1 iulie 2019, Capricorn:
Astăzi, lucrurile merg lin pentru Capricorni. Ar fi bine însă să evitați conversațiile pe subiecte delicate, în special cu membrii familiei, recomandă horoscopul. De asemenea, la muncă, ar trebui să vă țineți de programul pe care îl aveți, ca să terminați la timp ce aveți de făcut. După-amiaza se întrevede o întâlnire romantică sau o întâlnire cu o persoană care vă aduce bunădispoziție.
Horoscop 1 iulie 2019, Vărsător:
Astăzi, dacă Vărsătorii au ceva foarte important de făcut, ar fi bine să verifice bine dacă e așa cum au planificat, înainte de a trece la acțiune. Dacă nu vă simțiți siguri, nu e o problemă dacă mai amânați câteva zile, spune horoscopul. E posibil totodată ca un prieten să vă ceară ajutorul astăzi și asta vă va da ocazia să cunoașteți o persoană cu totul specială.
Horoscop 1 iulie 2019, Peşti:
Pentru Pești, nu e o zi favorabilă în care să dovedească faptul că sunt perfecționiști. Ați putea pierde timp și riscați să vă simțiți copleșiți de mici probleme care, de obicei, se rezolvă repede, spune horoscopul. Dacă aveți în apropiere persoane cu experiență, ajutorul lor vă va prinde de folos, iar ziua va trece cu bine.
Berbecii au parte de surprize senzaţionale în această zi. Veţi face schimbări majore atât la serviciu, cât şi în viaţa sentimentală. Gândiţi-vă bine la voi, la dorinţele voastre şi la acele lucruri care vă fac fericiţi pe voi, înainte de toate. Iubirea nu poate fi cumpărată cu bani şi poţi construi un destin prin distrugerea altora. Seara aţi putea merge la cumpărături pentru a vă relaxa, e o perioadă de mari reduceri.
Horoscop 18 iunie 2019, Taur:
Tauri, nu luaţi decizii privind emoţiile. Acest lucru este valabil mai ales dacă lucraţi la un proiect important sau dacă lucraţi în echipă la serviciu. Fiţi rezonabili, înţelegeţi părerile altora şi aveţi răbdare cu cei care au nevoie de ajutor. De altfel, problemele din viaţa celor dragi pot să vă includă şi pe voi, în ideea cererii unor sfaturi importante. Fiţi buni, blânzi şi amabili cu cei în vârstă.
Horoscop 18 iunie 2019, Gemeni:
Gemeni, această zi va trece cu mult calm. Nu vă implicaţi în discuţii tensionate sau care pot declanşa un război, mai ales în viaţa sentimentală. Încercaţi să lăsaţi de la voi, să ajungeţi la un consens în ceea ce priveşte dorinţa fiecăruia. Aţi putea de altfel să vă reînnoiţi apartamentul, locuinţa. Poate câteva lucruri noi vor scoate atmosfera din mediocritate.
Horoscop 18 iunie 2019, Rac:
Astăzi nu e indicat să împărtăşeşti cuiva planurile tale personale, ideile creative sau proiectele de afaceri. Riscul să îţi fie furate şi copiate e mult prea mare. Plus că s-ar putea ca cineva să înceapă intenţionat să îţi pună beţe în roate. Pentru cei singuri, ziua aceasta e numai bună să răspundă semnelor de iubire.
Horoscop 18 iunie 2019, Leu:
Nu te poţi abţine şi vei face continuu observaţii dure celor dragi. Înainte de a face asta, analizează bine dacă e oportun. Ziua va fi una armonioasă şi va trece fără conflicte, dacă reuşeşti să păstrezi autocontrolul şi nu deveniţi excesiv de emotivi. Ai putea să începi serios să te gândeşti la ce doreşti în viitor de la tine. Umbrele trecutului îţi dau târcoale.
Horoscop 18 iunie 2019, Fecioară:
E puţin probabil să ai ocazia se te relaxezi. Va fi nevoie să te grăbeşti mereu undeva, să porţi discuţii sterile cu interlocutori intransigenţi şi să rezolvi o mulţime de probleme mici, casnice. Doar spre seară se întrevede ceva linişte. Profită pentru tine de acel timp. Poţi merge la fitness, sau la un centru Spa. Nu uita să le arăţi celor dragi că te interesează vieţile lor.
Horoscop 18 iunie 2019, Balanţă:
Balanţa astăzi este urmărită de probabilitatea întâlnirilor uimitoare, a întâmplărilor misterioase și a curiozităților savuroase. Nu este recomandat să vă faceți un plan strict, deoarece totul poate lua orice direcţie şi cel mai probabil, aceste planuri vor afecta circumstanțele favorabile. Este posibil ca în finalul acestei zile cineva să fie în brațele voastre, o pasiune mai veche de care nu aţi uitat niciodată.
Horoscop 18 iunie 2019, Scorpion:
Scorpionul să evite azi egoismul. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește profesia și cariera. Nu este recomandat să nu ajuți un coleg rămas în urmă la treburile profesionale. Seara, poate începe o conversație responsabilă, menită să determine viitorul familiei. Continuați să acţionaţi pe cont propriu, chiar dacă cele mai apropiate rude refuză să susțină această poziție. Marți nu este o zi potrivită pentru creativitate sau pentru noi achiziţii.
Horoscop 18 iunie 2019, Săgetător:
Pentru Săgetător, evenimentele de astăzi pot surprinde și să bucure. Poate fi o chestiune de creștere rapidă a carierei, o eliberare miraculoasă de la un deficit financiar sau o poveste de dragoste care va începe la câteva ore după o simplă întâlnire. De asemenea, este posibil ca un proiect de serviciu, considerat încheiat, să mai necesite o atenție deosebită.
Horoscop 18 iunie 2019, Capricorn:
Capricornii vor fi împovăraţi cu foarte multe sarcini. Nu sunt excluse probleme legate de profesie sau carieră. Cei care se află în funcţia actuală de multă vreme, pot începe să caute opțiuni mai profitabile pentru angajare. Astăzi, evitați activitățile extreme. Persoanelor mai în vârstă nu li se recomandă momentele de nostalgie. Pot duce la episoade prelungite de depresie.
Horoscop 18 iunie 2019, Vărsător:
Astăzi, Vărsătorii pot rata o şansă extraordinară. Există riscul ca, angajându-se în mod constant în problemele altor persoane, să rateze o șansă profitabilă în carieră. Seara, vă veţi relaxa la o cină împreună cu familia. Dacă aveţi un animal de companie, s-ar putea să apară câteva probleme de sănătate. Asiguraţi-vă că aveţi la îndemână numărul de telefon al medicului veterinar.
Horoscop 18 iunie 2019, Peşti:
Peştii sunt leneşi. Lene care, cel mai probabil, va interfera cu activităţile de peste zi. Marți va aduce rezultate bune doar celor care știu cum să profite de fiecare oră, minut, secundă. Ar trebui să petreceţi mai mult în aer liber. În ceea ce priveşte iubirea, nu este momentul potrivit pentru confesiuni. De asemenea, ar fi bine să vă abţineţi de la cheltuielile financiare mari și abuzul de alcool.
Zici Rac, zici gafă. De toate soiurile, în cele mai nepotrivite momente. Nativii din zodia Rac sunt pe cât de bine intenționați, pe atât de stranii. Nimic nu le iese, deși petrec ore întregi punând lumea la cale în cele mai mici detalii. Un singur lucru uită, să fie naturali și să asculte cu atenție ce spune persoana din fața lor, asta pentru a nu mai răspunde în cel mai ciudat mod posibil. Capabili oricând să producă o surpriză de proporții, Racii sunt genul de persoane pe care trebuie să le ai alături, dacă vrei să rămâi cu povești de spus nepoților. Chiar și așa, nativii din Rac sunt dureros de amuzanți și își revin mereu după o gafă, conștienți ca e doar o problemă de timp până vor comite alta. Motiv pentru care nu se stresează deloc.
Scorpion:
Puțini o dau în bară la fel de bine precum Scorpionii. Nici dacă s-ar pregăti nu le-ar ieși atât de original. Specializați pe gafe în dragoste, nativii din zodia Scorpion sunt pe cât de seducători, pe atât de dubioși. Un cuvânt spus la momentul nepotrivit și începe prăbușirea. Vor încerca din răsputeri să rezolva problema, doar pentru a da naștere la alte câteva zeci, până când bulgărele de bizarerii nu mai poate fi oprit. Bineînțeles, totul va culmina cu o gafă de proporții uriașe, numai bună de spus la petreceri. Nu e de mirare că noua cucerire a Scorpionilor o va șterge englezește, convinsă că, orice ar fi, data viitoare se va orienta către alte zodii. În rest, Scorpionii sunt mereu entuziasmați și amuzanți, deci nu va dura prea mult până vor găsi o persoană cel puțin la fel de bine pregătită în domeniu.
Pești:
Din clasament nu puteau lipsi Peștii, cu neobosita lor capacitate de a da naștere la momente de tăcere. Aproape că nu există ocazie în care nativii din această zodie să nu facă vreo boacănă. Cu suflet de copii și extrem de sensibili, le este aproape imposibil să interacționeze firesc cu cei din jur, fără a spune ceea ce nu trebuie spus sub nicio formă. De obicei, un secret pe care trebuiau să-l țină, după ce au promis solemn că sunt de încredere. Bineînțeles că nu intenționează niciodată să o dea în bară, căci altfel nu ar mai fi gafă, dar nici să se abțină nu pot. Mai devreme sau mai târziu, scapă nu un porumbel, ci vreo câteva zeci, dintre cei de rasă.
Berbecii fac ce fac şi complică mereu lucrurile în relaţia lor. Nevoia de situaţii palpitante este pentru ei mai mare decât cea de linişte sufletească.
Horoscop 17 iunie 2019, Taur:
Taurii sunt victime sigure ale lui Cupidon astăzi, însă de data aceasta săgeţile merg şi în cealaltă direcţie, aşa că, se poate naşte o frumoasă idilă.
Horoscop 17 iunie 2019, Gemeni:
Ochii nu mint, iar asta o vor simţi pe pielea lor Gemenii. Aceşti nativi încearcă să îşi ascundă sentimentele faţă de o persoană, însă... se dau de gol uşor.
Horoscop 17 iunie 2019, Rac:
Racii dau dovadă de spirit de sacrificiu. Ajută o persoană dragă care are mare nevoie de sprijinul lor iar binele le va fi întors înzecit.
Horoscop 17 iunie 2019, Leu:
Monotonia îi oboseşte psihic pe nativii Leu. Aşa că, odată instalată în relaţia de cuplu, lucrurile încep să ia o turnură... nefericită.
Horoscop 17 iunie 2019, Fecioară:
Lipsa de interes a persoanei iubite îi poate deranja pe nativii Fecioară care pot lua o decizie radicală. Poate fi vorba chiar de o despărţire.
Horoscop 17 iunie 2019, Balanţă:
Balanțele pot trăi un moment decisiv în plan sentimental. Relaţia lor poate ajunge la un nou nivel şi pot bate clopote de nuntă.
Horoscop 17 iunie 2019, Scorpion:
Scorpionii învaţă din greşelile trecutului. Pot fi puşi într-o situaţie complicată, unde să se surprindă pe ei înşişi cu felul de a acţiona.
Horoscop 17 iunie 2019, Săgetător:
Săgetătorii sunt cam pretenţioşi, cam morocănoşi şi tind să ceară prea mult partenerului. Puţină empatie le-ar ţine relaţia pe linia de plutire.
Horoscop 17 iunie 2019, Capricorn:
Nativii Capricorn sunt extrem de autoritari şi cer să primească tot ceea ce vor pe loc. Un astfel de comportament i-ar putea pune pe fugă pe ceilalţi.
Horoscop 17 iunie 2019, Vărsător:
Veşti excelente în dragoste pentru Vărsători, în special pentru cei ce tânjesc după o poveste de dragoste. Ziua s-ar putea încheia cu o surpriză uriaşă.
Horoscop 17 iunie 2019, Peşti:
Peştii simt nevoia de puţină adrenalină în relaţia de cuplu, aşa că pot isca voit nişte discuţii aprinse cu persoana iubită, care să nu se termine deloc bine.
Cei născuţi în zodia Berbecului sunt sfătuiți să găsească soluții alternative la problemele care îi macină. Este posibil ca dificultățile să fie depășite mult mai ușor dacă se renunță la prejudecăți - de obicei, cea mai simplă rezolvare este și cea mai bună. Nu complica lucrurile mai mult decât este necesar. Dacă răul a fost făcut, îndreaptă-l cât mai rapid și treci mai departe, cu lecția învățată, dar fără regrete.
Horoscop 17 iunie 2019, Taur:
Ocaziile zboară pe lângă Tauri, dar mintea lor este în cu totul altă parte. Mai exact, la o persoană care le face ochi dulci. Tendința nativilor din această zodie de a încurca oalele îi pune în situații dintre cele mai neașteptate și nu de puține ori pierd pe toate planurile. Atenție la ce se întâmplă la serviciu, oportunitățile vin rar și pleacă repede, nu e cazul să pierzi momentul.
Horoscop 17 iunie 2019, Gemeni:
Ochii nu mint și nu o vor face niciodată. Este lecția pe care o învață nativii din Gemeni, după o încercare nereușită de a-și ascunde sentimentele față de o persoană atrăgătoare. Se vede totul în privirea lor, iar a discuta cu ochii închiși nu este o soluție. Mult mai simplu ar fi ca Gemenii să spună sincer ceea ce simt sau, cel puțin, să propună o ieșire în doi. Mesajul va fi înțeles, iar tensiunea spulberată. Cine știe, poate șansele sunt mult mai mari decât își imaginează ei.
Horoscop 17 iunie 2019, Rac:
Spiritul de sacrificiul al Racilor va salva o persoană dragă dintr-o problemă extrem de delicată. Puțini sunt cei care ar lua toată vina asupra lor, doar pentru a-și ajuta un prieten la nevoie. Pentru Raci, însă, nici nu se pune problema de a proceda altfel. Ba, mai mult, vor avea grijă că această persoană să scape basma curată, chiar dacă nimeni nu va afla niciodată adevărul, iar ei vor fi considerați țapi ispășitori.
Horoscop 17 iunie 2019, Leu:
Ziua aceasta e puţin probabil să-ţi aducă vreun disconfort. Cel mai probabil se va repeta ceea ce s-a mai întâmplat în prima zi dintr-o nouă săptămână de muncă. Efectul de deja vu va fi amplificat de conversaţii monotone, întâlniri aproape plictisitoare cu aceiaşi oameni ca în fiecare zi. Ca să întrerupi acest ciclu ce aminteşte de Ziua Cârtiţei, poţi încerca să te gândeşti la ceva frumos. Poţi chiar încerca o mică schimbare de stil.
Horoscop 17 iunie 2019, Fecioară:
Ai putea să fii deranjat astăzi de acţiunile unei rude apropiate. Poate fi vorba de indiferenţa unui dintre membri familiei tale, sau de lipsa de interes în chestiuni de amor. Nu e cazul să începi astăzi un proiect amplu de renovare a casei, sau de construire a unei case de vacanţă, nici să te apuci de grădinărit, există riscul ca acest proiect să nu fie chiar unul perfect.
Horoscop 17 iunie 2019, Balanţă:
Astăzi e oportun să iei decizia de a face un pas crucial. E posibil să fie vorba despre căutarea unui noi job, sau să pui punct actualei tale relaţii, sau să schimbi casa în care locuieşti. Dacă nu eşti pregătit moral pentru o schimbare radicală, gândeşte-te să îţi faci viaţa altfel, păstrând coordonatele esenţiale. Poţi să petreci câteva ore făcând planuri de viitor.
Horoscop 17 iunie 2019, Scorpion:
Ar trebui să faci ceva pentru a ridica nivelul tău profesional. Fie o pregătire specială, fie seminarii, fie informaţii pe care le obţii din resurse virtuale. Important e să simţi că te străduieşti să asimilezi ceva ce încă nu îţi este accesibil. Acest sfat e valabil şi dacă te gândeşti la sentimente. E bine să îţi reafirmi dragostea pentru cei dragi. Iar dacă eşti singur, e momentul să înţelegi greşelile din trecut, pentru a găsi marea iubire.
Horoscop 17 iunie 2019, Săgetător:
Norocul îi zâmbeşte astăzi Săgetătorului, iar ziua e perfectă pentru începutul unor afaceri foarte bănoase sau semnarea unor contracte foarte importante în activitatea ta. Cei care dau astăzi anumite examene le vor lua foarte uşor. De asemenea, succesul este prezent şi în afacerile personale. Totuşi, nu cereți imposibilul din partea jumătăţii voastre.
Horoscop 17 iunie 2019, Capricorn:
Capricornul azi va avea o mică problemă în ceea ce priveşte autoritatea. În încercarea de a fi poate prea prietenos cu anumite persoane există riscul de a nu fi luat prea în serios, deci puţin ignorat în ceea ce priveşte unele decizii majore. Poate că nu ar trebui să vă asumați un rol atât de complex, vorbind despre poziția de lider şi să mai aşteptaţi puţin.
Horoscop 17 iunie 2019, Vărsător:
Vărsătorul în această zi nu ar trebui să exprime liber ceea ce gândeşte. Există riscul ca cuvintele adresate autorităților să provoace furie și chiar pierderea unui loc de muncă. De asemenea, cei care caută iubire nu trebuie să respingă chiar toate avansurile unei persoane, doar pentru că există o diferență de vârstă între voi. Dragostea e un lucru minunat şi nu e cazul să vă ascundeţi sentimentele în spatele ruşinii.
Horoscop 17 iunie 2019, Peşti:
Peştii vor avea o zi de luni aproape complet plictisitoare, fără vreo dramă sau chestii senzaţionale. Concentraţi-vă pe afaceri profesionale, pentru că se anunţă un rezultat demn de luat în seamă pe plan financiar. Cei care lucrează pentru ei înșiși pot căuta idei noi sau se pot gândi la extinderea afacerii lor. În ceea ce privește sfera sentimentelor, aici predomină o atmosferă plină de evenimente.
Dragi Berbeci, evitați astăzi persoanele negativiste, cele care se plâng de tot felul de lucruri, pentru că nu merită nimic să vă stricați starea de spirit excelentă.
Horoscop 16 iunie 2019, Taur:
Săptămâna se încheie cu o veste foarte bună pentru Tauri. O problemă care le-a dat mari bătăi de cap în ultimele zile își va găsi astăzi rezolvare.
Horoscop 16 iunie 2019, Gemeni:
Mare grijă cui dezvăluiți un secret, dragi nativi Gemeni, pentru că nu toți apropiații în care aveți încredere o și merită!
Horoscop 16 iunie 2019, Rac:
Dragi nativi Rac, ați putea fi implicați într-un mic conflict pe care încercați din răsputeri să îl aplanați, mai ales că privește pe cineva drag vouă.
Horoscop 16 iunie 2019, Leu:
Nativii Leu sunt cam plini de ei, puțin aroganți, însă se simt foarte bine așa, pentru au și motive în urma unei reușite foarte mari. Se anunță o zi cu motive de sărbătoare.
Horoscop 16 iunie 2019, Fecioară:
Nu este recomandat ca Fecioarele să se implice în noi proiecte, ci mai degrabă să aștepte puțin. Nu este o perioadă prielnică începuturilor sau investițiilor.
Horoscop 16 iunie 2019, Balanţă:
Balanțele decid că nimic nu este astăzi mai important decât relaxarea lor, așa că pot chiar să își închidă telefonul, să își ia o carte și să petreacă timp în natură, o idee cum nu se putea mai bună.
Horoscop 16 iunie 2019, Scorpion:
O surpriză de proporții ii poate aștepta pe Scorpioni. Vizita pe nepusă masă sau un telefon al cuiva la care chiar s-au gândit, întâmplător sau nu, în ultima vreme.
Horoscop 16 iunie 2019, Săgetător:
Chiar dacă astăzi ar vrea doar să își reîncarce bateriile, Săgetătorii abia că vor avea timp să respire. Îi poate aștepta un drum lung, plin de peripeții, însă nu le va părea prea rău.
Horoscop 16 iunie 2019, Capricorn:
Capricornii încearcă să mulțumească pe toată lumea iar în final se pot trezi cu reproșuri. Mai bine ați fi mai rezervați atunci când vine vorba de a va dedica timpul altora.
Horoscop 16 iunie 2019, Vărsător:
Este o zi pentru noi experiențe în cazul Vărsătorilor. Pot încerca lucruri noi, poate un sport nou, o activitate de care nu au mai avut parte.
Horoscop 16 iunie 2019, Peşti:
Comunicarea și sinceritatea sunt ingredientele de bază pentru bunul mers al relației, dragi Pești, așa că doar acestea vă pot rezolva micile probleme din relația voastră.
Nativii din zodia Rac construiesc cu greu o relație de succes. Cu standarde imposibil de atins, vor să găsească perfecțiunea în persoana iubită, iar asta îi face să piardă timp și resurse importante. De altfel, nu prea au cum să găsească acel om ideal, mai ales când ei sunt plini de probleme nerezolvate și nesiguri până în pânzele albe. Vor avea nevoie de ani buni și multe experiențe dureroase pentru a ajunge să înțeleagă că, oricât și-ar dori ca fanteziile să devină realitate, e un pariu pierdut din start. De altfel, Racii par a ține cu dinții să învețe pe propria piele toate lecțiile posibile. Asta deși observă greșelile celor din jur și ar putea trage concluziile necesare fără a mai pierde ani întregi.
Capricorn:
Nici Capricornii nu au prea mult noroc în dragoste, mai ales în tinerețe. Inconstanți și puși mai mereu pe joacă, nu reușesc să stăpânească arta compromisului, preferând să plece, la propriu, atunci când lucrurile nu merg cum și-ar fi dorit. Nu e de mirare că vor pierde oameni alături de care ar fi putut avea un viitor frumos. Unii Capricorni vor rămâne prizonierii unei prime iubiri care le-a dat lumea peste cap, refuzând să accepte că așa e viața și unele relații se sfârșesc, indiferent de clipele frumoase petrecute împreună. Abia atunci când își vor găsi echilibrul interior și vor privi realitatea cu toate culorile ei vor reuși să întâlnească persoana potrivită.
Pești:
Unii nativi din zodia Pești sunt de o naivitate incompatibilă cu o relație de iubire. Pur și simplu lucrurile nu se întâmplă ca în filmele de dragoste, cavalerii pe cai albi sunt mai rari în zilele noastre și nu prea mai apar din senin la porțile castelului. Închiși în lumea lor, Peștii refuză, inconștient, să se aventureze în necunoscut, preferând să stea la adăpost de lumea pe care o percep ca fiind plină de intenții ascunse. Însă această este rețeta perfectă pentru o lungă perioadă de singurătate. Abia atunci când nativii din zodia Pești vor accepta că fiecare om are defectele lui, iar dragostea înseamnă să vezi dincolo de ele, vor găsi ceea ce-și doresc. Va dura ceva timp, dar va merita.
Nativii Berbec au foarte mult potenţial, dar nu îl folosesc atât cât ar trebui. De ce? Pentru că sunt pur şi simplu delăsători, leneşi. Ei înţeleg că pot face lucruri uimitoare şi că au o capacitate de a crea proiecte cu mari şanse de câştig, dar preferă să fie împinşi de la spate şi să lase totul în voia sorţii. „Dacă e să se întâmple, se întâmplă, nu mă complic” este expresia cel mai des întâlnită la Berbeci.
Vărsător:
Nativii Vărsător ar putea face multe, dar de ce să facă ceva când ar putea să doarmă? Practic este activitatea lor preferată, iar dacă apare şi un serial nou şi au la îndemână mâncare şi băutură, sunt şanse să nu-i vezi la faţă cu zilele. Au tendinţa de a fi introvertiţi, dar nu pentru că nu au ceva de spus, de arătat sau pentru că timiditatea face parte din felul lor de a fi, ci pur şi simplu preferă să nu se complice cu activităţi pe care le pot face mai târziu. „Încep de mâine” este replica pe care o auzi cel mai des din gura lor.
Pești:
Cei aflaţi sub acest semn zodiacal nu au nicio tragere de inimă, mai ales când vine vorba de sfera finanţelor. Dacă s-ar putea, n-ar munci o zi în viaţa lor. Sunt foarte leneşi şi cu greu rezistă într-un loc de muncă mai mult de câteva luni. Îşi schimbă serviciul frecvent pentru că ori nu se trezesc la timp, ori nu depun prea mult efort spre nemulţumirea superiorilor care mai apoi iau măsuri. Nu le place să fie cicăliţi, dar fără să fie împinşi de la spate de cineva nici n-ar face prea multe. „Găsesc eu o rezolvare” este expresia de bază care îi caracterizează pe Peşti.
Cei născuţi în zodia Berbecului sunt sfătuiți să evite persoanele conflictuale și vampirii energetici, în ultima zi a săptămânii. Câteva clipe de liniște, în care analizezi săptămâna ce a trecut, îți va reda entuziasmul și pofta de viață. Nu ezita să dai piept cu problemele care te-au măcinat în trecut, chiar dacă numai la nivel mental. Dilemele devin cu adevărat mari doar dacă le ignori.
Horoscop 16 iunie 2019, Taur:
Cei născuţi în zodia Taurului vor învăța o lecție de viață prețioasă de la un prieten apropiat sau un membru al familiei, care a trecut prin clipe dificile. Adevăratele tragedii sunt doar la un pas distanță, atunci când refuzi să privești realitatea așa cum este ea. Nativii din Taur care se plâng prea mult de greutăți vor înțelege că, de fapt, nu au niciun motiv de supărare. Din contra, ar trebui să fie fericiți că îi au pe cei dragi alături. Iar asta e suficient.
Horoscop 16 iunie 2019, Gemeni:
Cei născuţi în zodia Gemenilor se joacă cu focul, iar șansa de a scăpa basma curată sunt foarte mici. Între două nu te plouă, dar nici bine nu îți este. Așa că cei care jonglează cu inimi să se pregătească pentru impact. Mai devreme sau mai târziu, secretul va ieși la iveală. Și, de obicei, astfel de situații nu prea se rezolvă calm, cu explicații. Dacă te afli într-o asemenea ipostază încearcă să ieși înainte de momentul zero.
Horoscop 16 iunie 2019, Rac:
Cei născuţi în zodia Racului trăiesc ceea ce credeau că li se întâmplă doar altora - o poveste de iubire cu o persoană mult mai tânără. Iar gura lumii va avea grijă să comenteze subiectul pe larg. Nativii din zodia Rac care își fac probleme referitoare la bârfe ar trebui să-și aducă aminte că nu străinii decid ce e mai bine pentru ei și, oricum, cine a spus că vârsta este doar o cifră a avut dreptate. Sentimentele nu țin calculul anilor.
Horoscop 16 iunie 2019, Leu:
Nu te lăsa acaparat de grija doar pentru tine însuţi. Mai ales că dacă nu împărtăşeşti cu cei din preajma ta ce te frământă, rişti o depresie. Aşa că cel mai potrivit e să discuţi cu cineva pe care îl consideri foarte apropiat. Nu ar fi rău să încerci să creşti confortul spaţiului personal de la tine de acasă. Iar terapia prin muncă ar putea să-ţi readucă bucuria în viaţă şi să îndrepte starea de spirit.
Horoscop 16 iunie 2019, Fecioară:
Nu e momentul să începi vreun proiect care cere consum de timp. Circumstanţe nefavorabile vor împiedica punerea în aplicare a acestui fel de proiect. Prioritatea ta astăzi ar trebui să fie cum îţi petreci timpul liber, cititul, mersul pe jos în aer curat, vizite în locuri care îţi stârnesc interesul. Nu e momentul să faci confesiuni în dragoste.
Horoscop 16 iunie 2019, Balanţă:
E posibil să ai nevoie de linişte astăzi. E posibil să simţi o oboseală pregnantă din cauza vieţii sociale tumultoase. Aşa că nu strică să opreşti telefonul pentru o vreme, lasă reţelele de socializare deoparte şi refuză invitaţiile de a merge în vizite. Totodată, abţine-te de la cumpărături inutile, mai ales cele despre care crezi că ţi-ar îmbunătăţi garderoba.
Horoscop 16 iunie 2019, Scorpion:
Vei avea parte de o surpriză plăcută astăzi. Un cadou mic, dar încântător vei primi de la cineva special. Nu strică să înveţi să te bucuri şi de lucrurile mai puţin materiale. Încearcă să aduni vibraţiile pozitive de la oamenii din jurul tău, inclusiv de la cineva pe care ai pus ochii de mai multă vreme. Ai şanse să reaprinzi o pasiune care lâncezeşte de ceva timp în viaţa ta.
Horoscop 16 iunie 2019, Săgetător:
Săgetătorul îşi va petrece această zi destul de monoton. Poate că este chiar nevoie să mai aruncaţi o privire pe proiectul de la serviciu. Luaţi în calcul ca după-amiaza să petreceți momente de relaxare sau chiar romantism. Există și o șansă să descoperiţi un un nou hobby, care vă va aduce relaxare și venituri destul de bune.
Horoscop 16 iunie 2019, Capricorn:
Capricornul, în această zi, nu va fi sigur în tot ceea ce este legat de domeniul emoţiilor. Există riscul să pierdeți atenția cuiva sau să manifestați indiferență celui care voia să fie auzit. Luând în considerare această previziune, nu te lăsa păcălit de logică şi deschide-ţi sufletul.
Horoscop 16 iunie 2019, Vărsător:
Vărsătorul astăzi poate încerca lucruri noi. Ziua va trece destul de repede și fără prea multă oboseală, aşa că este foarte potrivită potrivit pentru întâlniri prietenoase, creativitate personală, excursii scurte în locuri pitorești și pentru romantism. Dacă sunteți în căutarea dragostei, atunci ar trebui să vă uitați la vechii prieteni. Poate că unul dintre ei vă poate oferi o adevărată fericire.
Horoscop 16 iunie 2019, Peşti:
Peştii astăzi vor fi împiedicaţi de ceva sau cineva să comunice clar ceea ce îşi doresc să facă. Pentru a evita astfel de incidente, profitați de ziua de azi și mergeți într-o mică excursie. Efectuați un plan în avans, astfel încât totul să fie interesant și nu plictisitor. Cu toate acestea, dacă nu vă simțiți nevoit să mergeți într-o excursie, atunci alternativ, puteți rămâne în casă și vă puteți aloca timp pentru odihnă. Opriți telefonul, evitați internetul și alte mijloace de comunicare cu lumea exterioară.
Berbecii își îndreaptă atenția în această săptămână asupra familiei și locuinței, sectoare unde vor dori să aducă o reîmprospătare a situației. Cu adevărat important va fi interesul pe care acești nativi îl vor acorda propriilor principii și convingeri de viață. Schimbări remarcabile de personalitate, de viziune și de mentalitate se pot petrece acum și nu este exclus ca acestea să aibă legătură, să fie favorizate inclusiv de o călătorie. Este momentul să lase în spate trecutul și să privească cu mai multă încredere și optimism către viitor.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Taur:
Taurii se concentrează pe studiu în această săptămână și chiar se pot înscrie la cursuri de dezvoltare personală sau de formare profesională. Este o perioadă bună pentru a-și reconsidera niște aspirații și planuri de viitor, dar și pentru a face diferite schimbări în plan material. Poate fi vorba chiar de o schimbare a locului de muncă sau a locuinței. Inclusiv din punct de vedere financiar vedem ca nativii să fie interesați să încheie/să deschidă o nouă etapă și nu este exclus ca unii nativi să-și dorească să pornească mai departe pe cont propriu.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Gemeni:
Cei născuți în zodia Gemeni se concentrează pe găsirea de noi modalități de a-și crește veniturile și de aici pot începe o serie de reevaluări legate de locul de muncă, dar și de modul în care-și administrează banii în familie. Va fi o perioadă favorabilă din punct de vedere financiar, iar determinarea nativilor le va aduce ocazii de a-și îndeplini dorințele. La capitolul sentimental, nativii pot încheia o etapă în cuplu, pot decide să treacă la alt nivel, însă nu le va fi ușor să ia decizia.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Rac:
Cei născuți în zodia Rac au parte de o perioadă foarte bună în care nativii se vor bucura de energie și determinare să-și îndeplinească toate acele dorințe și idealuri la care visau de ceva vreme. Pentru unii nativi atenția va cădea asupra locului de muncă, unde vor dori să facă schimbări, să încheie o etapă sau poate vor avea de ales între două oferte de job, în timp ce pentru alți nativi atenția va cădea asupra zonei sentimentale, capitol la care, de asemenea, vor face unele reevaluări și reconsiderări de opinie. Este o perioadă de manifestare a emoțiilor și sentimentelor față de cei din jur.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Leu:
Cei născuți în zodia Leu au parte de o perioadă de reanaliză interioară. Nativii se pot întoarce în trecut pentru a analiza niște decizii pe care le-au luat și nu este exclus ca acum să decidă încheierea/deschiderea unei etape legate de zona sentimentală, de o relație, poate de o aventură, dar și legate de zona parteneriatelor de afacere, a contractelor. La modul general, este o perioadă bună pentru luat decizii radicale și definitive. Se întrevăd discuții legate de copii, de creșterea și educația lor sau de conceperea unui copil. Pe de altă parte, nativii sunt sfătuiți să fie mai realiști cu privire la locul de muncă, la niște aspirații profesionale.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Fecioară:
Cei născuți în zodia Fecioară au parte de o săptămână bună din punct de vedere sentimental. Nativii singuri pot întâlni noi persoane cu care să lege relații, dar nu este exclus nici ca o persoană din trecut să se întoarcă în viața lor. Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru discuții cu membrii familiei și pentru finalizarea unor acțiuni care vizează locuința. În zona profesională pot avea parte de discuții și negocieri legate de un contract, de o afacere, poate chiar de o funcție.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Balanţă:
Cei născuți în zodia Balanță sunt foarte sociabili în această perioadă și dornici să lege noi prietenii. În sectorul profesional, nativii vor consuma multă energie și poate fi un moment favorabil pentru a ieși în față, pentru a se pune în evidență. În plus, vor fi atrași de zona intelectuală și vor căuta să-și redefinească niște valori în acest sens. Spiritualitatea și credința vor fi atracții ale acestei săptămâni. Pe de altă parte, se cere evitarea conflictelor cu membrii familiei care pot degenera și pot strica buna dispoziție a nativilor.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Scorpion:
Cei născuți în zodia Scorpion pot avea parte de o serie de oportunități care sosesc din străinătate sau care au legătură cu o persoană de dincolo de granițele țării. Nativii pot pleca acum în călătorii, însă poate fi și vorba de o schimbare de domiciliu. Zona financiară va fi de interes și nativii pot gândi, pot căuta noi modalități de a-și îmbunătăți veniturile. Posibil ca un proiect să se încheie acum și aceștia să culeagă roadele. În plan sentimental este posibil să fie bulversați de o persoană pe care o cunosc acum sau care face parte din trecutul lor.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Săgetător:
Cei născuți în zodia Săgetător au parte de o perioadă benefică vindecărilor karmice. Nativii pot reuși să se împace cu persoane din trecut, să restabilească echilibrul în viața personală. De asemenea, pot fi tentați să investească bani în bunuri materiale, aspect care nu este negativ, dar cere prudență. Cei care-și doresc schimbarea locului de muncă pot începe acum căutările și chiar pot primi oferte interesante. O serie de principii de viață, care pot avea legătură cu relația de cuplu, pot fi privite acum cu alți ochi.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Capricorn:
Cei născuți în zodia Capricorn pot traversa o perioadă de interiorizare, timp în care să-și facă ordine, curățenie în amintiri, gânduri și chiar sentimente legate de trecut. Sunt sfătuiți să fie mai atenți la sănătate, care poate fi destul de încercată în această săptămână și le poate da niște planuri prestabilite peste cap. Din punct de vedere partenerial se anunță multă acțiune. Unii nativi pot decide să încheie un capitol care nu mai funcționează în cuplu sau în afaceri, în timp ce alți nativi pot semna noi contracte, de căsătorie sau parteneriate profesionale.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Vărsător:
Cei născuți în zodia Vărsător își canalizează energia asupra muncii și sănătății, capitole la care vor să aducă îmbunătățiri, să strălucească. De asemenea, pot avea parte de idei originale care să-i pună în evidență, iar zona creativă va fi de interes acum. Zona relațională este bine aspectată, fie că vorbim de relația cu persoana iubită sau prelația cu prietenii și persoanele dragi din viața lor și pot lua decizii importante bazate pe intuiție.
Horoscop 17-23 iunie 2019, Peşti:
Cei născuți în zodia Pești par să fie foarte interesați de zona sentimentală, fie de o persoană anume, fie de consolidarea relației de cuplu. Nativii vor fi mai deschiși în exprimarea sentimentelor, însă declarațiile lor de dragoste pot fi exagerate. Nativii vor trece prin confuzii sentimentale, pot realiza că niște vise doar iluzii și pot avea ușoare crize de personalitate. Pe de altă parte, din punct de vedere al carierei este o perioadă foarte bună pentru a se pune în evidență și a se face remarcați și astfel nu este exclus să fie propuși pentru o funcție.
Întreabă un Rac ce are de gând să facă, în dragoste și vei obține o tăcere lungă. Idei ar avea, chiar foarte multe, doar că între teorie și practică se așterne bezna. Le trec mii de gânduri prin cap, cele mai multe din domeniul SF, iar atunci când vine momentul să aleagă o direcție îngheață și preferă să șteargă englezește, fizic sau mental. Când totuși se aliniază aștrii iar Racii reușesc să ducă la capăt un plan, vor avea grijă să-l strice imediat, printr-un gest ciudat sau inoportun. Asta ca să fie siguri că motive de meditat, în perioada următoare. Partea bună e că sunt amuzanți - cel puțin dacă îi privești din exterior. Alături de ei, însă, îți va trebui o centură de siguranță și multă răbdare, pentru că show-ul e garantat.
Scorpion:
Campionii răzgândirilor. Dacă un Scorpion îți spune clar ce vrea să facă și când, poți fi sigur că e invers. Și sub nicio formă la momentul anunțat. Nativii din această zodie sunt mult prea entuziasmați de viață pentru a se ține de o singură promisiune, motiv pentru care vor face câte două pe zi, după pofta inimii. În dragoste Scorpionii, recunoscuți pentru pofta lor de aventură, vor sări din floare în floare, în căutarea unui partener ideal care, de altfel, nu există. Vor exista, în schimb, explicații dintre cele mai interesante. Ascultă un Scorpion când vorbește despre sentimentele lui dar nu uita să notezi, pentru că vei obține material de roman.
Pești:
Peștii au impresia că merg înainte, pe un drum clar și bine stabilit, însă nu fac decât să se învârtă haotic, în funcție de emoțiile de moment. Cu suflete de copii și caractere de adolescenți, Peștii sunt prin definiție răzvrătiții zodiacului, deopotrivă sinceri și misterioși. Sinceri, atunci când spun că vor lua o decizie, misterioși atunci când o pun în aplicare - ciudat, stângaci și de cele mai multe ori prea târziu. În rest, Peștii sunt ființe absolut adorabile, dacă renunți la pretenția de a-i cunoaște cu adevărat. Nu poți afla cum este o persoană în realitate când nici ea nu știe și, chiar dacă ar ști, oricum s-ar schimba a doua zi.