Aceste 3 zodii sunt specialiste în gafe...

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Aceste 3 zodii sunt specialiste în gafe...


Rac:

Zici Rac, zici gafă. De toate soiurile, în cele mai nepotrivite momente. Nativii din zodia Rac sunt pe cât de bine intenționați, pe atât de stranii. Nimic nu le iese, deși petrec ore întregi punând lumea la cale în cele mai mici detalii. Un singur lucru uită, să fie naturali și să asculte cu atenție ce spune persoana din fața lor, asta pentru a nu mai răspunde în cel mai ciudat mod posibil. Capabili oricând să producă o surpriză de proporții, Racii sunt genul de persoane pe care trebuie să le ai alături, dacă vrei să rămâi cu povești de spus nepoților. Chiar și așa, nativii din Rac sunt dureros de amuzanți și își revin mereu după o gafă, conștienți ca e doar o problemă de timp până vor comite alta. Motiv pentru care nu se stresează deloc.






Scorpion:

Puțini o dau în bară la fel de bine precum Scorpionii. Nici dacă s-ar pregăti nu le-ar ieși atât de original. Specializați pe gafe în dragoste, nativii din zodia Scorpion sunt pe cât de seducători, pe atât de dubioși. Un cuvânt spus la momentul nepotrivit și începe prăbușirea. Vor încerca din răsputeri să rezolva problema, doar pentru a da naștere la alte câteva zeci, până când bulgărele de bizarerii nu mai poate fi oprit. Bineînțeles, totul va culmina cu o gafă de proporții uriașe, numai bună de spus la petreceri. Nu e de mirare că noua cucerire a Scorpionilor o va șterge englezește, convinsă că, orice ar fi, data viitoare se va orienta către alte zodii. În rest, Scorpionii sunt mereu entuziasmați și amuzanți, deci nu va dura prea mult până vor găsi o persoană cel puțin la fel de bine pregătită în domeniu.






Pești:

Din clasament nu puteau lipsi Peștii, cu neobosita lor capacitate de a da naștere la momente de tăcere. Aproape că nu există ocazie în care nativii din această zodie să nu facă vreo boacănă. Cu suflet de copii și extrem de sensibili, le este aproape imposibil să interacționeze firesc cu cei din jur, fără a spune ceea ce nu trebuie spus sub nicio formă. De obicei, un secret pe care trebuiau să-l țină, după ce au promis solemn că sunt de încredere. Bineînțeles că nu intenționează niciodată să o dea în bară, căci altfel nu ar mai fi gafă, dar nici să se abțină nu pot. Mai devreme sau mai târziu, scapă nu un porumbel, ci vreo câteva zeci, dintre cei de rasă.






Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS