Horoscopul banilor și al carierei, 19-25 august 2019

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscopul banilor și al carierei, 19-25 august 2019


Horoscop 19-25 august 2019, Berbec:

Miercuri și joi, Luna tranzitează casa banilor și a bunurilor obținute prin munca proprie, motiv pentru care s-ar putea să te întâlnești cu unele oportunități valoroase de a-ți suplimenta veniturile ori de a valorifica o parte din economiile pe care le-ai realizat în ultima vreme. De vineri încolo, Soarele traversează casa muncii, indiciu cum că randamentul tău se potențează vizibil.


Horoscop 19-25 august 2019, Taur:

În cazul tău, Luna tranzitează vineri și sâmbătă casa banilor și a bunurilor câștigate prin munca proprie, indiciu cum că atunci ai putea primi o primă sau o bursă ori reușești să-ți rotunjești bugetul prin profiturile realizate dintr-o activitate profesională. De oportunități nu duci lipsă, iar tot ce trebuie să faci este să le observi la timp și să profiți de ele cât mai curând posibil.


Horoscop 19-25 august 2019, Gemeni:

Luni și marți, concentrează-te pe planuri de viitor și proiectele de grup în care ești implicat(ă). Dacă ai spirit de inițiativă, s-ar putea să legi relații importante în aceste zile cu persoane care îți împărtășesc idealurile și viziunile. La fel de posibil este să dai peste niște oameni care cred în tine și care sunt dispuși să investească în visurile tale.






Horoscop 19-25 august 2019, Rac:

Lunea și marțea vin la pachet cu oportunități de afirmare în plan profesional. Ai șansa așadar să atragi atenția asupra abilităților și performanțelor tale, dar și să-ți cultivi relația cu superiorii. În următoarele două zile, caută să te concentrezi pe proiectele de grup și planurile de viitor. Cere feedback-ul prietenilor sau al celor care au avut inițiative similare. O părere obiectivă nu-ți strică.


Horoscop 19-25 august 2019, Leu:

Venus pătrunde miercuri în casa banilor și a bunurilor dobândite prin munca proprie, semn că începând cu a doua parte a săptămânii te întâlnești cu mai multe oportunități de a face profituri, fie la serviciu, fie pe plan extraprofesional. Caută așadar să profiți de ele de îndată ce apar și nu uita să pui o parte din câștiguri deoparte, mai ales dacă te așteaptă perioada de concediu.


Horoscop 19-25 august 2019, Fecioară:

Luni și marți, Luna se mișcă prin casa banilor și a bunurilor dobândite și/ sau deținute alături de partenerul de viață și/ sau de afaceri. Iată un prilej bun să vă gândiți la modalități de investiție a economiilor pe care le-ați realizat până acum. În următoarele două zile, așteaptă-te la delegații sau drumuri pe la instituțiile statului. Vineri și/ sau sâmbătă, se arată oportunități de afirmare.






Horoscop 19-25 august 2019, Balanţă:

Zilele de luni și marți sunt propice întrevederilor profesionale și negocierilor, cu atât mai mult dacă vizează debutul unor colaborări sau unele adiții valoroase la portofoliul tău de clienți. În următoarele două zile, ați putea discuta mai pe îndelete aspectul financiar al acestor parteneriate, mai ales dacă aceste discuții nu au ajuns la vreo concluzie satisfăcătoare în zilele de dinainte.


Horoscop 19-25 august 2019, Scorpion:

Tot atunci, dispui de un randament mai mare, dar și presiunea care atârnă pe umerii tăi este destul de mare. În următoarele două zile, adică miercuri și joi, caută să te concentrezi mai mult pe relația cu colaboratorii și clienții. În cursul sau în jurul zilei de miercuri, s-ar putea să te întâlnești cu multe oportunități de afirmare în plan social. Caută să te bucuri de ele așa cum se cuvine.


Horoscop 19-25 august 2019, Săgetător:

Tot la mijlocul săptămânii te bucuri de zilele în care nivelul tău de productivitate este cel mai ridicat. Caută așadar să-ți ordonezi programul în așa fel încât să-ți programezi pe miercuri și joi sarcinile de serviciu cele mai dificile. În caz contrar, există riscul să nu le poți susține cu energia de care au nevoie în alte zile. Cu cât îți prioritizezi mai bine activitățile, cu atât mai bine pentru tine.






Horoscop 19-25 august 2019, Capricorn:

În cursul sau în jurul zilei de miercuri, se arată un moment bun să discuți posibilități de investiție cu partenerul de viață și/ sau afaceri. Iată o posibilitate bună să vă valorificați economiile pe care ați reușit să le realizați în ultima vreme. Vineri și sâmbătă, dacă lucrezi, te bucuri de un randament crescut, numai bun cât să furi startul la începutul săptămânii viitoare.


Horoscop 19-25 august 2019, Vărsător:

Venus ajunge miercuri în casa banilor și a bunurilor deținute și/ sau dobândite în asociere cu partenerul de viață și/ sau de afaceri, ceea ce înseamnă că ar putea apărea oportunități de investiție în asociere cu ei. Așadar, dacă urmăriți să creșteți profiturile sau să faceți ceva cu economiile pe care le-ați realizat până acum, acum ar fi momentul potrivit să vă gândiți la aceasta.


Horoscop 19-25 august 2019, Peşti:

Luni și marți, Luna se mișcă prin casa banilor și a bunurilor dobândite prin munca proprie, ceea ce înseamnă că te întâlnești cu oportunități de a-ți suplimenta veniturile și/ sau de a-ți valorifica economiile. În următoare două zile, concentrează-te pe performanțele tale în cadrul ședințelor, întrevederilor de afaceri, interviurilor de angajare și negocierilor pe care le ai programate atunci.







Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS