Topul zodiilor cu sufletul pătat
- Astrologie -
De multe ori se întâmplă să greşim şi să nu putem repara faptele comise. A greşi este omeneşte, însă aceste zodii au păcate grele, care nu pot fi trecute cu vederea. Trădează, mint şi manipulează cu uşurinţă, iar oricine pică în plasa lor va avea de suferit. Nu încerca să le salvezi de pe drumul pierzaniei, deoarece te vei rătăci alături de ei. Iată care sunt nativii din zodiac cu sufletul pătat.
Leii îşi vând sufletul pentru faimă. Extrem de egocentrice, aceste native te-ar vinde pentru un strop de faimă. Oricât de mult ai încerca să le oferi dragoste, priorităţile lor vor fi altele. Nu se tem să facă anumite compromisuri pentru a ajunge unde şi-au propus, aşa că dacă acum le vezi pe culmile gloriei, este posibil ca ele să ascundă un trecut întunecat. Ai putea avea în preajma ta astfel de persoane doar dacă accepţi să trăieşti în umbra lor şi să închizi mereu ochii. Dacă vei încerca să le schimbi, tu vei fi cel rănit, deoarece ele ştiu foarte bine ce îşi doresc. Trebuie să ai o tărie de fier pentru ca ele să vadă în tine un partener, nu un mijloc de a ajunge în lumina reflectoarelor.
Scorpionii trăiesc pentru răzbunare. Acest nativ este plin de venin. Ţese intrigi şi este un maestru al răzbunării. Femeia Scorpion nu are scrupule şi calcă pe cadavre pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Întoarce fiecare eşec în favoarea ei şi nu se va lăsa până nu îşi va atinge scopul. În spatele privirilor seducătoare se ascund planuri complicate şi, dacă nu ai grijă, vei fi o victimă sigură. Totuşi, dacă reuşeşti să ajungi la inima ei, ai putea descoperi o iubită devotată şi grijulie. Depinde de tine ce riscuri vrei să-ţi asumi, dar dacă nu vrei să mergi până la capăt, mai bine ai sta departe de ea.
Peştii sunt confuzi şi nu ştiu ce vor. În sufletul ei, nativa Peşti caută iubirea absolută. Doar că felul ei nehotărât şi delăsător o face să caute în prea multe părţi, ajungând astfel la minciuni şi trădări. Deşi aparent are intenţii nobile, s-ar putea să vezi că nu eşti singurul din viaţa ei. Dacă vor apărea probleme în relaţie, nu te aştepta să le rezolve. Va încerca să umple golurile în altă parte, aşa că fii pregătit pentru ce este mai rău. Nu te aştepta să renunţe ea la relaţie sau să ia vreo decizie majoră în general. Incapacitatea de a lua decizii îi va crea doar probleme şi va ajunge să mintă şi să manipuleze, pentru ca lucrurile să iasă în favoarea ei. Dacă vrei în preajma ta persoane care ştiu ce vor şi își asumă responsabilități, stai departe de aceste native.