Horoscopul dragostei, 30 septembrie - 6 octombrie 2019

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscopul dragostei, 30 septembrie - 6 octombrie 2019


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Berbec:

Același eveniment astral aduce un bagaj consistent energetic și în plan sentimental, iar cel mai bun mod în care îl poți întrebuința este acela de a te apropia mai mult de persoana iubită. Venus te susține și ea, în sensul că te încurajează să dai dovadă de mai multă deschidere vizavi de persoana dragă. Doar încurajându-vă reciproc la dialog puteți persevera împreună.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Taur:

Influența lui Venus se face simțită și în plan sentimental, unde se poate ca, de la sfârșitul acestei săptămâni încolo, atmosfera să devină mai caldă și mai prielnică oricăror inițiative de a forma o legătură și mai strânsă cu cel(a) drag(ă). În cazul în care ești singur(ă) și urmărești să începi o relație, s-ar putea să ai parte de mai mult noroc. Încearcă să dai dovadă de disponibilitate.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Gemeni:

Tot Luna Plină este și cea care te îndeamnă să te concentrezi mai mult asupra vieții sociale. Pe fundalul energetic pe care îl creează, urmezi o curbă ascendentă pe acest plan și ar fi păcat să nu profiți de toate oportunitățile care vin la pachet odată cu persoanele noi pe care le cunoști și care îți devin prieteni. Încearcă totuși să nu sacrifici prea mult din timpul cu partenerul și cei mici.






Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Rac:

Același eveniment astral poate face însă ca nivelul de implicare și atenție de care dai dovadă în gospodărie și în familie să scadă într-o anumită măsură, iar reacția apropiaților la această schimbare de priorități nu este cea mai fericită. Caută așadar să îți ordonezi timpul cu simțul răspunderii. Pe plan sentimental, totul pare să meargă bine grație lui Venus care intră luni în casa iubirii.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Leu:

Venus poposește luni în casa familiei din horoscopul tău general, îndulcind atmosfera în raport cu cei dragi după o perioadă în care tensiunile s-au menținut la cote destul de ridicate. Este drept că furtuna nu va trece cu totul până când nu vă găsiți curajul de a pune pe tapet unele subiecte pe care ați tot evitat să le deschideți. Poate că pe fondul ei vă veți găsi curajul de a vorbi deschis.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Fecioară:

După cum te-ai aștepta poate, banii constituie un subiect fierbinte pe agenda de cuplu a acestei săptămâni. Se duc discuții mai mult sau mai puțin tensionate cu privire la felul în care tu și persoana iubită înțelegeți să uzați de resursele comune. S-ar putea să fie nevoie să regândiți strategia financiară colectivă, astfel încât să nu mai existe diferențe de mentalitate pe această temă.






Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Balanţă:

Același eveniment astral aduce la climax starea relației tale cu partenerul, în sensul că dacă ați avut parte de tensiuni, ele ar putea să crească, iar dacă ați conlucrat în cadrul unui proiect comun, veți vedea primele progrese palpabile ale acestuia. Oricare ar fi situația, cert este că trebuie să fiți uniți și să formați o echipă puternică. În felul acesta, nicio provocare nu va fi prea mare.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Scorpion:

Intrarea lui Venus de luni în semnul nașterii tale îți potențează șarmul și carisma, ceea ce îți face bine atât pe plan social, cât și sentimental. Ești în centrul atenției printre prieteni, cunoști persoane noi, iar în cuplu, reușești să revitalizezi relația cu persoana iubită prin încrederea de sine de care dai dovadă. Trebuie doar să îți faci timp în program pentru ambele sectoare de viață.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Săgetător:

Luna Plină de duminica aceasta se desăvârșește tocmai în casa iubirii din horoscopul tău general, semn că dacă tu și partenerul ați depus eforturi pentru a vă reîmprospăta relația sau a forma o familie, s-ar putea să observați primele rezultate în această săptămână. Acest eveniment astral este la fel de favorabil pentru acei(le) nativi(e) care urmăresc să cucerească pe cineva special.






Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Capricorn:

Același eveniment astral își exercită influența cu precădere pe plan familial, acolo unde îți indică nevoia de schimbare de atitudine în raport cu persoanele dragi. Altfel, există riscul să apară tensiuni între tine și apropiați, cu atât mai mult dacă acorzi o mai mare atenție carierei în această perioadă. Încearcă să vezi care sunt nemulțumirile lor și ce poți face în privința lor.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Vărsător:

Același eveniment astral îți poate reduce din răbdare, mai ales în interiorul discuțiilor cu apropiații. Ar fi de dorit să nu abordezi subiecte de discuție cu grad ridicat de conflict în a doua parte a săptămânii, când Luna Plină își face cel mai puternic simțită prezența. Există riscul să conducă la certuri cu cei dragi pe unele teme care altfel nu v-ar fi adus la cuțite.


Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2019, Peşti:

Luna îți vizitează semnul nașterii de marți până joi, indiciu cum că te bucuri de mai multă priză la oameni la mijlocul acestei săptămâni. Nu este de mirare așadar că îți faci mai mulți prieteni sau că dai dovadă de mai multă îndrăzneală în plan sentimental. Indiferent dacă ești implicat(ă) într-o relație sau cauți încă persoana potrivită, cert este că încrederea de sine îți dă un imbold fără precedent.








Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS