Top 3 zodii născute sub o stea norocoasă

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Top 3 zodii născute sub o stea norocoasă


Când vine vorba de noroc, unele zodii au cu ce se lăuda. Toate le merg din plin în toate planurile, iar lucrurile care par a fi ghinioane iau o turnură neașteptat de bună. Am descoperit care sunt zodiile cele mai norocoase din horoscop și ce trebuie să facă fiecare din ele ca să profite din plin de ce le oferă viața.


Zodia Fecioară. Fecioara crede că tot ce are este obținut prin muncă asiduă și nu este departe de adevăr. Însă și norocul are un cuvânt de spus în viața sa. Poate că unii(ele) nativi(e) nici nu își dau seama cât de norocoși(ase) sunt pentru că la ei(le) norocul nu se manifestă în modul „clasic” – nu găsesc bani pe jos. Însă viața le oferă exact situațiile de care au nevoie atunci când au nevoie de ele. Trebuie să depună puțin efort ca să întoarcă lucrurile în favoarea lor, dar, în general, soarta e de partea lor. Ce trebuie să facă Fecioara pentru a profita de norocul său? Ai nevoie de intuiție și inteligență ca să știi cum să întorci lucrurile în favoarea ta. Fecioarele au aceste atuuri, dar trebuie să fie mai deschise către nou și mai curajoase. Nativii(ele) acestei zodii sunt destul de precauți(te), ceea ce e bine în anumite situații, dar de multe ori îi/le împiedică să ajungă acolo unde merită.






Zodia Gemeni. Gemenii au parte de noroc în cel mai pur sens al cuvântului. Dar viața tinde să-i ia peste picior uneori, căci norocul apare abia atunci când au ajuns într-o situație limită. Când au buzunarele goale și sunt într-o situație disperată, abia atunci se întâmplă să găsească, ca prin minune, niște bani uitați printr-un buzunar. Ce trebuie să facă Gemenii pentru a profita de norocul lor? În primul rând, să nu își piardă speranța – să încerce să găsească o rezolvare chiar și atunci când sunt la capătul puterilor, căci norocul le va surâde exact atunci. În plus, ar trebui să fie conștienți de faptul că s-au născut sub o stea norocoasă și să-și încerce norocul la propriu participând la concursuri de tot felul.






Zodia Săgetător. Dacă întrebi orice Săgetător, o să-ți spună că el nu se consideră o persoană norocoasă. De fapt, au destul noroc, doar că nu prea știu cum să profite de el. Le place să-și trăiască viața, să profite de orice moment, așa că norocul le cam scapă printre degete. Dacă un Săgetător primește o sumă de bani, o va cheltui în câteva zile pe nimicuri, fără să se aleagă cu ceva concret. Dacă i se oferă un loc de muncă foarte bun, i se va părea că-l solicită prea mult și nu mai apucă să se relaxeze… și tot așa. Săgetătorul se așteaptă să-i apară în cale ocaziile perfecte, fără să-și dea seama că alții(tele) ar fi mai mult decât mulțumiți(te) cu ceea ce are el. Ce trebuie să facă Săgetătorul pentru a profita de norocul său? Ar fi bine să gândească mai mult în perspectivă. Chiar dacă situația ivită pare să aibă multe neajunsuri, nu trebuie să-i dai cu piciorul, ci să te gândești cum o poți întoarce în avantajul tău.





Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS