Horoscopul zilei de joi, 14 noiembrie 2019

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop zilnic adevărat: joi, 14 noiembrie 2019


Horoscop 14 noiembrie 2019, Berbec:

Monotonia nu îşi are locul în această zi, pentru Berbeci. De dimineaţă până seară veţi avea câte o ocupaţie, fie la serviciu, fie va trebui să ajutaţi un/o prieten/ă în câteva probleme personale, fie veţi petrece timp alături de persoana dragă. Aştrii anunţă veşti bune din punct de vedere sentimental.


Horoscop 14 noiembrie 2019, Taur:

Dragi Tauri, ziua de joi se anunţă a fi extrem de productivă din punct de vedere profesional. Fiţi mereu cu ochii în patru şi daţi dovadă de profesionalism, devotament şi forţă de muncă, dar mai ales de o bună comunicare în cadrul echipei voastre. Este important să ştiţi cum să vă comportaţi, cum să dialogaţi şi este necesară răbdarea şi înţelegerea pentru a avea toţi/ate rezultate bune la final.


Horoscop 14 noiembrie 2019, Gemeni:

Dragi Gemeni, aveţi mai mult curaj. Dacă sunteţi în situaţia în care începeţi un nou serviciu sau o nouă pasiune, nu trebuie să vă fie frică de cei/le pe care nu îi/le cunoaşteţi. Lăsaţi starea de uşoară anxietate deoparte şi profitaţi de fiecare moment. Învăţaţi în fiecare moment câte ceva, mai ales de la oamenii dispuşi să vă arate cum funcţionează lucrurile. Experienţa este foarte importantă.






Horoscop 14 noiembrie 2019, Rac:

Veţi deveni un pic nesiguri/e pe voi şi pe deciziile pe care le-aţi luat sau urmează să le luaţi. În cazul Racilor, atunci când apare nesiguranţa, anxietatea îşi face loc, iar apoi urmează mânia. Încercaţi să vă calmaţi şi să apelaţi la ajutorul familiei ori prietenilor/elor pentru a trece peste această perioadă, fără să faceţi pagube în ceea ce priveşte relaţiile cu alţi/tele. Cuvintele grele spuse la nervi pot face mai mult rău decât orice, cel puţin în cazul vostru.


Horoscop 14 noiembrie 2019, Leu:

Nativii din Leu vor avea parte, astăzi, de o zi minunată alături de persoanele iubite. Nu vă veţi gândi decât la diferite modalităţi prin care să vă petreceţi timpul liber şi să vă creaţi amintiri amuzante. Indiferent de rezultat, profitaţi de timpul petrecut în compania oamenilor care ţin la voi şi nu uitaţi să răsplătiţi aceste sentimente cu aceeaşi monedă. Nu se va întâmpla nimic negativ dacă veţi ignora anumite lucruri pe care le aveaţi de rezolvat la locul de muncă.


Horoscop 14 noiembrie 2019, Fecioară:

Va fi o zi destul de lungă pentru nativii din Fecioară. Veţi fi puşi/se sub presiune de anumite lucruri pe care, în mod normal, trebuia să le rezolvaţi până acum. Oamenii din jurul vostru vor încerca să vă ajute, însă orgoliul uriaş pe care îl aveţi va împiedica orice colaborare. Este momentul să înţelegeţi că nu vă aduce nimic bun şi că trebuie să renunţaţi definitiv la această „povară” pe care voi o vedeţi drept o calitate. Dovediţi tuturor că sunteţi maturi/e.






Horoscop 14 noiembrie 2019, Balanţă:

Nu prea ai momente de nesiguranţă de obicei, nici azi nu va fi diferit. S-ar putea să nu îţi ardă să flirtezi ca de obicei, dar nici nu vei cădea într-o depresie din cauza unor mici probleme legate de felul în care te vezi pe tine însuţi. Cel mai indicat e să dăruieşti zâmbete necunoscuţilor/telor. Pentru că un/o necunoscut/ă îţi va însenina ziua. Nu sta pe gânduri, te va face fericit.


Horoscop 14 noiembrie 2019, Scorpion:

Ceea ce crezi tu astăzi nu e şi opinia publică. Eşti de obicei o persoană extrem de sensibilă şi protectoare când e vorba de majoritatea lucrurilor din jurul tau şi mai ales de cele legate direct de tine. Aşa că astăzi vei simţi emoţii puternice. E posibil să te îndoieşti de valoarea ta şi de drumul ales. Dar vei vedea că nu e cazul să pui aşa ceva la suflet. Uneori e bine să lăsăm lucrurile să se ducă de la sine departe de noi.


Horoscop 14 noiembrie 2019, Săgetător:

Dacă ai îndoieli în ceea ce priveşte propria imagine, e bine să ceri părerea unor persoane cât mai apropiate. Nu în mod direct, dar ai putea să faci în aşa fel încât să afli dacă ţinuta ta de astăzi e drăguţă, sau ce părere au despre tine. E bine uneori să primeşti astfel de asigurări, ele pot fi energia unei zile întregi. Nu uita însă că nimeni nu ştie mai bine ca tine cum te simţi, aşa că nu te simţi prost să te iubeşti mai mult pe tine însuţi/ăţi.






Horoscop 14 noiembrie 2019, Capricorn:

Capricornii sunt cu picioarele adânc înfipte în pământ, chiar şi atunci când este vorba de propriile lor frici. Îţi pui întrebări, dar te linişteşti imediat dându-ţi singur/ă răspunsuri extrem de argumentate. Astăzi, au parte de victorii, ori în dragoste, ori în afaceri sau, de ce nu, în ambele. Însă totul depinde de efortul pe care eşti dispus/ă să-l depui. Dacă leneveşti, o să ai de pierdut, motiv pentru care aştrii te sfătuiesc să nu te laşi pe tânjală. Fă tot ce ţine de tine şi vei avea parte numai de reuşite!


Horoscop 14 noiembrie 2019, Vărsător:

Vărsătorilor le merge excelent în plan financiar. Astăzi, mai mult ca oricând, vrei să faci tranzacţii, să vinzi, să cumperi şi totul merge ca pe roate. Vei obţine admiraţie sinceră din partea prietenilor/elor, dar, mai ales, din partea partenerului/ei de viaţă. Tot efortul din cursul zilei îţi va rotunji considerabil veniturile, motiv de mare bucurie în familie. Lucrurile merg bine şi la serviciu, acolo unde ideile tale sunt recompensate cu un bonus. Seara, persoana iubită îţi va face o surpriză neaşteptată.


Horoscop 14 noiembrie 2019, Peşti:

Astăzi, Peştii ar face bine să-şi asculte intuiţia. Dacă simţi că ţi-ar face bine o zi liberă, departe de lume, ia-ţi liber de la serviciu şi relaxează-te în liniştea căminului. Te-ai putea apuca de o pasiune, o activitate care te relaxează, dar nu ai avut până acum timpul necesar pentru a încerca ceva nou. Un/o prieten/ă foarte apropiat/ă va avea azi nevoie de tine. Dă o mână de ajutor, însă sfatul aştrilor este să încerci să nu te încarci cu problemele lui/ei.








Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS