Evenimentele astrologice care te influenţează în 2020
- Astrologie -
Anumite evenimente astrale, ca Luna Plină, eclipsele sau Mercur retrograd, sunt cunoscute şi resimţite din plin de noi toţi. Să vedem ce evenimente majore ne aşteaptă în 2020! Poziţionarea aştrilor este într-o continuă schimbare. Opoziţii, conjuncţii, careuri, trigoane al căror sens este indescifrabil pentru un începător într-ale astrologiei se petrec în fiecare an, în fiecare lună. Însă anumite evenimente astrale, ca Luna Plină, eclipsele sau Mercur retrograd, sunt cunoscute şi resimţite din plin de noi toţi. Să vedem ce evenimente majore ne aşteaptă în 2020!
Evenimente astrologice importante în 2020:
Luna Plină, Lună Nouă. Sunt considerate a fi cele mai importante două faze prin care trece Luna pe parcursul mişcării ei de rotaţie în jurul Pământului. În preajma fenomenului de Lună Plină, mulţi pot jura că experimentează tot felul de stări ciudate. Unii suferă de insomnii, alţii se simt indispuşi, depresivi, agresivi ori dimpotrivă, nostalgici sau mai romantici ca oricând. Pe de altă parte, Luna Nouă este un moment prielnic schimbărilor, începuturilor, renunţării la obiceiuri nocive. În 2020, aceste două fenomene se petrec după cum urmează:- Ianuarie: 10 ianuarie Lună Plină; 24 ianuarie Lună Nouă
- Februarie: 9 februarie Lună Plină; 23 februarie Lună Nouă
- Martie: 9 martie Lună Plină, 24 martie Lună Nouă
- Aprilie: 8 aprilie Lună Plină, 23 aprilie Lună Nouă
- Mai: 7 mai Lună Plină, 22 mai Lună Nouă
- Iunie: 5 iunie Lună Plină, 21 iunie Lună Nouă
- Iulie: 5 iulie Lună Plină, 20 iulie Lună Nouă
- August: 3 august Lună Plină, 19 august Lună Nouă
- Septembrie: 2 septembrie Lună Plină, 17 septembrie Lună Nouă
- Octombrie: 1 octombrie Lună Plină, 31 octombrie Lună plină; 16 octombrie Lună Nouă
- Noiembrie: 30 noiembrie Lună Plină; 15 noiembrie Lună Nouă
- Decembrie: 30 decembrie Lună Plină; 14 decembrie Lună Nouă
Eclipsele anului 2020:
Indiferent de tipul lor, eclipsele ne afectează emoţional cu zile bune înainte şi după producerea fenomenului în sine. Chiar dacă nu au întodeauna conotaţii negative, de cele mai multe ori ele ne tulbură, ne fac mai emotivi, nesiguri, temători. De aceea, în aceste perioade suntem mai vulnerabili şi este bine să nu întreprindem schimbări importante, să nu luăm decizii majore şi să nu trecem prin intervenţii chirurgicale cu risc crescut.În 2020 ne aşteaptă şase eclipse, din care doar una totală:
- 10 ianuarie – eclipsă de Lună- 5 iunie – eclipsă de Lună
- 21 iunie - eclipsă de Soare
- 5 iulie – eclipsă de Lună
- 30 noiembrie 2020 – eclipsă de Lună
- 14 decembrie 2020 – eclipsă totală de Soare
Când intră Mercur în mers retrograd:
De trei ori pe an, pentru câte trei săptămâni aproximativ, se întâmplă acest fenomen temut de mulţi: Mercur intră în mişcare aparent retrogradă. În perioadele de retrogradare ale planetei Mercur, lucrurile au obiceiul să meargă pe dos. Au loc întârzieri, amânări, defecţiuni, ghinioane. Comunicăm dificil şi ne înţelegem greşit unii pe alţii. Nu toţi simt aceste efecte la fel de intens, însă paza bună trece primejdia rea. Iată când să fii cu ochii-n patru!- 16 februarie - 10 martie (Mercur retrograd în Peşti, apoi în Vărsător)
- 18 iunie - 12 iulie (Mercur retrograd în Rac)
- 13 octombrie - 3 noiembrie (Mercur retrograd în Scorpion, apoi în Balanţă)