Una este să ai speranțe că un anumit lucru se va întâmpla, iar alta să visezi lucruri aproape imposibile, așa că Berbecii sunt sfătuiți să estimeze cât mai corect șansele de reușită. Altfel, tot ce fac este să pregătească terenul pentru o dezamăgire pe care o puteau vita, dacă erau realiști. Pe plan sentimental, însă, norocul le surâde în cel mai neașteptat moment.
Horoscop 6 iulie 2020, Taur:
Taurii trebuie să își urmărească visele cu orice preț, chiar dacă cei din jur le spun să renunțe. Cu pasiune și determinare vor reuși să ajungă în locul pe care îl visează, alături de cei dragi. Iar fiecare obstacol depășit îi aduce cu un pas mai aproape de destinație. Chiar dacă situația pare extrem de grea, chiar neagră, continuă să mergi înainte. După orice furtună iese soarele.
Horoscop 6 iulie 2020, Gemeni:
Gemenii vor avea în sfârșit timp să exploreze sentimentele pe care le au pentru o persoană cunoscută recent. Au fost prea multe semnale mixte, trimise din ambele părți, așa că ar fi bine dacă măcar tu să știi ce îți dorești. Poate că ai dat în sfârșit peste persoana potrivită, înși nimeni nu are curajul să facă primul pas.
Horoscop 6 iulie 2020, Rac:
Racii sunt puși în fața unei decizii care nu poate fi nici bună, nici rea. Cumva, trebuie să alegi între două opțiuni, care vor avea consecințe, iar niciuna nu pare mai bună ca cealaltă. Așa că ia o monedă și lasă hazardul să hotărască în locul tău. Câteodată, ai doar de ales, nu de ales corect sau incorect.
Horoscop 6 iulie 2020, Leu:
Prieteni apropiați sau chiar rude au planuri mari și trebuie să știți că este important pentru voi să faceți parte din planurile respective. Veți avea de câștigat în cazul în care oamenii știu că se pot baza pe voi. Dacă o ușă este închisă, bateți până când oamenii vor deschide și își vor da seama că prezența voastră oferă un plus de eficiență acțiunilor organizate în grupuri.
Horoscop 6 iulie 2020, Fecioară:
Fecioarele au astăzi o misiune extrem de dificilă. Trebuie să-și dea seama care sunt persoanele sincere și care nu. Este important să vă dați seama cine vă apreciază cu adevărat și cine vă face complimente doar de complezență. Păstrați întotdeauna o doză de suspiciune și ascultați-vă instinctele. Din punctul de vedere al locului de muncă, ar trebui să vă pregătiți de schimbări majore care s-ar putea să vă prindă cu garda jos.
Horoscop 6 iulie 2020, Balanţă:
Balanțele au astăzi tendința să se implice prea mult în viața altor persoane. Iar acest lucru s-ar putea să-i coste scump. O anumită persoană, extrem de apropiată, s-ar putea să se simtă lezată și să vă tragă la răspundere. Trebuie să vă vedeți de viața personală, mai ales că astfel evitați posibilitatea de a vă încărca inutil cu problemele și grijile altor persoane. Nu aveți motive să vă asumați responsabilitățile altora.
Horoscop 6 iulie 2020, Scorpion:
Scorpionii au parte astăzi de o zi plină de momente emoționale. Indiferent de cât de intense par emoțiile, trebuie să aveți încredere că veți face față încercărilor. O provocare importantă va fi aceea în care trebuie să vă expuneți sentimentele față de o anumită persoană. Asumați-vă, indiferent de reacție, iar dacă răspunsul este sub așteptări, puteți să mergeți mai departe gândindu-vă că ați scăpat de un stres care vă afecta destul de mult.
Horoscop 6 iulie 2020, Săgetător:
Săgetătorii care fac același lucru mereu și se așteaptă la alte rezultate vor avea parte de dezamăgiri. Încearcă o metodă neconvențională de a merge înainte, caută soluții inedite, chiar bizare și nu te feri de riscuri. S-ar putea să realizezi într-o zi lucruri care altfel ți-ar fi luat luni sau ar fi fost chiar imposibil de înfăptuit.
Horoscop 6 iulie 2020, Capricorn:
Capricornii care se simt ținuți în loc din cauza propriilor greșeli trebuie să își asume întreaga responsabilitate. Nu aștepta ca ajutorul să vina din exterior, de la prieteni sau familie. Ai suficiente calități și energie pentru a sparge bariera aparentelor tale limitări, cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp, cât să pornești din nou la drum. Vei fi uimit de ce lucruri extraordinare ești în stare dacă îndrăznești.
Horoscop 6 iulie 2020, Vărsător:
Vărsătorii ar putea primi mesaje care să le puna inima pe jar, de la o persoană cunoscută de curând. Interesul există, chimia e aproape perfectă, mai rămâne ca cineva să aibă curajul de a pune marea întrebare. S-ar putea ca lucruri extraordinare să se întâmple cu o viteză uluitoare, iar în doar câteva luni viața ta să fie complet alta.
Horoscop 6 iulie 2020, Peşti:
Peștii nu prea au chef de muncă sau efort, în acest început de săptămână, așa că ziua de luni va fi pentru ei doar o prelungire a weekendului. Seara atmosfera s-ar putea schimba complet. Deși nu sunt tocmai norocoșii zodiacului în chestiuni legate de bani sau carieră, s-ar putea ca unii nativi din Pești să primească o ofertă de nerefuzat.