Horoscopul lunii decembrie 2020

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop lunar adevărat: decembrie 2020


Horoscop decembrie 2020, Berbec:

Horoscop Berbec decembrie 2020
Dragoste

Dacă în prima parte a lunii Berbecii sunt mai atrași de relații pasionale, din a doua jumătate registrul se schimbă și caută apropiere spirituală, idealuri comune și persoane cu principii înalte, elevate. În cuplu se aprinde pasiunea și viața personală se îmbunătățește, iar partenerii sunt dornici de stabilirea unor orizonturi comune.

Carieră

Luna decembrie este o încununare a muncii de peste an și mulți nativi Berbec au șansa de a ieși în față, de a se face apreciați și de a se apropia vertiginos de atingerea unor obiective stabilite. Se pot deschide noi oportunități pentru cei care au proiecte personale sau poate se asociază acum cu noi persoane și dau naștere unor noi proiecte.

Bani

Cei născuți în zodia Berbec au șansa să returneze un împrumut și să nu intre în Noul An cu datorii. S-ar putea ca banii să vină și din noi proiecte sau cineva să investească într-un proiect personal de-al lor.

Sănătate

Luna decembrie vine pentru cei născuți în zodia Berbec cu o mai mare nevoie de conectare la credință și la spiritualitate. Nativii sunt mai dornici de cunoaștere și pot descoperi astfel remedii la afecțiunile cu care se confruntă. Schimbarea unor viziuni le va aduce un entuziasm aparte și o bucurie imensă de a-și trăi viața.






Horoscop decembrie 2020, Taur:

Horoscop Taur decembrie 2020
Dragoste

Cei născuți în zodia Taur se bucură de o lună intensă în plan relațional. În prima parte se consolidează relația de cuplu, urmând ca apoi accentul să cadă pe viața intimă și să reaprindă pasiunea în cuplu, dar și sentimentele de gelozie și posesivitate. Cei singuri pot fi atrași mai ușor de persoane noi, însă trebuie să fie și atenți de cine se îndrăgostesc acum pentru că pot fi orbiți și luați de val.

Carieră

Nativii Taur se bucură de o lună excepțională în plan profesional și au mari șanse să intre pe o nouă traiectorie în carieră. Se vor afirma, vor fi axați pe atingerea obiectivelor și dornici să progreseze. Este o lună în care pot puncta un succes legat de cariera lor.

Bani

În prima parte a lunii decembrie, banii pot veni din contracte, colaborări și asocieri, iar ulterior interesul se va canaliza pe moșteniri, litigii, credite, bani la comun cu ceilalți, asigurări, taxe, impozite. Posibil să fie tentați să aibă unele inițiative financiare mai neobișnuite pentru ei, de aceea este de preferat să dea dovadă de prudență pentru a nu pierde bani.

Sănătate

Este o perioadă care poate aduce celor născuți în zodia Taur vindecare, atât psihică, cât și emoțională și fizică, mai ales dacă au trecut prin intervenții chirurgicale de curând. Renunțarea la unele obiceiuri toxice și desprinderea de unele frici le poate aduce reale îmbunătățiri legate de starea generală de sănătate.






Horoscop decembrie 2020, Gemeni:

Horoscop Gemeni decembrie 2020
Dragoste

Cei născuți în zodia Gemeni au ocazia să-și reconfigureze sistemul de valori și raportarea la relații. Nativii intră de acum într-o nouă etapă care le va aduce noi principii și mentalități în relațiile cu cei din jur. Posibil ca acele relații nefuncționale să se încheie definitiv, mai ales că în sectorul acesta se va petrece eclipsa de Soare, însă acest aspect poate aduce noi începuturi pentru cei dornici de evoluție alături de persoana iubită. Nici cei singuri nu vor rămâne prea mult timp cu acest statut, șansele de a începe o nouă poveste fiind destul de mari, însă persoana va face parte dintr-un alt tipar decât cel cu care aceștia erau obișnuiți până acum.

Carieră

Cei născuți în zodia Gemeni au ocazia să conștientizeze luna aceasta că au nevoie de dezvoltare profesională și în timp ce unii se pot înscrie la cursuri și seminarii de perfecționare, alții pot lua decizia de a-și pune în practică o diplomă, un atestat. Cei care aspiră la un job în străinătate pot pleca acum sau, în alt caz, poate fi vorba de parteneri de altă naționalitate, de firme cu capital străin de unde să sosească oportunități acum.

Bani

Se cere mai multă atenție la dialogurile cu colaboratorii și asociații pentru că se pot încheia unele parteneriate sau, în cel mai bun caz, se pot renegocia contracte.

Sănătate

Cei născuți în zodia Gemeni care au probleme de sănătate mai vechi pot căuta soluții într-un nou registru, fie homeopat, holistic, naturist sau chiar remedii care vin pe cale spirituală, prin credință și curățare energetică.






Horoscop decembrie 2020, Rac:

Horoscop Rac decembrie 2020
Dragoste

Cei născuți în zodia Rac se bucură de aspecte minunate în viața sentimentală. În cuplu există șanse mari de consolidare a relației, de reaprindere a pasiunii, după o perioadă zbuciumată, iar în cazul celor singuri se întrevăd șanse de a cuceri pe cineva, de a se îndrăgosti și de a da curs unei noi povești de dragoste.

Carieră

Este o perioadă care poate aduce schimbări în legătură cu situația profesională. Pot apărea reorganizări la locul de muncă, situații neprevăzute legate de program sau sarcini și responsabilități avute sau, din contră, unii nativi își pot găsi jobul mult dorit, chiar pot fi forțați de un context să facă asta. De exemplu se închide firma unde lucrau sau se restructurează postul lor.

Bani

Cei născuți în zodia Rac intră într-o perioadă în care marea grijă este rezolvarea unui context ce vizează credite, moșteniri, litigii, bunuri materiale. Nu este chiar o perioadă recomandată pentru împrumuturi, cât mai degrabă pentru acoperirea unor rate și datorii. Posibil să fie momente tensionate în plan financiar, însă și acestea să contribuie la căutarea de noi surse de venit poate chiar un alt loc de muncă mai bine plătit.

Sănătate

Cei născuți în zodia Rac au parte de o stare de sănătate bună, dat fiind că sunt tranzite benefice care traversează acest sector, însă totodată și eclipsa de Soare se va forma aici, aspect care va aduce mai multă tensiune interioară și oboseală. La mijlocul lunii, câteva zile de concediu ar fi binemeritate. În plus, este o perioadă în care vor simți nevoia să facă schimbări de alimentație, să aducă îmbunătățiri stilului de viață și să se debaraseze de obiceiuri nocive.






Horoscop decembrie 2020, Leu:

Horoscop Leu decembrie 2020
Dragoste

Aspectele care se formează luna aceasta în sectorul sentimental prevestesc noi începuturi de lungă durată, de viitor, fie că nativii sunt într-o relație de mult timp, fie că sunt singuri. De la căsătorie și până la cunoașterea persoanei mult așteptate, totul este posibil acum. Se reaprinde pasiunea, romantismul și sensibilitatea în viața sentimentală și nu este exclus ca mulți nativi Lei să devină părinți.

Carieră

Cei născuți în zodia Leu se vor bucura de o lună bună și în plan profesional. Șansele de a semna noi contracte de colaborare, noi asocieri și parteneriate sunt foarte mari. În plus, nativii sunt creativi și dispuși să-și dezvolte talentele și abilitățile.

Bani

În ceea ce privește sectorul financiar, cei născuți în zodia Leu au tendința de a fi mult prea cheltuitori, mai ales pentru distracții, pentru satisfacerea unor pofte și plăceri sau pentru nevoile, chiar mofturile copiilor, în cazul în care sunt părinți.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate pentru cei născuți în zodia Leu, însă vor trebui să acorde mai multă atenție odihnei în preajma eclipsei de Soare. Este o lună care aduce un entuziasm, optimism și o poftă de viață nebănuită. Unii nativi pot relua un hobby.






Horoscop decembrie 2020, Fecioară:

Horoscop Fecioară decembrie 2020
Dragoste

Prima parte a lunii nu este deloc promițătoare în plan sentimental pentru cei născuți în zodia Fecioară. Nativi au tendința de a respinge orice atașare, iar în cuplu se pot interioriza și pot fi mai puțin comunicativi cu partenerul, însă destul de analitici. Este nevoie de o reconfigurare a unor idei, gânduri, trăiri. Relația cu familia, în schimb, se poate îmbunătăți. Abia către finele lunii decembrie, odată cu Sărbătorile, crește pofta de flirt și nativii sunt mai deschiși la noi experiențe.

Carieră

Se întrevăd oportunități profesionale neașteptate sau nesperate care să le aducă celor născuți în zodia Fecioară un nou capitol legat de locul de muncă. Poate fi vorba de noi responsabilități care să-i îndemne către progres sau de un nou job pentru cei care îşi caută altă direcție. Oricum, ceea ce se petrece acum în acest sector se va dovedi de lungă durată, cu impact pe viitor.

Bani

Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Fecioară s-ar putea să fie nevoiți să învestească niște bani în casă, poate chiar să obțină un astfel de credit pentru locuință. Se întrevede ajutor de la părinți.

Sănătate

Este o lună perfectă pentru cei născuți în zodia Fecioară care vor să facă schimbări legate de alimentație, de stil de viață. La nivel emoțional sunt agitați, se simt încorsetați de trecut și este posibil să resimtă nevoia, mai ales în prima parte a lunii, fie de a se închide în propria casă, în propriul dormitor, fie de a se ascunde în sânul familiei.






Horoscop decembrie 2020, Balanţă:

Horoscop Balanţă decembrie 2020
Dragoste

Cei născuți în zodia Balanță se bucură de pasiune în prima parte a lunii, însă nu este exclus ca în cupluri să apară episoade de gelozie. Din a doua jumătate a lunii, comunicarea va deveni liant de bază și se pot clarifica multe neînțelegeri cu partenerul. Balanțele vor intra într-o nouă etapă în viața sentimentală în această lună, o etapă de viitor. Totodată, se cere mai multă responsabilitate vizavi de copii.

Carieră

Se recomandă mai multă prudență și atenție la dialogul cu superiorii în preajma eclipsei de Soare, un moment care poate aduce unele răsturnări de situație și evenimente profesionale neașteptate pentru cei născuți în zodia Balanță.

Bani

Sectorul financiar este puternic aspectat în luna decembrie 2020, iar nativii din zodia Balanță au toate șansele să-și îmbunătățească veniturile. Sunt posibile negocieri salariale sau semnarea unor noi contracte care să aducă bani la buget.

Sănătate

Cei născuți în zodia Balanță sunt sfătuiți să se exprime, să comunice, să spună ceea ce au pe suflet și să nu lase frustrări și nemulțumiri să se strângă. Este o lună mai agitată la nivel mental, însă care le va aduce conștientizări importante.






Horoscop decembrie 2020, Scorpion:

Horoscop Scorpion decembrie 2020
Dragoste

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de o lună foare bună în plan sentimental. Nativii comunică impecabil cu partenerul de viață și au șansa să lămurească toate neînțelegerile apărute și să-și facă planuri de viitor împreună. Vor avea viziuni comune și asta va contribui la consolidarea relației. Cei singuri se bucură de un magnetism aparte în prima jumătate a lunii și asta îi face mai cuceritori, mai dornici de flirt, context care le poate aduce o nouă relație din a doua parte a lunii decembrie.

Carieră

Se cere mai multă atenție, prudență în dialog și în decizii în preajma eclipsei de Soare care poate avea avea un impact puternic asupra carierei nativilor și poate aduce unele situații neașteptate, cu scopul de a-i împinge spre progres. Poate apar modificări de program sau de sarcini care nu sunt neapărat pe placul nativilor, dar se vor dovedi benefice.

Bani

Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Scorpion se bucură de numeroase tranzite planetare care promit ocazii de îmbunătățire a veniturilor, mai ales din zona colaborărilor.

Sănătate

Cei născuți în zodia Scorpion sunt sfătuiți să acorde mai multă atenție problemelor emoționale sau care au legătură cu trecutul. Sunt frământări care pot naște agitație interioară, stres și oboseală, chiar anxietate și o stare de spirit mai proastă.






Horoscop decembrie 2020, Săgetător:

Horoscop Săgetător decembrie 2020
Dragoste

Cei născuți în zodia Săgetător au tendința de a se concentra prea mult pe propria lor persoană și prea puțin pe nevoile și dorințele partenerului de viață. Acest aspect cere o reevaluare a principiilor și mentalităților sentimentale. Cei singuri au mai multe șanse să lege o relație după jumătatea lunii decembrie.

Carieră

Cei născuți în zodia Săgetător au mari șanse să se afirme profesional pe final de an, să se pună în evidență și să se facă astfel remarcați de superiori. Nu este exclus ca unii nativi să aibă succes într-o afacere personală sau să demareze una.

Bani

Vin idei noi și soluții, iar nativii au mari șanse să-și îmbunătățească situația financiară. Sunt foarte bine susținuți în negocieri și în tranzacții, pot vinde ceva și pot obține venituri suplimentare.

Sănătate

Este o lună bună, energică și plină de optimism, poftă de viață, însă în preajma eclipsei de Soare care se formează întocmai în semnul lor, nativii din zodia Săgetător ar trebui să acorde mai multă atenție odihnei și chiar să încerce să-și îmbunătățească pe cât posibil stilul de viață.






Horoscop decembrie 2020, Capricorn:

Horoscop Capricorn decembrie 2020
Dragoste

Dacă în prima parte a lunii, cei născuți în zodia Capricorn pot fi atrași de o persoană din anturajul lor, din a doua parte sunt tentați să intre în fel și fel de relații secrete, ascunse, clandestine sau care să fie ținute departe de ochii publicului, neoficializate. Relațiile de prietenie se îmbunătățesc.

Carieră

Cei născuți în zodia Capricorn au șanse mari să se asociezi luna aceasta cu persoane din anturaj, cu persoane importante, prieteni și să pună la cale noi proiecte. Cei care-și caută un loc de muncă se pot angaja după jumătatea lunii.

Bani

Sectorul financiar este puternic aspectat acum și nativii din zodia Capricorn au toate șansele să-și îmbunătățească veniturile, mai ales din activități independente. Oportunitățile de acum se vor dovedi a fi de lungă durată.

Sănătate

Luna decembrie vine cu mai multă nevoie de interiorizare, de meditație și chiar de întoarcere la spiritualitate și credință. Cei născuți în zodia Capricorn sunt sfătuiți să se odihnească mai mult, să caute relaxarea psihică, să evite stresul și mai ales contextele toxice care pot reveni în viața lor. Renunțarea la unele vicii, anxietăți, amintiri și dependențe le poate face bine.






Horoscop decembrie 2020, Vărsător:

Horoscop Vărsător decembrie 2020
Dragoste

Cei născuți în zodia Vărsător pot trece printr-o etapă de redefinire a viziunii sentimentale și asta poate aduce chiar concluzii mai puțin plăcute legate de viața lor personală. Cei singuri s-ar putea să fie atrași de persoane din anturajul lor, iar atracțiile să fie bruște, neașteptate.

Carieră

Din a doua parte a lunii cei născuți în zodia Vărsător se pot bucura de contexte benefice legate de carieră, poate recunoașterea unor merite sau poate propuneri menite să le aducă ocazia de afirmare. Sunt favorizate proiectele de grup și nu este exclus ca unii nativi chiar să demareze acum un astfel de proiect.

Bani

Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Vărsător pot face progrese dacă știu cu cine să se asocieze. Pot veni șanse de îmbunătățire a veniturilor în urma unor colaborări.

Sănătate

Este o perioadă a marilor conștientizări, mai ales din a doua jumătate a lunii, iar cei născuți în zodia Vărsător sunt sfătuiți să fie atenți la vocea interioară pentru că le transmite direcția pe care au de mers. Trecutul poate fi privit acum cu mai mult optimism și detașare.






Horoscop decembrie 2020, Peşti:

Horoscop Peşti decembrie 2020
Dragoste

Luna decembrie 2020 le poate aduce celor născuți în zodia Pești contexte intense în plan sentimental. Cei care se află în relații de lungă durată se pot gândi la oficializarea lor, iar cei singuri sau care sunt îndrăgostiți de cineva pot visa la o uniune mai profundă, pot chiar avea tendința de a-și idealiza partenerul. Șansele de a ajunge la viziuni comune cu partenerul sunt foarte mari acum.

Carieră

Cei născuți în zodia Pești au ocazia să aibă parte de multe conștientizări profesionale care să aducă dorință de evoluție și progres. Sectorul carierei este activat de planete în luna decembrie, deci șansele de afirmare, de atingere a unor obiective sunt foarte mari și nu este exclus ca unii nativi, mai ales în preajma eclipsei de Soare, să ia decizia de a-și schimba direcția de viitor.

Bani

Din punct de vedere financiar sunt aspecte bune pentru cei născuți în zodia Pești, mai ales la început de lună când au șanse mai mari să-și îmbunătățească veniturile.

Sănătate

Cei născuți în zodia Pești sunt sfătuiți să aibă mai multă grijă la sănătate, mai ales dacă au afecțiuni cronice. Stresul profesional și dedicarea exagerată în zona carierei le poate aduce dezechilibre fizice și nu este exclus ca în preajma eclipsei de Soare să fie mai obosiți ca de obicei. Va fi o perioadă a marilor conștientizări legate de stil de viață și sănătate.





Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS