19 august 2021 - 18 ianuarie 2022: Uranus retrograd în Taur

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
19 august 2021 - 18 ianuarie 2022: Uranus retrograd în Taur


Berbec:

Uranus retrograd vă încurajează să fiţi puţin mai creativi(e) în sectorul financiar. Se poate să găsiţi noi surse de venit sau să descoperiţi noi talente care vă ajută să vă măriţi veniturile lunare. Dacă aţi riscat în ultimele luni în privința unor investiții, acum puteți să priviţi mai încrezători(are) în direcția pe care aţi ales-o și să începeţi să culegeţi și roadele.


Taur:

Dacă aţi simțit nevoia de a face schimbări îndrăznețe în viața voastră, dar v-aţi înfrânat acele gânduri, acum mintea vi se limpezeşte și priviţi clar asupra a ceea ce aveţi de făcut. În ultima perioadă nu aţi fost voi înşivă(sevă), motiv pentru care aveţi impresia că nu vă prezentați în fața lumii așa cum v-aţi dori. Acum puteți să fiţi reali(e), fără rețineri și să vă exprimaţi exact așa cum aveţi chef, în orice situație.


Gemeni:

Folosiţi-vă de această energie din partea aştrilor pentru a vă elibera de gândurile voastre negative și de a prinde mai multă încredere în voi. Sunteţi în stare să faceţi tot ceea ce v-aţi propus, nu vă ridicaţi singuri(e) bariere și nu vă faceţi scenarii ireale. Este un moment prielnic să vă schimbaţi și obiceiurile zilnice în privința nutriției și exercițiilor fizice.






Rac:

Acum aveţi ocazia de a vă alătura unui grup de oameni care vă împărtășesc aceleași credințe și valori. Discuțiile voastre se pot desfășura în mediul online și nu trebuie neapărat să vă întâlniți față în față, astfel că nu trebuie să aveţi rețineri din pricina distanței. Învăţaţi lucruri interesante, vă dezvoltați și vă croiţi un nou drum din punct de vedere profesional.


Leu:

S-ar putea să apară schimbări neașteptate în programul vostru și mai multe responsabilități în familie. Persoanele dragi vouă au nevoie ca voi să fiţi prezenţi(te) și să daţi sută la sută din voi, nu există loc de scuze. Demonstraţi-le că sunteţi maturi(e) și implicaţi(te) și nu încercaţi să găsiţi diferite scuze atunci când nu vreţi să faceţi un anumit lucru.


Fecioară:

Pentru voi, mișcarea retrogradă a lui Uranus reprezintă ocazia perfectă de a aduce puțină liniște în viața voastră și de a vă reconecta cu sinele. Se prea poate să plecaţi într-un pelerinaj sau într-o excursie spirituală, timp în care să vă reculegeţi, să meditaţi și să vă găsiţi energia necesară pentru lunile ce urmează.






Balanţă:

Simţiţi că depuneţi toate eforturile în relația voastră de cuplu și pur și simplu nu mai aveţi dorința de a continua. Însă, aştrii vă sfătuiesc să acţionaţi contrar instinctelor voastre de a renunța. Continuaţi să luptați pentru că este păcat să pierdeţi o legătură sentimentală atât de puternică și de autentică.


Scorpion:

Se arată schimbări importante în relațiile voastre și aici nu mă refer doar la sfera sentimentală, ci și la colaborări de tot felul. Vă schimbaţi modul de a interacționa cu ceilalți(lelalte), găsiţi noi perspective și reuşiţi să rezolvaţi anumite chestiuni care au tot fost amânate în ultima perioadă. Reușitele voastre vă vor da un sentiment de satisfacție și mai multă încredere în voi.


Săgetător:

Este necesar să acordaţi o mai mare atenție rutinei voastre zilnice și a modului cum vă administraţi timpul. Ce v-a distras sau v-a risipit energia? Cu cât vă folosiţi mai eficient timpul, cu atât aveţi oportunitatea să duceţi mai multe sarcini la bun sfârșit și să nu terminaţi ziua realizând că nu aţi rezolvat nimic.






Capricorn:

Asumaţi-vă riscul și spuneţi-i acelei persoane cât de mult o plăceţi. Acţionaţi cu motoarele pornite pentru că există o mare posibilitate să nu mai aveţi altă ocazie. Fiţi sinceri(e) și deschişi(se) și nu veţi da greș. Sunteți foarte compatibili(e) și aveți toate șansele de a rămâne împreună o viață.


Vărsător:

Se poate să primiţi o propunere de a începe un nou serviciu într-un alt oraș și aveţi ocazia de a face un pas important în cariera voastră. Pe lângă avantajele financiare, aveţi parte și de un nou început și de şansa de a cunoaște tot felul de oameni interesanți.


Peşti:

Sunteţi inspiraţi(te) să vă revizuiţi modul în care comunicaţi cu cei(le) din jur, mai ales atunci când vă exprimaţi ideile. Atitudinea voastră arogantă v-a adus doar probleme până acum, astfel că o schimbare de acest gen este benefică, în special la locul de muncă.








Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS