Evenimente astrologice în luna noiembrie 2021
- Astrologie -
În noiembrie 2021, vom avea o eclipsă de Lună în zodia Taur. Mai mult, Soarele, Marte şi apoi Mercur vor fi în zodia Scorpionului. Şi nu doar atât. Toate vor face opoziţie cu Uranus, aflat în Taur.
Uranus este despre libertate, independenţă, rebeliune, iar cele două zodii (Scorpion şi Taur), semne fixe, sunt puţin zguduite de electricitatea acestei planete.
Lună Nouă în Scorpion – 4 noiembrie 2021
Încă din prima săptămână a lui noiembrie, Soarele face opoziţie cu Uranus, în perioada Lunii Noi în Scorpion, aducând în prim plan câteva tulburări financiare. Poate că este nevoie să-ţi reînnoieşti o asigurare sau poate ai uitat să plăteşti unele rate.Pe de altă parte, poate apărea o conexiune hipnotizantă pentru unii. Poate cineva intra pe orbita lor brusc şi le ridică nivelul emoţional. Sau, poate, cineva iese de pe orbita lor şi vrea să se distanţeze de angajamentele asumate.
Persoanele cu idei creative şi inovatoare au un bun prilej să treacă la treabă.
Venus în Capricorn – 5 noiembrie 2021
În 5 noiembrie, Venus se mută în Capricorn, unde va sta până în 6 martie 2022. O perioadă foarte lungă, având în vedere faptul că planeta romantismului petrece aproximativ 28 de zile în fiecare zodie. Însă, perioada de retrogradare care începe în decembrie o face pe Venus să staţioneze aici. Acest lucru se traduce printr-o nevoie de a redecora casa sau de a te angaja într-o relaţie.Atenţie la jocurile de putere în relaţie care pot apărea din cauza lui Uranus în această lună. Chiar şi dacă ai legături suficient de robuste pentru a supravieţui.
Mercur îşi încheie şi el perioada de umbră retrogradă şi urmează să se mute în Scorpion. O perioadă excelentă pentru discuţii esoterice şi profunde despre orice. Apoi, opoziţia dintre Marte şi Uranus aduce mai multă creativitate şi mai multe acţiuni din impuls. Orice este posibil.
Eclipsa de Lună – 19 noiembrie 2021
Eclipsa de Lună din 19 noiembrie stimulează rolul lui Pluto, planetă cu care şi Soarele are o legătură frumoasă în a treia săptămână a lui noiembrie. Decizii importante se aşteaptă, mai ales la nivel de relaţii.Mutarea Soarelui în Săgetător din 22 noiembrie aduce o energie jucăuşă, spontană şi optimistă. Reapar planurile de călătorie, ştiut fiind faptul că Săgetătorul este o zodie expansivă, gata oricând să plece undeva.