22.02.2022. Zi palindrom! Ritual pentru împlinirea dorinţelor
- Astrologie -
Ziua de 22.02.2022 este dată palindrom, adică o dată care, citită şi de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, este la fel. Dincolo de spectaculozitatea matematică a acestei date, numerologic vorbind această zi are o semnificaţie aparte.
22.22.22 – perioada de energii extreme
Anul 2022 ne oferă din start numărul angelic 222. Revoluţionarul număr maestru 22 se repetă de câteva ori în această secvenţă. Cine nu-şi aminteşte de frenezia anilor 2000, de incertitudinea din 2002, de haosul din 2020? Toţi aceşti ani au fost decisivi, intenşi, unici. Este 2022 diferit? Nici vorbă!Anul 2022 conţine energiile numerelor 2, 4, 6, 20 şi 22 şi, desigur 222. Fiecare are propria însemnătate şi semnificaţie, dar şi conexiunea dintre ele te ajută să înţelegi ce urmează.
Numărul 2 reprezintă energia pur feminină, sensibilă. În faţa ei simţim că ne putem descurca mai uşor cu intuiţia, empatia, că acordăm mai multă atenţie relaţiei cu ceilalţi. Numărul 2 este despre a înţelege dualitatea şi despre cum să cooperezi cu diferenţele dintre oameni.
Numărul 4 reprezintă baza, structura şi chiar rigiditatea care îţi conferă disciplină. Numărul 4 este despre pragmatism şi munca în scopul obţinerii unor rezultate palpabile.
Numărul 6 reprezintă comunicarea, modul în care relaţionezi cu prietenii(ele), familia, cei(le) dragi. Nu este vorba doar de comunicarea la nivel verbal, ci şi cea nonverbală. Numărul 6 reprezintă responsabilitatea pe care o avem faţă de cei(le) din jurul nostru.
Numărul 20 combină energia numărului 2 cu energia numărului 0. Împreună reprezintă sacrificiul pe care îl facem pentru ceilalţi(lelalte), astfel încât toată lumea să aibă de câştigat. Fiecare om are nevoie de acest sacrificiu.
Numărul 22, ca şi numărul 11, este considerat număr maestru. El reprezintă idealismul, spiritualitatea. În plus, el simbolizează acţiunea cu scopul împlinirii unui vis.
Numărul 222 are o putere aparte. El reprezintă materializarea visurilor. Ce doreşti? Ce vrei să realizezi? E vremea să ieşi din zona de confort şi să faci ceea ce trebuie.
Numărul de cod 22222 – ziua manifestării
Ziua de 22 februarie 2022 amplifică energia numărului 2, activând codul 22222. Deşi nu îl poţi ignora pe zero (care reprezintă potenţialul infinit), forţa creatoare a lui 2 este de nestăvilit. În această zi foarte puternică din punct de vedere numerologic, poţi declanşa prin ritualuri specifice, forţa manifestării. Aliniază-te cu visurile şi dorinţele tale, pentru a le putea stimula să devină realitate. În această zi, orice este posibil!22/02/2022 – simbolul transmutării
Deşi apar mulţi 2 în această dată, reducând însumarea lor la o singură cifră (2+2+2+2+2+2=12; 1+2=3) ajungem la cifra 3. Iar 3 este o cifră simbol care direcţionează către transcendenţa interioară, spre egalitate. Toţi suntem egali, toţi mergem umăr la umăr, nimeni nu este mai bun decât oricine altcineva.Cum marcăm această dată? Sărbătorim alături de oamenii pe care îi iubim. Este o zi în care să te reîntâlneşti cu cei(le) care te fac să te simţi complet(ă). Ia legătura cu acele persoane cu care nu trebuie să te prefaci că zâmbeşti, cu care nu este nevoie să mergi în vârful degetelor ca să nu deranjezi. Fii alături de oamenii lângă care te simţi în largul tău aşa cum eşti tu cu adevărat. Distrează-te, râzi! Trimite-i un mesaj unei persoane dragi pe care n-ai mai văzut-o de mult şi cu care nu te poţi întâlni fizic.
Cum să celebrezi 22/2/22
Ziua de 22 februarie 2022 va fi cea mai romantică zi din an. Căci numărul 2 este simbolul perechii. Numărul 2 simbolizează echilibrul, dualitatea, armonia. Energia lui este despre parteneriat, cooperare. Numărul 2 uneşte prin găsirea unui teren comun.Cum canalizam această energie? Încearcă o sesiune în care să îţi scrii pe hârtie planurile. Programează-ţi cronometrul, astfel încât să scrii necontenit vreme de 22 de minute. De asemenea, la ora 2:22 poţi începe o meditaţie de vizualizare a lucrurilor pe care le vrei împlinite în viaţa ta. Nu doar că vei avea claritate în ceea ce priveşte dorinţele tale, însă se deschide şi calea către transformarea lor în realitate.
Mai mult, fiind o zi asociată cu parteneriatul, este o perioadă numai bună să rezolvi conflictele cu persoana iubită, cu prietenii(ele), cu rudele sau cu colegii(ele). Foloseşte-te de acest interval pentru a face echipe, pentru a lega relaţii durabile.