Ce este terapia cu îngeri? E soluţia la suferinţa problemelor omeneşti
- Divinaţie -
Dacă sunteţi nişte persoane spirituale ori religioase, atunci terapia cu îngeri e posibil să fie pentru voi soluţia pentru multe probleme. Terapia cu îngeri are la bază ideea că puteţi comunica cu aceste fiinţe celeste, care mai departe vă pot ajuta şi ghida în viaţă. De altfel, mai mult ca sigur că aveţi şi voi în jurul vostru cel puţin câteva persoane cinstite în credinţa lor, pentru care viaţa pare să meargă mereu într-o direcţie favorabilă pentru ele.
Terapia cu îngeri există de când oamenii au început să creadă în aceştia şi să caute sprijinul lor. Deşi este o practică veche, ea a reintrat în atenţia omului modern şi se pare că acum este încă o formă de vindecare spirituală acceptată la nivel global.
Promotoarea acestui val de popularitate a interacţiunii cu îngerii, dacă se poate numi aşa, este o femeie cu numele de Doreen Virtue, care se pare că are priceperea de a se conecta cu îngerii şi de a îi/le ajuta şi pe alţii(tele) să creeze o legătură mai solidă cu ei.
Cu ajutorul meditaţiei ghidate, se spune că oricine poate ajunge să comunice nu numai cu îngerul protector, ci şi cu alţi îngeri. Poate că vă întrebaţi ce anume presupune, mai exact, o sesiune de terapie cu îngeri. Iată câteva dintre obiectivele unei astfel de şedinţe:
- comunicarea cu îngerul personal;
- deschiderea celui de-al treilea ochi, esenţială pentru a simți energiile subtile din jurul vostru;
- concentrarea profundă pentru a vă conecta la energia divină şi pentru a vă lăsa ghidaţi(te) de ea;
- crearea unor „fire” de legătură cu cei mai puternici îngeri şi arhangheli, pentru a intra uşor în contact cu ei;
- contactarea persoanelor trecute în nefiinţă prin tehnici specifice de medium;
- tăierea „cordoanelor” care vă leagă de emoţiile negative şi de forţele distructive din viaţa voastră;
- combaterea unui atac psihic şi refacerea aurei spirituale;
- aflarea, discutarea şi înţelegerea misiunii divine pe care o aveţi în această existenţă.
Pentru a beneficia de o astfel de terapie, va trebui să căutaţi practicieni(e) specializaţi(te) în terapia cu îngeri, însă este important ca aceştia(stea) să aibă certificări obţinute de la Doreen Virtue sau Charles Virtue, având în vedere faptul că aceştia sunt specialiştii cei mai de renume în această practică spirituală.
Veţi învăţa să intraţi în contact cu diferiţi îngeri, în funcţie de problema pe care o aveţi, pentru a primi binecuvântarea şi ghidarea lor. Iată câteva exemple de îngeri cu care puteţi comunica în funcţie de nevoile pe care le aveţi în prezent:
- Gabriel, pentru momentele când aveţi ceva de comunicat şi vă copleşesc emoţiile sau nu ştiţi să vă alegeţi cuvintele;
- Rafael, pentru vindecarea unor dureri şi afecţiuni fizice;
- Uriel, pentru luarea unor decizii grele şi obţinerea unei clarităţi mentale mult mai mari;
- Chamuel, pentru problemele în relaţie şi tot ceea ce ţine de sfera sentimentală;
- Raziel, pentru curăţarea chakrelor şi înţelegerea spirituală avansată;
- Jeremiel, pentru detaşarea de trecut şi eliberearea de suferinţele cauzate de acesta.
Conform terapeuţilor(telor) specializaţi(te) în comunicarea cu îngerii, aceştia sunt cea mai puternică legătură între oameni şi Dumnezeu şi nu pot aduce decât energie pozitivă în vieţile celor care încearcă să ia legătura cu ei. În plus, pentru că vor să ajute, ei pot fi rugaţi să îndeplinească dorinţe.
Însă nu acesta este scopul principal al terapiei cu îngeri, ci curăţarea spirituală, fără de care un puteţi avea un trai liniştit şi o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită. Iar pentru a ajunge să comunicaţi cu îngerii, va trebui să depuneţi un efort susţinut de a medita şi de a crea destul spaţiu în interiorul vostru pentru a permite luminii lor să vă pătrundă.
Dacă sunteţi dispuşi(se) să încercaţi terapia cu îngeri, trebuie să ştiţi că nu va trebui să investiţi foarte mulţi bani în şedinţe regulate, ci veţi putea să o practicaţi oricând în confortul propriei case, în momentul când veţi învăţa să comunicaţi cu fiinţele celeste şi să vă conectaţi la energia divină. Dacă sunteţi nişte persoane religioase, această formă de terapie se poate să fie cheia unei vieţi mai bune pentru voi.